Connect with us

Știri

Vremea rea a produs pagube în Călărași. Mai mulți arbori au fost rupți în parcuri și pe străzi

Published

on

Furtuna puternică care a lovit municipiul Călărași astăzi a cauzat daune semnificative în mai multe zone. Potrivit directorului SPPSV Călărași, Parcul Central, Parc Dumbrava, strada București și Eroilor (între Republicii și Viitor) au fost principalele locații afectate, unde echipele au fost chemate să intervină pentru degajarea aleilor pietonale, a drumurilor publice și a altor zone.

Codul galben de vreme rea, în vigoare începând cu ora 10:00 până la ora 23:00, a adus instabilitate atmosferică, vânt puternic cu rafale de 55…70 km/h, averse moderate, descărcări electrice și grindină izolată. Cantitățile de apă au depășit 25-35 l/mp, cu izolări de peste 40 l/mp. Toate parcurile din Călărași au fost afectate de vântul puternic și ploaia torențială.

De asemenea, două acoperișuri ale blocurilor din Centrul Vechi au fost afectate, iar pompierii militari au intervenit pentru eliminarea elementelor de construcție desprinse.

Directorul SPPSV Călărași a subliniat importanța gestionării copacilor uscați pentru a preveni astfel de incidente, dar și faptul că furtunile puternice pot fi imprevizibile și periculoase pentru toți.

Advertisement

“Am reușit în ultima perioada și sa îndepărtăm o buna parte din copacii uscați și care prezentau pericol. Mai avem de lucru, dar sper sa reușim pe viitor sa eliminam ce înseamnă pericol, acum nici cu natura nu te pui, totul e în funcție de intensitatea furtunilor. Si cei sănătoși pot fi doborati de furtuni puternice. Locații unde am avut doar crengi mai mici au fost mai multe, dar cele cu copaci au fost mai mult prin parcuri.” a explicat directorul Serviciului Public Pavaje Spatii Verzi Călărași, Milea Nedelcu Ninel.

Știri

Polițist local din Călărași, prins de o șoferiță în timp ce „pândea”. „A intrat după mine în magazin”

Published

on

Un nou scandal care implică polițiștii locali din Călărași este în plină ascensiune. „Pânda”, o practică polițienească, despre care mulți ar spune că nu s-ar mai practica, a ajuns să fie folosită într-un mod jalnic în zilele noastre, chiar și de polițiștii locali.

Este și exemplul unei șoferițe din Călărași care spune că a trăit o experiență cel puțin nedorită cu un echipaj de poliție locală din Călărași, despre care susține că a urmărit-o pe parcursul mai multor ore pentru a o prinde pe picior greșit.

S-a întâmplat la sfârșitul lunii noiembrie. Întâmplător sau nu, șoferița a plecat din fața blocului în același timp cu un echipaj de poliție care a venit la o sesizare în parcare la bloc. Câteva minute mai târziu, șoferița ajunge în altă locație. Coboră și petrece mai bine de 15 minute în incinta unui spațiu comercial. Pleacă de acolo și ajunge în incinta Complexului Catex, în fața magazinului DM. Parchează, coboară și pleacă.

De nicăieri, în spatele mașinii din care șoferița a coborât, în scurt timp, apare același echipaj de poliție de mai devreme, care sesizează că autoturismul acesteia era parcat pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Polițistul pândar coboară, fotografiază mașina din față și din spate și se retrage în autospeciala de serviciu.

Advertisement

Nerăbdător să sancționeze greșeala șoferiței, polițistul local pleacă în căutarea acesteia… printre rafturile magazinelor…!

Legea este destul de limitată, iar competența polițiștilor la fel. Sancțiunile contravenționale pentru încălcarea legislației rutiere se pot aplica de polițiștii locali doar dacă șoferul este de față. De cele mai multe ori, hârtiile lăsate în geamurile mașinilor sunt ignorate de șoferii prinși în flagrant, chemați la sediul Poliției Locale pentru a da explicații.

Dornic să scrie un proces verbal, intuiește unde s-ar afla șoferița și se duce după ea. Strategia agentului pândar pare bine pusă la punct. Intră într-un magazin din zona Complexului Catex din Călărași cu pretextul că își cumpără o pastă de dinți și se întâlnește cu șoferița prinsă pe picior greșit.

„A intrat după mine în magazin. Nu mi-a venit să cred când am văzut că mă caută printre rafturi să-și ceară documentele. A venit direct la mine, după ce m-a urmărit cu mașina o oră prin trafic să vadă ce fac. Nu mi se pare normal” – scrie șoferița pe un grup de Info Trafic din Călărași.

Dintr-o „greșeală”, o găsește printre rafturi și îi amintește că a parcat neregulamentar. Ies împreună pe ușă, iar polițistul cere documentele mașinii și ale șoferului și pleacă în mașina de poliție. După un timp, se întoarce la geamul șoferiței și îi spune că va primi sancțiunea prin poștă.

Advertisement

Astfel de gesturi sunt făcute frecvent de unii polițiști locali care încurcă pânda cu atribuțiile de serviciu. Nu s-ar fi supărat nimeni dacă această pândă ar fi fost făcută și pentru a identifica acele persoane care vandalizează parcurile, sparg geamurile mașinilor, fură din stațiile de autobuz, fac gălăgie seara și exemplele pot continua.

Continue Reading

Știri

Evenimentele culturale din luna decembrie în municipiul Călărași

Published

on

Centrul Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași a pregătit pentru luna decembrie 5 evenimente ce vor avea loc la Sala „Barbu Știrbei”: Fuego, Tudor Gheorghe, Wiener Weihnachten Orchestra, Orchestra Simfonică București și spectacolul „Balet Vienez de Crăciun”. 

Iată programul: 

Miercuri, 6 decembrie, ora 19:00 – „Am suflet de Crăciun”, un concert de colinde și cântece de Crăciun cu Paul Surugiu Fuego. Biletele se pot achiziționa de la sediul CJCC Călărași sau online de aici. Preț: 100 de lei. 

Duminică, 10 decembrie, ora 19:00 – Balet Vienez de Crăciun, spectacol în care se vor prezenta valsuri vieneze, coregrafie de înaltă ținută și variații de balet ale soliștilor. Biletele se pot achiziționa de la sediul CJCC Călărași sau online. Preț: 110 de lei. 

Advertisement

Luni, 11 decembrie, ora 19:00 – „ALTFEL… romanța” cu Tudor Gheorghe și orchestra Concertino din Chișinău, alături de dirijorul Marius Hristescu. Biletele se pot achiziționa doar de la sediul CJCC Călărași. Preț: 150 de lei. 

Miercuri, 13 decembrie, ora 19:00 – „Crăciun Vienez” susținut de Wiener Weihnachten Orchestra și dirijor Miran Vaupotić. Biletele se pot achiziționa de la sediul CJCC Călărași sau online. Prețurile încep de la 120 de lei. 

Duminică, 17 decembrie, ora 19:30 – „Crăciun de poveste”, un concert de Orchestra Simfonică București. Bilete disponibile online. Preț: 160 de lei. 

Advertisement
Continue Reading

Știri

Unde va avea loc Orășelul de iarnă în Călărași, anul acesta

Published

on

Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, anunță amplasarea Căsuței lui Moș Crăciun în fața primăriei încă de azi dimineață, unde sunt pregătite 2000 de cadouri. Moșul va fi prezent de pe 16 decembrie până pe 23, înainte de Ajun. 

Anul acesta, Orășelul de iarnă va avea loc în fața primăriei, ținând cont de lucrările care se efectuează în zona centrului vechi. 

„Toate lucrările din oraș rămân în grija adulților, Moșul având misiunea de a aduce bucurie celor mici”, scrie Marius Dulce pe o rețea de socializare. 

În același timp, primarul face un apel către agenții economici ai municipiului care comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă pentru a cere primăriei mai multe informații.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate