Connect with us

Actualitate

Recomandările ITM Călărași pentru protecţia salariaţilor în perioadele cu temperaturi extreme

Published

on

Ca urmare a avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la temperaturile ce vor fi atinse în zilele următoare, temperaturi care depăşesc 37 grade Celsius sau, corelate cu condiţiile de umiditate mare, care pot fi echivalente cu acest nivel, Inspecţia Muncii prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, va verifica si controla suplimentar și în paralel cu acțiunile programate (așa cum reiese din Planul de combatere a efectelor caniculare, elaborat de C.J.U.S. Călărași), respectarea măsurilor ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. La nivel teritorial, ITM Calarași, își intensifică controalele pentru aceste perioade, în funcție de necesitatea și situațiile apărute în teren.

Angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, asigurarea apei minerale(câte 2-4 litri de persoană pe schimb), asigurarea echipamentului individual de protecţie, asigurarea de duşuri, ș.a.

Controalele inspectorilor de muncă vor viza sectoarele economice unde  se lucrează în spaţii deschise(agricultura, constructii, domeniul forestier) şi se desfăşoară activităţi ce necesită efort fizic deosebit, caz în care angajatorul poate reduce durata zilei de muncă sau poate eşalona ziua de lucru pe două perioade.
Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, pot stabili alte măsuri cum ar fi reducerea programului de lucru sau eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărirea depistării precoce a salariaţilor cu contraindicaţii pentru munca la temperaturi crescute, asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiata unitate sanitară a persoanelor afectate, trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Advertisement

Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași

Advertisement

Actualitate

Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență – faza judeţeană

Published

on

În data de 15 iunie 2024, începând cu ora 09.00, stadionul municipal din Călărași a găzduit etapa județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Aceste competiții, organizate anual, au un caracter tehnico-aplicativ și sportiv, permițând pompierilor din județul nostru să-și demonstreze abilitățile și aptitudinile.

Probele competitiei

Concursul include trei probe specifice: “Pista cu obstacole”, “Dispozitivul de intervenție” și “Ștafeta 4 x 100 metri”. Aceste probe au ca scop dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor necesare intervențiilor în situații de urgență, evaluarea nivelului de pregătire și capacitatea de intervenție a participanților. De asemenea, competiția urmărește să popularizeze în rândul cetățenilor aspectele specifice activităților desfășurate de serviciile voluntare și private pentru situații de urgență.

Participanți și organizare

Advertisement

La această etapă vor participa echipaje din serviciile voluntare și private pentru situații de urgență din întreg județul Călărași. Competiția este organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Călărași.

Foto ISU Călărași

Foto ISU Călărași

Premii și etapa următoare

Câștigătorii vor avea onoarea de a reprezenta județul Călărași la faza interjudețeană, care se va desfășura în luna iulie în județul Galați. La competiția Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență vor participa echipaje din diverse localități ale județului, iar la competiția Servicii Private pentru Situații de Urgență vor concura echipaje ale operatorilor economici.

Foto ISU Călărași

Foto ISU Călărași

Foto ISU Călărași

Foto ISU Călărași

Continue Reading

Actualitate

ANAF atrage atenția asupra unor mesaje false transmise în numele instituției

Published

on

Sursa: anaf.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează cu privire la o nouă serie de mesaje false trimise în numele instituției de pe o adresă de e-mail și îndeamnă contribuabilii vizați, în special persoanele juridice, să nu răspundă la aceste solicitări.

ANAF avertizează că o nouă campanie de mesaje false, trimise în numele instituției, este în desfășurare. În aceste mesaje, contribuabililor persoane juridice li se solicită “lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro.”

”Falsificatorii motivează că scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaţionale şi de a preveni potenţiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate. Precizăm că ANAF nu solicită astfel de informaţii şi nici nu intervine în relaţia comercială dintre persoanele juridice”, se precizează în comunicatul de presă.

De această dată, mesajele sunt transmise de la adresa de e-mail [email protected].

Advertisement

Reprezentanții ANAF subliniază că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și solicită contribuabililor să nu răspundă acestor cereri. ”Atragem atenţia că această adresă de e-mail NU aparţine ANAF şi nu trebuie să daţi curs solicitărilor! Reamintim că serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160” au transmis reprezentanții ANAF.

 

Continue Reading

Actualitate

Operatorii STS au preluat peste 15.700 de apeluri în timpul furtunii de joi seară

Published

on

Operatorii STS ai Serviciului de Urgenţă 112 au preluat și procesat la nivel național peste 15.700 de apeluri de urgență, joi seara, între orele 19:00 și 2:00, în timpul fenomenelor meteorologice caracterizate prin intensificări puternice ale vântului, căderi de grindină și averse abundente.

În intervalul 23:00-01:00, la 112 București-Ilfov s-au înregistrat peste 4.200 de apeluri. În acele două ore, operatorii STS au preluat în medie aproximativ 22 de apeluri pe minut, cu creșteri de până la 77 de apeluri pe minut.

Cele mai multe apeluri au semnalat inundări de case, clădiri, străzi și intersecții, precum și prăbușiri de elemente de construcție și acoperișuri. Aceste apeluri au fost transferate către ISU-SMURD, Poliție și Ambulanță pentru intervenție. De asemenea, în multe cazuri, au fost înregistrate apeluri multiple la numărul 112 care semnalau aceeași urgență.

În timpul codului roșu, în jurul orei 23:30, volumul apelurilor pe 112 București-Ilfov a crescut semnificativ, depășind de peste 5 ori numărul normal. Aceasta a determinat o mobilizare rapidă și suplimentarea numărului de operatori atât în București, cât și în centrele județene de gestionare a apelurilor de urgență. În tot acest interval, operatorii STS au acordat prioritate urgențelor critice, respectând procedurile operaționale specifice.

Advertisement

Pentru a gestiona rapid și eficient apelurile la 112 în timpul avertizărilor de vreme extremă, STS a adăugat mai mulți operatori și a ajustat fluxurile de lucru între aceștia și dispecerii agențiilor specializate în intervenții, a transmis Biroul de Presă al STS.

Continue Reading

Cele mai vizualizate