Într-o eră în care regulile jocului politic par să se fi evaporat sub presiunea ambițiilor nemăsurate și a tehnologiilor necontrolate, Giuliano da Empoli revine cu un eseu incisiv care disecă haosul contemporan ca pe o vână sălbatică a puterii. „Vremea prădătorilor” după succesul fulminant al originalului francez „L’Heure des prédateurs”, nu este doar o analiză geopolitică, ci un portret viu, mordant, al unei lumi în care democrația pare un animal rănit, vânat de autocrati și magnați tech. Da Empoli, consilier politic cu acces la culisele puterii europene (de la Matteo Renzi la Emmanuel Macron), transformă experiențele sale într-o narativă hibridă – parte jurnal de bord, parte avertisment machiavelic – care te face să privești știrile zilnice cu un fior de recunoaștere amară.
Cartea ne poartă printr-un itinerar global febril: de la Palatul de Sticlă al ONU din New York la Ritz-Carlton-ul din Riad, unde prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman dictează soarta regiunii cu o mână de fier ascunsă în mănuși de catifea. Da Empoli explorează figuri emblematice ale „prădătorilor”: Donald Trump, transformat în monarh al haosului prin forța brută și dezinformare; Vladimir Putin, maestrul manipulării istorice; Nayib Bukele din El Salvador, autointitulat „cel mai tare dictator al lumii”; sau lideri tech precum Elon Musk și Sam Altman, care, din birourile Silicon Valley, rescriu regulile jocului prin AI neîngrădit și algoritmi care favorizează viralitatea în detrimentul adevărului. Aceste portrete nu sunt simple caricaturi morale – autorul, cu luciditatea unui observator privilegiat, evită judecata facilă, concentrându-se pe logica internă a acestor actori: o combinație letală de ambiție nemăsurată, viteză și indiferență față de instituțiile tradiționale.
Ce face cartea cu adevărat memorabilă este stilul: un amestec de ironie acidă, referințe istorice fulgurante (de la Borgia la cucerirea Mexicului de către spanioli) și momente de umor negru care alină gravitatea temei. Da Empoli nu predică – el descifrează, amintind că „viralitatea e mai importantă decât adevărul, iar viteza e în slujba celui puternic”. Rezultatul? Un text scurt, dar dens, care se citește pe nerăsuflate, lăsând cititorul cu un sentiment de urgență: cum apărăm democrația când regulile s-au schimbat, iar prădătorii deja dictează jocul?
Comparativ cu precedentul său succes, „Magul de la Kremlin” (adaptat recent în film cu Jude Law în rolul lui Putin), „Vremea prădătorilor” este mai puțin ficționalizat, dar la fel de captivant – un docu-eseu care câștigă teren pe bunele intenții ale primului, oferind o viziune globală în loc de un zoom pe Rusia. Criticii internaționali au salutat-o ca „esențială pentru elitele politice europene” (Politico) sau „briliantă, acid de inteligentă și terifiantă” (John Sweeney), iar în România, lansarea de la Humanitas din octombrie a stârnit dezbateri aprinse despre relevanța sa pentru crizele noastre locale.
În concluzie, dacă Machiavelli ar trăi azi, ar scrie asta: o carte obligatorie pentru oricine vrea să înțeleagă de ce lumea pare să se dezintegreze sub ochii noștri. Nota: 4.5/5 – deductibil doar pentru că, la final, soluțiile rămân evazive, lăsând responsabilitatea în mâinile noastre, cei obișnuiți.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
