În colecția de unsprezece povestiri din „Trupul sufletului” (ediție românească recentă la Humanitas Fiction, traducere de Luana Schidu), Ludmila Ulitkaia, autoarea rusă celebră pentru romane precum „Medicus” sau „Fiicele mele”, ne invită într-un univers intim și profund uman, unde trupul devine oglinda sufletului. Publicată inițial în rusă ca „O tele duși” în 2019 și tradusă în engleză sub titlul „The Body of the Soul” (2023, Yale University Press), cartea împarte structura în două secțiuni – „Prietenele” și „Trupul sufletului” –, explorând momente cruciale din vieți obișnuite, marcate de iubire, pierdere și transcendență.
Ulitkaia, biolog de formație și scriitoare premiată internațional (inclusiv Premiul Booker rus și Grinzane Cavour), scrie cu o tandrețe ironică, specifică stilului ei, care amintește de umorul negru al lui Cehov, dar cu o sensibilitate feminină modernă. Personajele sale – de la un cuplu lesbian din „Dragonul și Phoenixul” (o căsătorie interculturală armeniano-azeră în Amsterdam, contestată de familii tradiționaliste) la o bibliotecară care uită limbajul în pragul morții („Drumul șerpuit”) sau un patolog confruntat cu anomalii inexplicabile („Autopsia”) – sunt anonimi, dar profund reali. Ele ilustrează cum iubirea, sub forme diverse (atracție fizică, devotament matern, loialitate necondiționată), dizolvă barierele sociale, culturale sau chiar cele dintre viață și moarte.
Recenziile internaționale subliniază farmecul fatalist, dar nu morocănos, al prozei sale: Kirkus Reviews laudă diversitatea tematică, de la sinucideri literare la transformări miraculoase, în timp ce The Arts Fuse notează că „viața, chiar dureroasă, merită jucată ca un joc”. În română, cititorii de pe Libris sau Elefant.ro evocă emoția persistentă: „Te prinde în mreje și te ține în poveste chiar după ce textul s-a terminat”, spun ei, subliniind delicatețea cu care Ulitkaia abordează subiecte tabu, precum moartea sau sexualitatea, fără să cadă în morbiditate.
Prefața cărții, cu citatul emblematic – „Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi uneori sesizată” –, setează tonul filosofic, invitând la reflecție asupra fragilității umane. Povestirile sunt scurte, concise, dar dense emoțional, sugerând prin detalii subtile (o haină uitată, un gest de tandrețe) bogăția interioară. Criticii ruși (de pe LiveLib sau LitRes) apreciază curajul de a vorbi despre „tranziția de la trup la sufletul nemuritor”, cu un umor care alină durerea, iar traducerea engleză de Richard Pevear și Larissa Volokhonsky (cei care au redat magistral „Anna Karenina”) păstrează nuanțele poetice.
„Trupul sufletului” nu e o lectură ușoară – e una vindecătoare, care ne amintește că, în ciuda limitelor trupului, sufletul persistă prin iubire. Recomand fanilor lui Alice Munro sau Haruki Murakami, celor care caută proză care să zguduie blând, fără clișee. O carte care, odată închisă, continuă să vibreze, invitându-te să privești mai atent în oglinda propriei tale existențe.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
