„Parade”, cel mai recent roman al lui Rachel Cusk, apărut în 2024 și distins cu prestigiosul Goldsmiths Prize, reprezintă o culme a experimentului literar pe care autoarea îl duce la extrem de la celebra trilogie Outline. Împărțită în patru secțiuni – „The Stuntman”, „The Midwife”, „The Diver” și „The Spy” – cartea renunță aproape complet la intrigă clasică, personaje bine conturate sau cronologie liniară, propunând în schimb un mozaic de reflecții fragmentate, vignete și meditații filozofice despre natură artei și a existenței umane.

Protagoniștii sunt artiști enigmatici, toți denumiți simplu G – o alegere deliberată care îi face să plutească între identități fluide, schimbând genul, mediul artistic și contextul. Un G pictează lumea cu susul în jos, transformându-și soția într-un portret grotesc și urât, dar de succes comercial. Altul, inspirat de figuri reale precum Louise Bourgeois, explorează traume materne prin sculpturi gigantice. Naratoarea, o voce detașată care seamănă izbitor cu însăși Cusk (locuind în Paris, vizitând expoziții anonime), observă aceste vieți ca un spion invizibil, atacată brusc pe stradă sau contemplând moartea unei mame într-un colectiv „noi” care diluează individul.

Cusk nu povestește – ea disecă. Temele centrale gravitează în jurul observației ca act de violență, ștergerii feminității în artă și societate, libertății artistice versus constrângerile domestice, și iluziei caracterului ca o construcție artificială. Artiștii sunt cascadori ai realității, moașe ale haosului sau scafandri în adâncurile psihicului, iar lumea apare răsturnată: maternitatea devine opresiune transmisă generațional, succesul artistic – o paradă a egourilor solipsiste, iar moartea – o eliberare ambiguă.

Proza lui Cusk este diamantină: rece, precisă, lipsită de sentimentalism, cu fraze care taie ca un bisturiu. Cititorul este provocat constant – nu i se oferă rezolvare, ci adâncire a confuziei, o „paradă” a ideilor unde genul, morala și identitatea defilează inversate. Pentru fanii trilogiei Outline sau ai lui Second Place, aceasta este o extensie naturală, mai radicală și mai abstractă. Pentru alții, poate părea alienantă, prețioasă sau chiar enervantă – un anti-roman care cere răbdare și implicare intelectuală.

Advertisement

„Parade” nu e pentru oricine: e o experiență cerebrală, uneori glacială, care răstoarnă romanul cu susul în jos, forțându-ne să privim lumea prin lentila artiștilor invizibili. Dacă apreciezi ficțiunea care chestionează însăși esența povestirii, Cusk livrează o capodoperă tulburătoare. Dacă încerci să cauți emoție caldă sau acțiune, s-ar putea să te simți exclus din paradă. O lectură esențială pentru 2024, care confirmă statutul lui Rachel Cusk ca una dintre cele mai inovatoare voci contemporane!

„De veghe în lanul de secară” (titlul original: The Catcher in the Rye), publicat în 1951 de J.D. Salinger, rămâne unul dintre cele mai influente romane ale literaturii americane din secolul XX, considerat un clasic al romanului de formare și un simbol al revoltei adolescentine. Povestea este narată la persoana întâi de Holden Caulfield, un adolescent de 16 ani cinic și deziluzionat, care tocmai a fost exmatriculat de la școala privată Pencey Prep. În loc să se întoarcă imediat acasă la New York, Holden decide să rătăcească singur prin oraș timp de câteva zile, întâlnind foști colegi, profesori, prostituate și străini, în timp ce reflectă asupra ipocriziei lumii adulților – pe care o etichetează constant ca fiind „falsă” (ipocrită).

Romanul explorează teme profunde și universale: înstrăinarea și singurătatea adolescenței, pierderea nevinovăției, frica de maturitate și căutarea autenticității într-o societate superficială. Holden este obsedat de ideea de a proteja nevinovăția copiilor – visul său cel mai puternic fiind să devină „prinzătorul din lanul de secară”, o figură imaginară care salvează copiii de la căderea într-o prăpastie, simbolizând trecerea brutală spre lumea adulților coruptă. Această metaforă, inspirată dintr-un vers greșit înțeles dintr-un poem de Robert Burns, reprezintă esența cărții: dorința imposibilă de a opri timpul și de a păstra puritatea.

Stilul lui Salinger este genial în simplitatea sa: limbajul colocvial, plin de repetiții, injurii și expresii adolescentine (cum ar fi „și toate cele” sau „nemernicule”), creează o voce autentică și captivantă, care face ca Holden să pară real și apropiat cititorului. Nararea la persoana întâi amplifică sentimentul de confesiune intimă, iar umorul negru și sarcasmul maschează durerea profundă a protagonistului, marcată de moartea fratelui său Allie și de depresie.

Deși controversat la apariție pentru limbaj vulgar și teme mature, romanul a devenit un fenomen cultural, rezonând cu generații întregi de tineri care se simt înstrăinați. Criticii îl laudă pentru profunzimea psihologică și actualitate – anxietățile lui Holden sunt la fel de relevante azi ca în anii ’50. Totuși, unii cititori îl găsesc repetitiv sau enervant din cauza pesimismului lui Holden, dar tocmai asta îl face atât de uman.

Advertisement

În concluzie, „De veghe în lanul de secară” este o capodoperă care capturează esența adolescenței: confuzia, revolta și căutarea sensului. O lectură obligatorie pentru oricine vrea să înțeleagă complexitatea sufletului uman. Recomand cu căldură – 5/5 stele!

Freida McFadden, regina romanelor de suspans psihologic moderne, revine cu un roman care îți taie respirația încă de la primele pagini: „În spatele ușilor închise” (titlul original: The Locked Door, apărut în 2021 și tradus recent în română la Editura Bookzone). Autoarea, medic specialist în leziuni cerebrale, împletește cu pricepere cunoștințele medicale cu tensiunea pură, creând o poveste despre moșteniri întunecate, secrete îngropate și un trecut care refuză să rămână ascuns.

Nora Davis este un chirurg de succes, aparent stăpână pe viața ei. Dar sub această aparență perfectă se ascunde un coșmar din copilărie: tatăl ei, Aaron Nierling, poreclit „Meșterul”, a fost un ucigaș în serie care omora femei în pivnița casei familiei. Acum, după decenii, tatăl ei este în închisoare, iar Nora crede că a lăsat totul în urmă. Totul se prăbușește când una dintre pacientele ei este ucisă exact în stilul monstruos al tatălui său. Cineva o pândește, cineva îi cunoaște secretul. Este un imitator? Sau trecutul a revenit cu adevărat să o bântuie? Întrebarea care te va urmări: cât de mult sânge moștenit curge prin venele Norei?

McFadden excelează în construirea tensiunii: capitolele alternează între prezentul Norei și amintiri din copilărie, creând o neliniște constantă care te face să întorci paginile cu înfrigurare. Personajele sunt complexe – Nora este o naratoare nesigură, iar cititorul oscilează permanent între compătimire și bănuială. Răsturnările de situație sunt geniale, specifice autoarei: te păcălesc de fiecare dată, chiar și când crezi că ai ghicit totul. Deznodământul? Un șoc total, care te face să reevaluezi întreaga carte.

Stilul este alert, accesibil, perfect pentru o lectură de weekend. Elementele medicale (operații pe cord deschis, bisturiul care „tremură”) adaugă un strat de realism înfiorător, dat fiind pregătirea autoarei. Temele profunde – moștenirea genetică a răului, trauma copilăriei, aparențele înșelătoare – transformă romanul de suspans într-o reflecție asupra naturii umane.

Advertisement

Nu este cea mai bună carte a ei („Menajera” rămâne de neîntrecut pentru impactul răsturnării de situație), iar unele momente par puțin previzibile dacă ești un cititor împătimit al genului. Ritmul este atât de rapid încât, uneori, ai vrea mai multă dezvoltare a personajelor secundare.

4,5/5 stele. Dacă ai citit „Menajera” sau „Secretul menajerei” și vrei mai mult din universul McFadden, aceasta este următoarea ta obsesie. Un roman de suspans captivant, cu răsturnări care te lasă fără cuvinte și o eroină pe care n-o vei uita curând. Nu o începe seara târziu – nu vei mai putea adormi!