Andrea de Carlo are darul rar de a scrie cărți care par ușoare la suprafață, dar te lovesc ca un pumn în stomac pe măsură ce înaintezi. „O mare de adevăruri” (titlu original „Mare delle verità”, apărut în 2006 și tradus curând în română la Editura Humanitas) este exact genul acesta de carte: te atrage cu peisajul mediteranean, cu miros de sare și cu dialoguri aparent banale, apoi te aruncă într-un abis de întrebări pe care poate nu voiai să ți le pui niciodată.
Personajul principal, Luca, este un bărbat de aproape cincizeci de ani care trăiește de ani buni în Statele Unite și revine în Italia după moartea tatălui său – un om distant, secretos, aproape străin. Moștenirea nu e doar o casă și bani, ci și un teanc de scrisori, jurnale și documente care răstoarnă complet imaginea pe care Luca o avea despre propria familie. Trecutul iese la iveală ca un val uriaș: relații ascunse, trădări, acte de curaj și lașitate ascunse sub covor, minciuni spuse „pentru binele tuturor”.
De Carlo nu judecă niciodată direct. Lasă personajele să se dezgolească singure, prin gesturi mici, prin tăceri, prin felul în care aleg să spună sau să nu spună un adevăr. Stilul lui e curat, precis, fără floricele inutile – propozițiile curg firesc, dar fiecare ascunde o mică bombă cu ceas. Peisajele italiene (o insulă mică, o casă veche de piatră, marea mereu prezentă) nu sunt doar decor: sunt aproape un personaj în sine, care amplifică senzația de izolare și de confruntare inevitabilă cu tine însuți.
Cartea doare pentru că vorbește despre ceva universal: cât de mult ne mințim singuri ca să putem trăi liniștiți. Cât de mult rău facem, uneori, încercând să protejăm pe cineva. Și mai ales: ce se întâmplă când adevărul, odată scos la lumină, nu mai poate fi băgat înapoi în cutie.
Nu e un thriller, dar te ține în priză mai rău decât multe thrillere. Nu e o dramă lacrimogenă, dar la final îți trebuie câteva minute să îți revii.
Dacă ai citit „Trainsurfing” sau „Două din două” și ți-au plăcut, „O mare de adevăruri” e următorul pas firesc. Dacă nu l-ai descoperit încă pe Andrea de Carlo, începe cu asta – o să vrei să-i citești totul după.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.