Andrew Wilson construiește un thriller psihologic strâns, sufocant, care te prinde de la primele pagini și nu-ți mai dă drumul până la finalul neașteptat.
Nancy, o femeie tânără aparent fragilă, acceptă să intre într-un program experimental de terapie intensivă într-o clinică retrasă din munți. Scopul declarat: să învețe să spună adevărul, să scape de obiceiul patologic de a minți. Participanții sunt puțini, regulile stricte, iar terapeuții par să știe totul despre ei – uneori chiar mai mult decât ei înșiși.
Pe măsură ce zilele trec, sesiunile devin tot mai agresive, iar granițele dintre tratament și manipulare se șterg complet. Ce începe ca o încercare de vindecare se transformă treptat într-un joc periculos de putere, în care fiecare participant ascunde ceva devastator. Minciunile nu mai sunt doar defecte personale – devin arme.
Stilul este tăios, cu dialoguri scurte și tensionate, iar schimbările de perspectivă cresc neliniștea. Wilson excelează la crearea unei atmosfere claustrofobice: casa aceea mare, rece, cu coridoare lungi și ferestre ce dau spre nimic, devine un personaj în sine.
„Minciună” nu este un thriller clasic cu urmăriri și violență explicită, ci unul al minții – te face să te întrebi constant cine spune adevărul, cine minte și, mai ales, de ce. Finalul este șocant, dar perfect logic în contextul cărții; puțini cititori îl ghicesc din timp.
Dacă îți plac romanele care te țin în suspans psihologic până în ultima pagină (în stilul lui Gillian Flynn sau Paula Hawkins, dar cu o notă mai rece și mai calculată), „Minciună” este o alegere excelentă. Atenție: după ce o termini, s-ar putea să devii mult mai atent la ce spun oamenii din jurul tău. Și la ce spui tu însuți.
