Hiro Arikawa, autoare japoneză născută în 1972 în prefectura Kōchi și absolventă a Universității Rikkyo, este cunoscută pentru romanele sale care îmbină cu finețe emoția umană cu elemente de cotidian japonez, adesea inspirate din experiențe personale și din dragostea pentru animale. Romanul, cu 256 de pagini, a devenit un bestseller internațional, vândut în peste un milion de exemplare în Japonia și tradus în peste 30 de limbi, fiind nominalizat la premii importante precum Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada. În 2018, a fost ecranizat într-un film de succes regizat de Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi în rolul principal, care a capturat esența emoțională a poveștii și a atras un public larg, inclusiv iubitori de animale.
Povestea este narată în cea mai mare parte la persoana întâi din perspectiva lui Nana, un motan vagabond inteligent și independent, cu o coadă care formează un „șapte” („na” în japoneză, de unde îi vine numele). Totul începe când Nana, un supraviețuitor al străzilor, este lovit de o mașină și salvat de Satoru, un tânăr de treizeci de ani care locuiește singur în Tokyo. După vindecare, Nana decide să rămână alături de stăpânul său, renunțând la libertatea sa periculoasă pentru o viață de confort, plină de mângâieri și hrană regulată. Relația lor, marcată de umor subtil și afecțiune necondiționată, devine nucleul romanului. Însă, când Satoru este diagnosticat cu o boală gravă (insomnie și probleme de vedere care sugerează o afecțiune terminală), el pornește într-o călătorie memorabilă prin Japonia, însoțit de Nana, pentru a-i vizita pe prietenii și rudele vechi și a decide cui să-i încredințeze motanul după moartea sa.
Structura narativă alternează între perspectiva lui Nana – plină de observații nonșalante, ironice și pline de înțelepciune felină asupra comportamentului uman – și secțiuni omnisciente care dezvăluie trecutul personajelor. Călătoria îi poartă pe cei doi prin peisaje pitorești japoneze: de la sate rurale la orașe aglomerate, trecând prin vizite la unchiul veterinar, o soră adoptivă sau un vechi prieten de baschet. Fiecare oprire dezvăluie fragmente din viața lui Satoru: pierderea părinților într-un accident, prietenia cu fratele său adoptiv Kosuke sau momente de generozitate uitate, cum ar fi salvarea unui câine numit Hachi (cifra 8, un ecou simbolic al lui Nana). Temele centrale – prietenia necondiționată, sacrificiul, legăturile familiale și acceptarea pierderii – sunt explorate cu o sensibilitate profundă, fără a cădea în sentimentalism exagerat. Vocea lui Nana, cu remarci precum „Oamenii sunt ciudați, dar interesanți”, adaugă un strat de umor și detașare care face lectura accesibilă și captivantă, amintind de citatul din „Motanul are cuvântul” de Natsume Sōseki care deschide romanul: „Eu sunt Măria-Sa motanul”.
Arikawa, care a înființat propria trupă de teatru Sky Rocket și a câștigat Premiul Dengeki pentru debutul său, infuzează textul cu o atmosferă autentică japoneză: descrieri vii ale peisajelor, referințe la cultură pop și o reflecție asupra singurătății urbane. Criticii internaționali au lăudat cartea pentru echilibrul emoțional – The Guardian o numește o lectură care „ne înnobilează ca ființe umane”, iar Kirkus Reviews o descrie ca „blândă, molatică și plină de înțelepciune”. Totuși, unii cititori observă că finalul poate fi copleșitor de trist, inducând lacrimi, și că narațiunea liniară, deși emoțională, nu este la fel de complexă ca în alte opere japoneze moderne. Pe Goodreads, media este de 4.29/5, reflectând popularitatea sa printre iubitorii de animale și cititorii de literatură contemporană.
Pe ansamblu, „Memoriile unui motan călător” este un roman reconfortant și profund, care celebrează legăturile invizibile dintre oameni și animale, amintindu-ne că viața, oricât de efemeră, merită trăită cu generozitate. Este o lectură ideală pentru cei care au iubit „Marley și eu” de John Grogan sau „O mie de răscruci” de Banana Yoshimoto, oferind speranță în mijlocul tristeții. Recomand cu entuziasm, mai ales iubitorilor de pisici – Nana vă va cuceri iremediabil.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.