Când am deschis „Mâna lui Dante”, nu mă așteptam să fiu aruncat atât de brutal într-un infern modern. Nick Tosches, cunoscut mai ales pentru biografiile sale muzicale și pentru stilul său dur, aproape cinematografic, reușește aici ceva rar: transformă un subiect aparent erudit – un manuscris pierdut al Divinei Comedii – într-un thriller violent, senzual și profund tulburător.
Cartea alternează două planuri narative. Pe de o parte, îl avem pe Nick, un tip din lumea subterană a colecționarilor de cărți rare, cinic, băutor, dependent de femei și de adrenalină, care primește o ofertă imposibil de refuzat: să autentifice și să aducă în America manuscrisul original al lui Dante, scris chiar de mâna Poetului. Pe de altă parte, Tosches ne duce în Florența secolului al XIV-lea, în mintea lui Dante însuși – un Dante obsedat, ros de ură, de dorință trupească și de viziuni demonice. Cele două linii temporale nu sunt doar paralele; ele se ating, se contaminează, până când granița dintre ele dispare cu desăvârșire.
Stilul este pură forță. Tosches scrie cu o violență verbală care te lovește în plex: fraze lungi, răsucite, încărcate de imagini grotești și de o poezie stranie, aproape blestemată. Unele pasaje sunt atât de dense încât trebuie citite de două ori, dar răsplata e uriașă. Sexul, moartea, lăcomia, frica de iad – toate sunt aici, fără perdea, fără scuze. Autorul nu vrea să-ți placă, vrea să te murdărească și să te lase cu un gust ciudat de vinovăție plăcută.
Personajul principal, Nick, este un anti-erou perfect: inteligent, corupt, auto-distructiv. Îl urăști, îl înțelegi, îl invidiezi. În jurul lui gravitează mafioți ruși, asasini plătiți, femei fatale și colecționari nebuni – toți convinși că acel manuscris nu e doar o carte, ci o poartă. Spre ce? Spre infern, desigur. Sau poate spre ceva și mai rău.
„Mana lui Dante” nu e o carte ușoară. E murdară, excesivă, uneori aproape insuportabilă. Dar tocmai de aceea rămâne în tine mult timp după ce ai terminat-o. Tosches nu face literatură „frumoasă”; face literatură care mușcă, care lasă urme. Dacă îți plac autorii care nu se tem să coboare în groapă împreună cu personajele lor – gen Ellroy, Céline sau chiar un Burroughs mai puțin experimental – atunci această carte te va devora.
Și tu o vei lăsa să o facă.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
