Connect with us

Cultură

Recomandare de carte – „Jurnalul de la Păltiniș” de Gabriel Liiceanu

„Jurnalul de la Păltiniș” de Gabriel Liiceanu nu este un roman în sensul clasic al termenului, ci un jurnal filosofic care documentează experiențele autorului și ale altor intelectuali români, precum Andrei Pleșu, în preajma lui Constantin Noica, în perioada 1977-1981. Publicat inițial în 1983 la Editura Cartea Românească, apoi revizuit și completat în 1991 la Humanitas, acest volum a devenit un fenomen cultural în România comunistă, un simbol al rezistenței prin cultură într-o epocă de opresiune.

Cartea surprinde momentele petrecute la Păltiniș, o stațiune montană lângă Sibiu, unde Noica, retras voluntar, și-a pus în practică visul de a forma o generație de tineri intelectuali capabili să ducă mai departe spiritul culturii autentice. Liiceanu consemnează cu o combinație de admirație, introspecție și detaliu dialogurile, reflecțiile și atmosfera din jurul „școlii de la Păltiniș”. Textul nu urmărește o intrigă narativă, ci explorează o devenire spirituală și intelectuală, punând accent pe relația maestru-discipol și pe valoarea culturii ca refugiu și act de libertate.

Stilul lui Liiceanu este dens, introspectiv și impregnat de o fervoare intelectuală care poate fi copleșitoare pentru cititorii neobișnuiți cu limbajul filosofic. Dialogurile cu Noica, presărate cu referințe la Platon, Kant, Heidegger sau Eliade, dezvăluie un univers al ideilor în care filosofia nu este doar teorie, ci un mod de a trăi. Totuși, această densitate poate face lectura dificilă pentru cei fără un background solid în domeniu. Pe alocuri, textul capătă o notă personală, confesivă, ceea ce îi conferă o anumită căldură și accesibilitate emoțională.

Un aspect remarcabil al cărții este contextul istoric în care a apărut. În anii ’80, într-o Românie sufocată de cenzură și lipsuri, „Jurnalul de la Păltiniș” a fost mai mult decât o carte – a fost un manifest. Se vindea „pe sub mână”, se împrumuta doar prietenilor de încredere și stârnea cozi la librării, devenind un simbol al setei de libertate spirituală. Criticii au lăudat-o ca pe un „manual de seninătate” (Virgil Ierunca) sau un „scenariu al formării de sine” (Ștefan Augustin Doinaș), însă au existat și voci care au văzut în ea o idealizare excesivă a lui Noica sau o detașare elitistă de realitățile vremii.

Advertisement

Punctele forte ale jurnalului includ profunzimea reflecțiilor, portretul viu al lui Noica – un personaj complex, pasionat și uneori contradictoriu – și capacitatea de a inspira cititorul să-și chestioneze propria relație față de cultură. Pe de altă parte, lipsa unei structuri narative clasice și abundența referințelor erudite pot descuraja cititorii care caută o lectură mai lejeră.

În concluzie, „Jurnalul de la Păltiniș” este o lucrare de o valoare incontestabilă în literatura română, o mărturie a puterii spiritului într-un timp al constrângerilor. Este recomandată celor pasionați de filosofie, istorie culturală sau jurnale intime, dar necesită răbdare și o anumită disponibilitate pentru introspecție. Nu e o carte care se citește pe fugă, ci una care te invită să poposești în ea, să meditezi și, poate, să te transformi.

Cultură

Recomandare de carte – „Caietul interzis” – de Alba de Céspedes

Caietul interzis (titlu original: Quaderno proibito), publicat în 1952, este un roman profund și introspectiv al scriitoarei italiene Alba de Céspedes, care explorează complexitatea vieții interioare a unei femei obișnuite prinsă în rutina vieții domestice și în așteptările sociale ale Italiei postbelice. Romanul, scris sub forma unui jurnal intim, surprinde lupta protagonistei, Valeria Cossati, de a-și reconcilia dorințele personale cu rolurile impuse de societate – soție, mamă, fiică.

Valeria, o femeie de vârstă mijlocie, începe să țină un jurnal după ce achiziționează impulsiv un caiet, un act aparent banal care devine un gest de rebeliune subtilă. Prin însemnările sale, descoperim o femeie care, deși aparent mulțumită de viața sa, începe să-și chestioneze existența, rolurile și sacrificiile pe care le-a făcut. Jurnalul devine un spațiu de confesiune, unde Valeria își explorează sentimentele de alienare, dorințele reprimate și tensiunile din relațiile cu soțul ei, Michele, și cu cei doi copii adulți, Mirella și Riccardo.

Romanul abordează teme universale precum identitatea feminină, conflictul dintre individualism și datorie, și greutatea convențiilor sociale. De Céspedes construiește o poveste care, deși ancorată în contextul Italiei anilor ’50, rămâne relevantă prin analiza sa subtilă a condiției umane și a luptei pentru autenticitate. Stilul jurnalului permite o imersiune profundă în psihologia Valeriei, oferind cititorului o perspectivă intimă asupra frământărilor ei.

Proza lui De Céspedes este sobră, dar pătrunzătoare, cu o capacitate remarcabilă de a transforma detaliile cotidiene în reflecții existențiale. Tonul confesiunal al jurnalului creează o legătură strânsă între cititor și protagonistă, iar ritmul lent, introspectiv, accentuează sentimentul de claustrofobie al vieții Valeriei. Autoarea folosește un limbaj simplu, dar încărcat de nuanțe, care reflectă complexitatea emoțiilor protagonistei.

Advertisement

  • Autenticitatea vocii narative: Valeria este un personaj extrem de uman, cu defecte și vulnerabilități care o fac relatabilă. Jurnalul său nu este doar o poveste, ci o mărturie a luptei interioare universale.

  • Explorarea condiției feminine: Romanul surprinde cu finețe presiunile sociale și patriarhale, fără a cădea în didacticism.

  • Subtilitatea psihologică: De Céspedes excelează în a dezvălui treptat straturile interioare ale Valeriei, transformând un subiect aparent mundane într-o meditație profundă.

  • Contextul specific: Deși temele sunt universale, anumite aspecte legate de societatea italiană postbelică ar putea fi mai puțin accesibile pentru cititorii moderni fără context.

Caietul interzis este un roman care impresionează prin profunzimea sa psihologică și prin capacitatea de a transforma o poveste aparent simplă într-o meditație asupra libertății, identității și sacrificiului. Alba de Céspedes creează un portret memorabil al unei femei care încearcă să-și găsească vocea într-o lume care o îndeamnă să tacă. Recomand acest roman celor care apreciază literatura introspectivă și poveștile care explorează complexitatea emoțiilor umane.

Continue Reading

Cultură

Recomandare de carte – „Toate culorile întunericului” de Chris Whitaker

„Toate culorile întunericului” (titlu original: All the Smoke), scrisă de Chris Whitaker, este o poveste captivantă care împletește misterul, drama umană și introspecția psihologică într-un mod care te ține lipit de pagini. Whitaker, cunoscut pentru stilul său narativ intens și personaje profund conturate, livrează o operă care explorează umbrele sufletului uman și complexitatea relațiilor în fața traumelor.

Romanul îl urmărește pe Patch, un băiat de treisprezece ani care, în 1975, devine martorul unei crime brutale într-un orășel american aparent liniștit. Evenimentul declanșează o serie de întâmplări care dezvăluie secrete întunecate, legături de familie fragile și o comunitate măcinată de propriile fantome. Povestea alternează între perspectiva lui Patch și alte personaje cheie, fiecare aducând o nuanță diferită la tapiseria narativă. Whitaker excelează în a crea voci autentice, de la inocența sfâșietoare a lui Patch la cinismul obosit al adulților din jurul său.

Punctul forte al romanului este capacitatea autorului de a balansa între tensiunea unui thriller și profunzimea unei drame emoționale. Descrierile sunt cinematografice, iar dialogurile taie adânc, dezvăluind treptat straturi de durere, vinovăție și speranță. Whitaker nu se ferește să abordeze teme grele – pierderea, alienarea, căutarea adevărului – dar o face cu o sensibilitate care evită melodramatismul.

Totuși, ritmul poate părea lent pe alocuri, mai ales în prima parte, unde detaliile descriptive abundă. Pentru cititorii care preferă o acțiune rapidă, acest aspect ar putea fi o provocare, dar răbdarea este răsplătită pe măsură ce firele narative se împletesc într-un final surprinzător și emoționant.

Advertisement

„Toate culorile întunericului” este o carte care nu doar că te prinde, ci te și bântuie mult timp după ce ai întors ultima pagină. Este o lectură perfectă pentru cei care apreciază poveștile complexe, cu personaje memorabile și o explorare profundă a naturii umane. Whitaker confirmă, încă o dată, că este un maestru al poveștilor care dor, dar care, în același timp, luminează.

Continue Reading

Teatru, Film și Divertisment

„Ozi: Vocea pădurii” revine la Cinema Călărași – Povestea emoționantă a unui mic apărător al naturii

În perioada 27–29 iunie 2025, animația ecologistă „Ozi: Vocea pădurii” se întoarce la Cinema Călărași, oferind o nouă șansă publicului de toate vârstele să urmărească o poveste profundă despre curaj, protecția mediului și puterea vocii personale.

Regizat de Tim Harper, filmul o are în centrul poveștii pe Ozi, un pui de urangutan orfan care își pierde casa în urma defrișărilor ilegale. Cu o inimă mare și o minte isteață, Ozi devine un mic influencer digital ce folosește rețelele sociale pentru a atrage atenția asupra distrugerii pădurii tropicale.

Această aventură animată îmbină emoția cu mesajul social, punând accent pe importanța conștientizării ecologice în rândul noilor generații. Un film potrivit pentru întreaga familie, cu o coloană sonoră inspirată și o animație spectaculoasă.

Program Cinema Călărași (reluare):

Advertisement
  • 27 iunie, ora 12:30 (variantă dublată)

  • 28–29 iunie, orele 10:00 și 12:30 (variantă dublată)

Continue Reading