Scris în 1866 cu o viteză halucinantă, sub presiunea unui contract draconic, „Jucătorul” este probabil cea mai furioasă și mai sinceră mărturisire a lui Dostoievski despre demonul care l-a urmărit toată viața: patima jocului de noroc. Cartea nu este doar un roman, ci un jurnal de război interior deghizat în poveste.
Naratorul, Alexei Ivanovici, tânăr institutor într-o familie rusească decadentă aflată la Roulettenburg (inspirat clar după Wiesbaden), este prins între dragostea imposibilă pentru Polina, fiica vitregă a generalului falit, și chemarea ruletei. În câteva zile de vară fierbinte, vedem cum orgoliul, iubirea, disprețul de sine și setea de a „câștiga o dată pentru totdeauna” îl aruncă pe Alexei într-un vertij din care nu mai există ieșire. Câștigă sume fabuloase, le pierde în câteva minute, se umilește, triumfă, se urăște – totul cu o viteză care te lasă fără aer.
Dostoievski nu judecă, doar arată. Personajele sunt vii și teribil de reale: generalul ruinat care așteaptă moștenirea bătrânei „bunicuțe”, franțuzul Des Grieux viclean și cinic, englezul Astley rece și demn, Polina – orgolioasă, crudă și disperată. Și deasupra tuturor, ruleta însăși, zeitatea absurdă căreia i se închină cu toții.
Cartea e scurtă, dar te lovește ca un pumn în stomac. Frazele sunt nervoase, aproape sufocate de febra jocului. Nu există predici, nu există milă. Există doar adevărul gol-goluț: omul este capabil să-și vândă sufletul pentru iluzia că poate controla hazardul. Finalul este devastator de lucid – Alexei știe că e pierdut, dar nu se mai poate opri. „Mâine, mâine o să fie altfel…”, își spune, exact cum își spunea însuși Dostoievski la mesele verzi.
„Jucătorul” nu e doar un roman despre ruletă. E despre cum ne mințim singuri, despre cum dragostea se transformă în obsesie, despre cum mândria ne împinge să ne distrugem cu mâna noastră. Citiți-l dacă vreți să vedeți un scriitor care își taie venele literar, fără anestezie. Rămâne una dintre cele mai terifiante și mai sincere cărți scrise vreodată despre dependență – cu atât mai înfricoșător cu cât autorul vorbea din experiență proprie.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.