„Falsul candidat” este genul de roman care te face să-ți pui întrebări extrem de neplăcute după ce-l termini – și tocmai asta îl face reușit.
Brian Klein construiește o poveste aparent neverosimilă, care însă, pe măsură ce citești, începe să pară sinistru de plauzibilă: un om absolut nimeni, fără trecut notabil, fără carismă naturală, fără schelet în dulap (pentru că nici măcar dulap nu prea are), este transformat sistematic într-un candidat prezidențiabil aproape irezistibil. Totul este calculat cu precizie de chirurg: replici, gesturi, emoții false, biografie reinventată, scandaluri controlate, până și furia autentică este regizată.
Ce impresionează cel mai mult este felul în care autorul arată mecanismele invizibile ale puterii moderne: nu banii și nici măcar ideile contează în final, ci capacitatea de a controla narațiunea. Cine povestește mai convingător, cine plânge mai bine în fața camerei, cine pare mai „uman” în momentele potrivite – acela câștigă.
Personajele sunt reci, precise, aproape lipsite de căldură umană – și tocmai asta le face teribil de credibile. Nu există eroi, nici măcar anti-eroi romantici. Sunt doar profesioniști care fac ceea ce știu să facă cel mai bine: să manipuleze percepția publică.
Stilul lui Klein este direct, tăios, fără ornamente. Nu te lasă să respiri prea mult, nici să te atașezi de cineva. Te ține la distanță exact cât trebuie ca să înțelegi că și tu, cititorul, ești un pic complice doar prin faptul că urmărești spectacolul.
Dacă îți plac romanele care te fac să te uiți cu alți ochi la știrile de seară și la campaniile electorale, „Falsul candidat” este lectură obligatorie. Te lasă cu un gust amar și cu o singură întrebare supărătoare: oare câți dintre cei pe care îi votăm astăzi au fost și ei, la un moment dat, doar niște falsuri foarte bine lucrate?
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
