Zeruya Shalev, una dintre cele mai importante voci ale literaturii israeliene contemporane, creează în „Durere” un roman sfâșietor și profund, care explorează straturile complexe ale suferinței fizice și emoționale. Publicat în 2015 și tradus în română în 2016, romanul a fost distins cu Premiul Jan Michalski 2019 și este considerat de critici, precum Der Spiegel, cel mai bun roman al autoarei. Inspirat parțial din experiența personală a lui Shalev, care a supraviețuit unui atentat terorist în 2004, „Durere” este o meditație asupra rănilor nevindecate și a puterii dragostei de a le transforma.

Povestea o urmărește pe Iris, o directoare de școală în vârstă de 45 de ani, mamă a doi copii, Alma și Omer, care trăiește o viață aparent stabilă, dar marcată de traume ascunse. Cu zece ani în urmă, Iris a fost victima unui atentat terorist în Ierusalim, suferind răni fizice grave care continuă să o chinuie. La acestea se adaugă dureri emoționale mai vechi: pierderea tatălui în Războiul de Yom Kippur, o iubire adolescentină pierdută și o căsnicie cu Miki, soțul ei, care a devenit distantă și rutinieră. Când fostul ei iubit reapare în viața ei, Iris este pusă în fața unei dileme sfâșietoare: să urmeze chemarea unei iubiri reaprinsă sau să rămână alături de familia ei, prinsă într-o plasă de suferințe și responsabilități.

Romanul explorează lupta interioară a lui Iris, care încearcă să reconcilieze durerea fizică asociată cu cea sufletească, în timp ce se confruntă cu propriile temeri și cu provocările familiei sale. Fiecare personaj, de la copiii săi la soțul suspectat de infidelitate, poartă propriile răni, creând o tapiserie emoțională complexă.

Shalev excelează în explorarea psihologică, oferind o descriere aproape tangibilă a durerii – atât fizice, cât și emoționale. Stilul său este intens, cu fraze lungi și introspective, care reflectă tumultul interior al protagonistei. Romanul impresionează prin capacitatea de a transforma durerea într-o forță narativă, fără a o idealiza, ci arătând-o în toată brutalitatea și complexitatea sa. Citatul „Când iubești pe cineva, îi simți durerea” devine un leitmotiv care subliniază legăturile fragile, dar esențiale, dintre personaje.

Autoarea evită să privească terorismul printr-o lentilă politică, concentrându-se în schimb pe consecințele sale umane – pierderea, vina și căutarea vindecării. Relațiile de familie, tensionate și pline de neînțelegeri, sunt descrise cu o autenticitate care rezonează profund, iar portretul Israelului contemporan adaugă un strat de context cultural subtil, dar bine integrat.

Unii cititori ar putea găsi ritmul narativ lent, din cauza focalizării intense pe introspecțiile lui Iris și a descrierilor detaliate ale stărilor ei emoționale. Tonul apăsător și lipsa momentelor de respiro pot fi copleșitoare, mai ales pentru cei care preferă o poveste mai dinamică. De asemenea, dilema romantică a protagonistei, deși centrală, poate părea previzibilă pentru cei familiarizați cu romanele psihologice. Comparativ cu alte opere ale lui Shalev, precum „Fărâme de viață” (care a câștigat Premiul Femina Étranger), „Durere” este mai concentrat, dar poate mai puțin variat în ton.

De ce să citești această carte?

„Durere” este o lectură pentru cei care apreciază literatura introspectivă și nu se tem să exploreze laturile mai întunecate ale sufletului uman. Shalev creează o poveste care nu doar descrie suferința, ci o disecă, arătând cum aceasta modelează relațiile și identitatea. Este un roman despre vindecare, dar și despre acceptarea faptului că unele răni nu dispar niciodată complet. Pentru cititorii interesați de ficțiunea psihologică sau de literatura israeliană, „Durere” este o experiență memorabilă, care provoacă reflecții profunde asupra naturii durerii și a dragostei.

Recomandare: Ideală pentru fanii romanelor lui Shalev sau ai literaturii care explorează traumele personale și familiale, dar nu recomandată celor care caută o lectură ușoară sau optimistă. Dacă ești nou în opera lui Shalev, „Soț și soție” ar putea fi un punct de plecare mai accesibil.

Citat memorabil:
„Începutul iertării – ca proces la care participă ambele părți deopotrivă – e însăși recunoașterea durerii pricinuite atât nouă, cât și celuilalt.”