Butcher’s Crossing” de John Williams te poartă în inima Vestului Sălbatic al anilor 1870, dar nu aștepta cowboy viteji sau saloon-uri zgomotoase. Povestea începe cu Will Andrews, un tânăr de douăzeci și ceva de ani, care lasă în urmă băncile de la Harvard, mânat de o dorință vagă de a găsi sensul vieții în sălbăticie, inspirat de ideile lui Emerson despre natură. Ajunge în Butcher’s Crossing, un orășel prăfuit din Kansas, unde casele stau să se prăbușească sub soarele necruțător, iar oamenii par mai degrabă umbre ale unor vise eșuate. Aici îl întâlnește pe Miller, un vânător cu privirea tăioasă și o poveste despre o vale ascunsă, plină de bizoni – o comoară pe cale de dispariție, dar care ar putea aduce bogăție. Alături de un căruțaș bețiv, Charley Hoge, și un tânăr tăcut, Schneider, Andrews se alătură expediției, crezând că va găsi libertatea.

Williams îți pictează Vestul cu o mână sigură: câmpiile nesfârșite, arse de soare, munții care par să ascundă secrete, râurile care murmură promisiuni false. Dar natura nu e un refugiu romantic – e indiferentă, uneori ostilă. Vânătoarea de bizoni, centrul poveștii, e descrisă cu o precizie brutală: mirosul de sânge, sunetul puștilor, pieile jupuite sub cerul nemilos. Ce începe ca o aventură se transformă într-o obsesie, cu Miller împingând grupul dincolo de limite, iar Andrews asistând neputincios la prăbușirea propriilor iluzii. Fiecare personaj poartă o povară – Miller, cu setea lui de control; Hoge, cu Biblia lui ruptă și sticlele goale; Schneider, cu pragmatismul lui amar. Romanul nu-ți oferă eroi, ci oameni care se agață de ceva, orice, într-o lume care nu le datorează nimic.

Proza lui Williams e ca un cuțit bine ascuțit: clară, fără zorzoane, dar capabilă să taie adânc. Scenele – un viscol care îngroapă totul, un foc care pâlpâie în noapte, un bizon care cade greoi – rămân cu tine mult după ce ai închis cartea. „Butcher’s Crossing” nu e doar despre un loc sau o epocă; e despre ce se întâmplă când îți pui speranțele într-un vis mai mare decât tine, doar ca să descoperi că prețul lui e mai mult decât poți duce. Te lasă cu o tăcere grea, cu imaginea unei văi pustii și cu întrebarea nerostită: ce mai rămâne când totul se risipește?

Advertisement