Cultură
Recomandare de carte – „Nexus” de Henry Miller
Nexus, publicat în 1960, reprezintă încheierea trilogiei „Rozariul” a lui Henry Miller, urmând Sexus și Plexus. Acest ultim volum continuă explorarea autobiografică a vieții autorului, concentrându-se pe anii săi de formare ca scriitor și pe tumultuoasele sale relații personale, în special cu soția sa, June, și cu Mara/Mona, figura enigmatică care domină mare parte din narațiune. Scris cu aceeași energie viscerală și sinceritate dezarmantă, Nexus este o meditație profundă asupra creației artistice, a iubirii și a luptei interioare pentru eliberare spirituală.
Nexus reia firul narativ din Plexus, plasându-ne în Brooklyn-ul anilor 1920, unde Miller navighează prin sărăcie, conflicte emoționale și aspirații literare. Romanul se concentrează pe triunghiul amoros dintre Miller, June și Mona, care devine un simbol al tensiunii dintre dorințele carnale și căutarea unui ideal superior. Spre deosebire de primele două volume, Nexus are un ton mai reflexiv, cu accente de resemnare, pe măsură ce autorul își analizează propriile limite și eșecuri.
Temele centrale includ lupta pentru autenticitate, conflictul între artă și viața cotidiană, precum și explorarea identității într-un context de haos emoțional. Miller continuă să critice societatea americană, pe care o consideră sterilă și opresivă, dar în Nexus această critică este mai degrabă introspectivă, concentrându-se pe impactul societății asupra psihicului său. Romanul este, de asemenea, o meditație asupra procesului creator, Miller descriind cu o sinceritate brutală dificultățile de a-și găsi vocea literară.
Stilul lui Miller rămâne fidel vocii sale caracteristice: un amestec de confesiune, poezie și filozofie, cu pasaje care trec rapid de la umor la melancolie profundă. Limbajul este bogat, uneori excesiv, dar mereu viu, capturând energia debordantă a unui artist în căutarea sinelui. Spre deosebire de Sexus, care era dominat de exuberanță, și Plexus, care se pierdea în digresiuni, Nexus este mai structurat, deși păstrează fluxul liber al conștiinței. Dialogurile sunt intense, iar descrierile personajelor, în special ale lui June și Mona, sunt de o complexitate fascinantă.
Unul dintre punctele forte ale romanului este capacitatea lui Miller de a transforma experiențele personale în reflecții universale despre artă și existență. Portretele personajelor sunt memorabile, iar introspecțiile sale asupra procesului creator oferă o perspectivă valoroasă pentru oricine este interesat de literatură sau de actul creației. Finalul trilogiei aduce o notă de maturitate, Miller părând să accepte, în sfârșit, contradicțiile care îl definesc. De asemenea, descrierile vieții boeme din New York-ul anilor 1920 sunt captivante, oferind o fereastră autentică spre o epocă apusă.
Cu toate acestea, Nexus nu este lipsit de defecte. Ritmul poate fi uneori inegal, cu pasaje lungi de introspecție care pot obosi cititorul. De asemenea, accentul pus pe relațiile personale, în special pe triunghiul amoros, poate părea repetitiv pentru cei care au citit primele două volume. Ca și în alte opere ale lui Miller, atitudinea sa față de femei poate ridica întrebări în contextul contemporan, deși reflectă atât epoca, cât și personalitatea autorului. În plus, cei care caută o poveste liniară sau o concluzie clară ar putea fi dezamăgiți de natura fragmentată a narațiunii.
Nexus este o încheiere potrivită pentru trilogia „Rozariul”, oferind o sinteză a temelor și obsesiilor care l-au definit pe Henry Miller ca scriitor. Este o carte care cere răbdare și deschidere, dar răsplătește cu momente de o frumusețe literară rară. Pentru fanii lui Miller, Nexus este o călătorie emoționantă și profund personală, care completează portretul unui artist în perpetuă căutare. Pentru noii cititori, romanul poate fi o provocare, dar și o introducere captivantă în universul unui autor care a redefinit literatura autobiografică. Recomand Nexus celor pasionați de literatură experimentală, de introspecție și de povești care nu se tem să exploreze cele mai întunecate colțuri ale sufletului uman.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cultură
Seniorii s-au reunit la „Filmoteca de Aur” – proiecția clasicului Pe aripile vântului, la Biblioteca Județeană din Călărași
Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași a găzduit astăzi o nouă ediție a proiectului „Filmoteca de Aur”, un club de film dedicat seniorilor, organizat la Sala Perspective. La solicitarea participanților, pe marele ecran a rulat celebrul film Pe aripile vântului (Gone with the Wind), regizat de Victor Fleming în 1939, după romanul lui Margaret Mitchell.
Considerată una dintre cele mai importante producții cinematografice din toate timpurile, pelicula a schimbat istoria Hollywood-ului prin povestea de dragoste dintre Scarlett O’Hara și Rhett Butler, avându-i în distribuție pe actorii de legendă Clark Gable și Vivien Leigh.
Evenimentul face parte din seria activităților culturale destinate persoanelor vârstnice, derulate de bibliotecă în colaborare cu Asociația Județeană a Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Călărași. Proiecțiile au loc săptămânal, în fiecare vineri, de la ora 10:00, oferind ocazia seniorilor să retrăiască emoțiile marilor clasici ai cinematografiei mondiale.
📍 Locație: Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași – Sala Perspective
🕙 Program: Vinerea, ora 10:00
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Zeruya Shalev, una dintre cele mai importante voci ale literaturii israeliene contemporane, creează în „Durere” un roman sfâșietor și profund, care explorează straturile complexe ale suferinței fizice și emoționale. Publicat în 2015 și tradus în română în 2016, romanul a fost distins cu Premiul Jan Michalski 2019 și este considerat de critici, precum Der Spiegel, cel mai bun roman al autoarei. Inspirat parțial din experiența personală a lui Shalev, care a supraviețuit unui atentat terorist în 2004, „Durere” este o meditație asupra rănilor nevindecate și a puterii dragostei de a le transforma.
Povestea o urmărește pe Iris, o directoare de școală în vârstă de 45 de ani, mamă a doi copii, Alma și Omer, care trăiește o viață aparent stabilă, dar marcată de traume ascunse. Cu zece ani în urmă, Iris a fost victima unui atentat terorist în Ierusalim, suferind răni fizice grave care continuă să o chinuie. La acestea se adaugă dureri emoționale mai vechi: pierderea tatălui în Războiul de Yom Kippur, o iubire adolescentină pierdută și o căsnicie cu Miki, soțul ei, care a devenit distantă și rutinieră. Când fostul ei iubit reapare în viața ei, Iris este pusă în fața unei dileme sfâșietoare: să urmeze chemarea unei iubiri reaprinsă sau să rămână alături de familia ei, prinsă într-o plasă de suferințe și responsabilități.
Romanul explorează lupta interioară a lui Iris, care încearcă să reconcilieze durerea fizică asociată cu cea sufletească, în timp ce se confruntă cu propriile temeri și cu provocările familiei sale. Fiecare personaj, de la copiii săi la soțul suspectat de infidelitate, poartă propriile răni, creând o tapiserie emoțională complexă.
Shalev excelează în explorarea psihologică, oferind o descriere aproape tangibilă a durerii – atât fizice, cât și emoționale. Stilul său este intens, cu fraze lungi și introspective, care reflectă tumultul interior al protagonistei. Romanul impresionează prin capacitatea de a transforma durerea într-o forță narativă, fără a o idealiza, ci arătând-o în toată brutalitatea și complexitatea sa. Citatul „Când iubești pe cineva, îi simți durerea” devine un leitmotiv care subliniază legăturile fragile, dar esențiale, dintre personaje.
Autoarea evită să privească terorismul printr-o lentilă politică, concentrându-se în schimb pe consecințele sale umane – pierderea, vina și căutarea vindecării. Relațiile de familie, tensionate și pline de neînțelegeri, sunt descrise cu o autenticitate care rezonează profund, iar portretul Israelului contemporan adaugă un strat de context cultural subtil, dar bine integrat.
Unii cititori ar putea găsi ritmul narativ lent, din cauza focalizării intense pe introspecțiile lui Iris și a descrierilor detaliate ale stărilor ei emoționale. Tonul apăsător și lipsa momentelor de respiro pot fi copleșitoare, mai ales pentru cei care preferă o poveste mai dinamică. De asemenea, dilema romantică a protagonistei, deși centrală, poate părea previzibilă pentru cei familiarizați cu romanele psihologice. Comparativ cu alte opere ale lui Shalev, precum „Fărâme de viață” (care a câștigat Premiul Femina Étranger), „Durere” este mai concentrat, dar poate mai puțin variat în ton.
De ce să citești această carte?
„Durere” este o lectură pentru cei care apreciază literatura introspectivă și nu se tem să exploreze laturile mai întunecate ale sufletului uman. Shalev creează o poveste care nu doar descrie suferința, ci o disecă, arătând cum aceasta modelează relațiile și identitatea. Este un roman despre vindecare, dar și despre acceptarea faptului că unele răni nu dispar niciodată complet. Pentru cititorii interesați de ficțiunea psihologică sau de literatura israeliană, „Durere” este o experiență memorabilă, care provoacă reflecții profunde asupra naturii durerii și a dragostei.
Recomandare: Ideală pentru fanii romanelor lui Shalev sau ai literaturii care explorează traumele personale și familiale, dar nu recomandată celor care caută o lectură ușoară sau optimistă. Dacă ești nou în opera lui Shalev, „Soț și soție” ar putea fi un punct de plecare mai accesibil.
Citat memorabil:
„Începutul iertării – ca proces la care participă ambele părți deopotrivă – e însăși recunoașterea durerii pricinuite atât nouă, cât și celuilalt.”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Valérie Perrin, una dintre cele mai apreciate autoare franceze contemporane, revine cu „Viața ca un film” (Tata), un roman ambițios care împletește misterul, drama familială și poveștile interconectate ale mai multor personaje. Publicat în 2024 și tradus în română în 2025, romanul este descris de critici ca fiind cel mai complex și intim al autoarei, consolidându-i reputația de povestitoare prodigioasă.
Povestea se concentrează pe Agnès, o scenaristă și regizoare a cărei carieră a intrat în declin după ce soțul ei, un actor celebru, a părăsit-o. Echilibrul ei fragil este spulberat de un apel de la jandarmeria din Gueugnon, care o informează că mătușa ei, Colette Septembre, a murit. Șocul este cu atât mai mare cu cât Agnès credea că mătușa sa fusese înmormântată cu trei ani în urmă. Întoarsă în micul oraș de provincie pentru a clarifica misterul, Agnès descoperă o rețea de secrete care se întinde de la anii războiului până în prezent.
Romanul este un puzzle narativ, cu elemente variate: copii adoptați, un pian care își regăsește proprietarul, un club de fotbal și o suporteră ferventă, un circ, un castel, o valiză plină de casete și un criminal. Fiecare fir narativ dezvăluie noi fațete ale personajelor și ale relațiilor lor, surprinzând cititorul cu răsturnări de situație. Colette, aparent o simplă cizmăriță și fană înfocată a echipei de fotbal FC Gueugnon, se dovedește a fi pilonul central al multor vieți, ascunzând secrete care schimbă tot ce Agnès credea că știe despre familie și despre sine.
Valérie Perrin excelează în construirea unei intrigi complexe, în care fiecare detaliu – de la o fotografie la o casetă înregistrată – joacă un rol crucial. Stilul său este captivant, alternând între momente de sensibilitate profundă și suspans care te ține cu sufletul la gură. Personajele sunt conturate cu grijă, fiecare având o poveste care adaugă profunzime ansamblului.
Romanul impresionează prin capacitatea de a surprinde emoțiile umane – durerea pierderii, confuzia identității și speranța regăsirii. Perrin țese o poveste care, deși plină de răsturnări, rămâne ancorată în realitatea emoțională a personajelor. Cititorii familiarizați cu operele anterioare ale autoarei, precum „Apă proaspătă pentru flori” sau „Trei”, vor regăsi aceeași măiestrie în explorarea legăturilor umane, dar la o scară mai ambițioasă.
De ce să citești această carte?
„Viața ca un film” este o lectură ideală pentru cei care iubesc romanele cu straturi narative multiple, în care misterul și emoția se împletesc. Perrin creează o poveste care surprinde prin complexitate și sensibilitate, fiind, după cum spune Pierre Vavasseur de la Le Parisien, „cea mai ambițioasă, intimă, eliberatoare și importantă” lucrare a sa. Este o carte care te provoacă să descifrezi un puzzle emoțional și să reflectezi asupra legăturilor invizibile care ne definesc.
Recomandare: Perfectă pentru fanii romanelor lui Perrin sau ai literaturii contemporane franceze, dar și pentru cei care apreciază poveștile cu mister și profunzime emoțională. Dacă ai citit „Apă proaspătă pentru flori”, vei găsi în „Viața ca un film” o continuare a stilului său unic, dar cu o poveste mai amplă.
Citat memorabil:
„Copii adoptați, un pian care își regăsește proprietarul, un club de fotbal și o suporteră devotată, un circ, un castel, fotografii, plus o valiză de casete înregistrate și, desigur, un criminal – toate acestea și multe altele sunt piesele unui puzzle pe care Valérie Perrin îl construiește și ni-l dezvăluie, smulgându-ne câte un strigăt de surpriză la fiecare mutare.”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Țăranii, obligați să raporteze la ANAF tot ce vând. Opoziția acuză Guvernul că „îngroapă gospodăria de familie”
Zilele Europene ale Patrimoniului, marcate la Călărași prin proiectul „Vizitator în orașul meu”
Deputatul PSD Ion Samoilă, inițiative pentru corectarea inechităților fiscale și susținerea categoriilor vulnerabile
O fetiță de 4 ani, acroșată de o mașină a Poliției Locale pe o stradă din cartierul Fantoma
VIDEO. Copiii se joacă lângă șine. Parcul Constructorilor, vandalizat și nesigur
