Andrew Wilson construiește un thriller psihologic strâns, sufocant, care te prinde de la primele pagini și nu-ți mai dă drumul până la finalul neașteptat.

Nancy, o femeie tânără aparent fragilă, acceptă să intre într-un program experimental de terapie intensivă într-o clinică retrasă din munți. Scopul declarat: să învețe să spună adevărul, să scape de obiceiul patologic de a minți. Participanții sunt puțini, regulile stricte, iar terapeuții par să știe totul despre ei – uneori chiar mai mult decât ei înșiși.

Pe măsură ce zilele trec, sesiunile devin tot mai agresive, iar granițele dintre tratament și manipulare se șterg complet. Ce începe ca o încercare de vindecare se transformă treptat într-un joc periculos de putere, în care fiecare participant ascunde ceva devastator. Minciunile nu mai sunt doar defecte personale – devin arme.

Stilul este tăios, cu dialoguri scurte și tensionate, iar schimbările de perspectivă cresc neliniștea. Wilson excelează la crearea unei atmosfere claustrofobice: casa aceea mare, rece, cu coridoare lungi și ferestre ce dau spre nimic, devine un personaj în sine.

„Minciună” nu este un thriller clasic cu urmăriri și violență explicită, ci unul al minții – te face să te întrebi constant cine spune adevărul, cine minte și, mai ales, de ce. Finalul este șocant, dar perfect logic în contextul cărții; puțini cititori îl ghicesc din timp.

Dacă îți plac romanele care te țin în suspans psihologic până în ultima pagină (în stilul lui Gillian Flynn sau Paula Hawkins, dar cu o notă mai rece și mai calculată), „Minciună” este o alegere excelentă. Atenție: după ce o termini, s-ar putea să devii mult mai atent la ce spun oamenii din jurul tău. Și la ce spui tu însuți.

John Marrs revine cu una dintre cele mai neliniștitoare și captivante cărți ale sale. Povestea pornește aparent simplu: un site oferă teste ADN gratuite și rezultate rapide. Câțiva oameni obișnuiți acceptă, fără să bănuiască ce furtună urmează.

În doar câteva zile, protagoniștii descoperă că au zeci, uneori peste o sută de frați și surori vitregi. Relațiile apar haotic: unii se bucură, alții sunt îngroziți, câțiva devin obsedați. Dar firul roșu al romanului nu este doar reuniunea de familie – este teama crescândă că cineva din acest grup imens urmărește să facă rău. Și o face sistematic.

Stilul lui Marrs este ca întotdeauna: propoziții scurte, tăioase, capitole care se termină fix când vrei să continui. Schimbă perspectiva la fiecare capitol, astfel încât cititorul simte că aleargă după mai multe piste în același timp. Personajele sunt credibile și imperfecte: o mamă singură disperată, un tânăr cu probleme de încredere, o femeie aparent perfectă care ascunde fisuri serioase.

„Rămâne în familie” este un thriller psihologic modern, care exploatează excelent fricile actuale legate de intimitatea datelor genetice și de consecințele anonimatului pierdut. Nu este cea mai subtilă carte a lui Marrs, dar este una dintre cele mai tensionate și mai rapide. Perfectă pentru cititorii care vor să fie ținuți lipiți de pagini până la ultimele rânduri, cu inima bătând tare.

Recomandare clară: dacă ți-a plăcut „Oameni de unică folosință” sau „Pasagerul 23”, aceasta este următoarea lectură obligatorie. Atenție doar la un lucru: după ce o termini, s-ar putea să te uiți mult mai suspicios la orice test ADN din reclamă.

Ken Follett reușește din nou să transforme o călătorie obișnuită pe ocean într-o poveste captivantă, aproape imposibil de lăsat din mână. Deși acțiunea se desfășoară aproape în întregime la bordul unui transatlantic luxos, ritmul nu scade nicio clipă.

Personajele sunt numeroase, bine conturate și foarte diferite între ele: un conte englez sărac, o prințesă rusă cu trecut tulbure, un politician american ambițios, un spion german rece, un magnat german de oțel și o tânără revoluționară irlandeză. Toate aceste fire se împletesc cu naturalețe, iar micile minciuni de la începutul voiajului devin, treptat, bombe cu ceas.

Atracția principală a romanului rămâne atmosfera: eleganța din saloanele de clasa întâi, contrastul brutal cu spațiile de jos, zvonurile care circulă fulgerător pe coridoare, teama crescândă că pacea Europei se sfârșește chiar în timp ce ei beau șampanie și dansează.

Dacă îți plac romanele istorice cu ritm alert, intrigi multiple și personaje care evoluează sub presiune, „Noaptea peste ocean” este o lectură foarte plăcută și foarte „de consumat într-o noapte lungă”. Nu e cea mai profundă carte a lui Follett, dar este una dintre cele mai fluide și mai distractive. Recomandată mai ales pentru serile lungi de iarnă.