RECENSĂMÂNT 2022: Autorecenzare online, până în 15 mai.

Mai este o săptămână și jumătate în care românii se pot autorecenza online. Până în 15 mai, în toată țara se desfășoară autorecenzarea online în cadrul Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021). Locuitorii pot introduce datele prin accesarea plaformei de autorecenzare, singuri sau asistați de recenzori.

Potrivit CANAL SUD, autorecenzarea se efectuează în doi pași. Primul pas presupune completarea formularului de pre-înregistrare de către o singură persoană din familie pentru restul membrilor gospodăriei. Al doilea pas este completarea chestionarului individual de recensământ de către fiecare membru al familiei în parte. Chestionarele vor fi trimise sub forma unui link, la adresele de e-mail indicate.

Cei care aleg să nu completeze online formularul, vor fi amendați.

În cazul acestora, datele vor fi colectate de către recenzori, prin interviuri față în față, realizate prin intermediul tabletelor, aceasta fiind cea de-a doua etapă a recensământului, care se va desfășura în perioada 16 mai-17 iulie 2022.

Accesând următorul link, veți putea afla care sunt pașii pe care trebuie să îi urmați pentru a vă autorecenza: https://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2022/03/cum-sa-te-autorecenzezi_pas-cu-pas.pdf.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Maestrul camuflajului: Povestea broaștei cu corn și nas lung

Broasca cu corn și nas lung (Megophrys nasuta), cunoscută și

Criza ascunsă a bugetului României: Deficitul real se apropie de 11% din PIB

Situația fiscală a României este mult mai sumbră decât sugerează