Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 548

Știri

REBU S.A – Parteneri pentru curăţenie!

Published

on

REBU – Parteneri pentru curăţenie! – servicii de cea mai buna calitate

Un parteneriat pentru curăţenie nu înseamnă “tu faci murdar, iar eu fac curat”, ci mult mai mult decât atât. Înseamnă că, tu alegi să trăieşti civilizat, iar noi te ajutăm să faci asta. Curăţenia face parte din viaţa noastră, a fiecăruia. E important cum o faci, cât de repede, cât de bine şi cât de curat.

Şi aici apărem noi. Prima companie de salubrizare de pe piaţa liberă din Bucureşti. O companie unde contează performanţa şi calitatea, ca la o maşină nemţească. Suntem o maşină de făcut curat. Nu ascundem gunoiul sub preş şi nici nu îl dăm în grădina altuia, ci îl colectăm, depozităm, transformăm, reciclăm, în mod responsabil.

Istoric

Primii 20 ani. În 2017 am aniversat 20 ani de când existăm. Pentru unii înseamnă puţin, pentru alţii … mult. Pentru noi înseamnă viaţă. Una născută din tradiţia şi experienţa RASUB – cel mai vechi serviciu de salubrizare al Bucureştiului, din valori autentice româneşti, la care s-au adăugat virtuţi noi: disciplină, responsabilitate, nevoie de performanţă; virtuţi tipic nemţeşti, insuflate de partenerul nostru german.

Acum 20 ani, s-a născut prima companie de salubrizare de pe piaţa liberă, una în care punem accent pe competenţă, iar serviciile oferite sunt cele mai bune pentru oameni şi mediu. Pentru noi acest lucru este cel mai important. În 20 ani am fost responsabili de curăţenia Bucureştiului, integral, pe sectoare şi zone, apoi am ajuns şi în ariile limitrofe Capitalei şi în alte judeţe, pentru ca, mai târziu, să ne extindem serviciile şi pentru mediul de business.

Advertisement

Am căutat mereu soluţii şi tehnologii noi pentru colectarea şi procesarea reziduurilor; am purtat mereu de grijă oamenilor din zonele pe care le-am acoperit în mod responsabil. Acţionarii REBU sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi RER Bucuresti SRL, companie cu acţionariat german care a susţinut şi ridicat standardele serviciilor companiei.

Dotări și utilaje

Pentru că suntem mereu preocupaţi de calitate şi de eficienţă, investim în permanenţă în soluţii şi tehnologii noi. Avem un parc auto dotat cu peste 250 de utilaje de ultimă generaţie, marca MAN, Mercedes, Iveco sau Ford, care ne ajută să micşorăm timpul de lucru și să creştem constant productivitatea şi calitatea.

Certificări şi diplome

Sunt calificările şi recunoaşterile noastre. Şi ne mândrim cu ele, pentru că le-am obţinut prin muncă. Ele nu vorbesc în numele nostru şi nici nu sunt suficiente pentru a convinge pe cineva, cu siguranţă, dar reprezintă dovada faptului că suntem mereu interesaţi de calitatea serviciilor noastre, de modul în care ne desfăşurăm activitatea, de oamenii care lucrează aici şi mai ales de mediu. Pentru că şi grija pentru mediu este preocuparea noastră permanentă.

Am obţinut certificarea sistemului de management al calităţii, în anul 2002, TÜV Rheinland InterCert, actualul TUV Rheinland România. In plus, avem din 2004 şi certificatul în conformitate cu standardele SR EN ISO 9001:2015 – Sisteme de management al calităţii, SR EN ISO 14001:2015 – Sisteme de management de mediu şi SR OHSAS 18001:2008 – Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaționale.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Deputatul PSD Ion Samoilă: „Dezvoltare, nu austeritate. România are nevoie de stimularea economiei, nu doar de tăieri”

Published

on

Deputatul de Călărași Ion Samoilă a susținut o declarație politică fermă în care critică abordările bazate exclusiv pe austeritate și cere aplicarea urgentă a programului de stimulare economică propus de Partidul Social Democrat.

În opinia parlamentarului social-democrat, reducerea cheltuielilor din administrația publică nu poate reprezenta o soluție viabilă dacă nu este însoțită de măsuri coerente de relansare economică. Ion Samoilă subliniază că cele două componente – disciplina bugetară și dezvoltarea economică – sunt inseparabile, iar tratarea lor distinctă riscă să adâncească problemele economice și sociale ale României.

Deputatul PSD amintește că programul de stimulare economică al partidului a fost prezentat în urmă cu șase luni și reprezintă, în prezent, singura reformă autentică aflată în dezbatere la nivelul Coaliției. Potrivit acestuia, reforma vizează creșterea veniturilor bugetare prin dezvoltare economică, nu prin majorări de taxe și impozite care să afecteze populația și mediul de afaceri.

Ion Samoilă atrage atenția asupra efectelor negative ale politicilor de austeritate aplicate anterior: scăderea consumului, diminuarea puterii de cumpărare și încetinirea creșterii economice. Aceste efecte sunt vizibile, spune deputatul, atât în situația financiară a populației, cât și în bilanțurile firmelor și în lipsa de perspectivă pentru tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă.

Advertisement

PSD susține disciplina bugetară, însă condiționează sprijinul parlamentar pentru reducerea cheltuielilor din administrație de includerea măsurilor de stimulare a economiei. „Nu este un capriciu politic, ci o necesitate economică și socială”, a transmis Ion Samoilă, salutând totodată faptul că, în prezent, în cadrul Coaliției există un consens privind nevoia unor astfel de măsuri.

Deputatul de Călărași afirmă că, dacă programul PSD ar fi fost aplicat în ultimele șase luni, economia românească ar fi putut beneficia de investiții de ordinul miliardelor de euro, de zeci de mii de locuri de muncă și de sprijin concret pentru microîntreprinderi și producția internă. Aceste estimări, susține el, sunt fundamentate pe date economice și pe exemplele altor state care au ales dezvoltarea în locul stagnării.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Peste 100 de locuri de muncă disponibile în județul Călărași, în prima săptămână din februarie

Published

on

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași anunță o ofertă consistentă de locuri de muncă vacante pentru perioada 2–8 februarie 2026, potrivit centralizării transmise prin platforma națională PULS. Oferta vizează atât persoane calificate, cât și muncitori necalificați, din mai multe domenii de activitate.

Cele mai multe posturi sunt disponibile în industria confecțiilor textile, unde sunt scoase la concurs aproximativ 60 de locuri de muncă, în special pentru confecționeri. Alte 40 de posturi sunt oferite în domeniul construcțiilor, pentru meserii precum zidar, montator gips-carton, electrician sau instalator sanitar. La acestea se adaugă peste 20 de locuri de muncă înregistrate prin platforma PULS, în domenii variate.

Oferta include și posturi bine plătite pentru personal calificat. De exemplu, angajatorii din județ caută mecanici auto, electricieni, ingineri, agenți de vânzări, lucrători comerciali, dar și operatori tehnici în industrie. În unele cazuri, salariile nete ajung la 4.050 – 5.500 lei, la care se pot adăuga tichete de masă sau alte beneficii.

Locurile de muncă sunt disponibile atât în municipiul Călărași, cât și în localități precum Modelu, Dragalina, Borcea sau în județele limitrofe, în funcție de angajator. Nivelul de studii cerut variază de la studii generale și calificare profesională, până la studii liceale sau superioare, în funcție de post.

Advertisement

Persoanele interesate de un loc de muncă pot obține informații suplimentare, consiliere și mediere direct la sediul AJOFM Călărași, situat pe Strada 13 Decembrie nr. 12, sau telefonic, la 0242 318 376. De asemenea, lista completă a posturilor poate fi consultată online, pe site-ul ANOFM, în platforma PULS.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Întreruperi programate de energie electrică în județul Călărași, în perioada 3–5 februarie 2026. Cuza Vodă, afectată de o oprire totală

Published

on

Întrerupere totală de curent electric în comuna Cuza Vodă, joi, 5 februarie 2026

Rețele Electrice România a anunțat un nou calendar de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică, valabil în intervalul 3–5 februarie 2026, care vizează mai multe localități din județul Călărași. Lucrările sunt necesare pentru mentenanța și modernizarea rețelelor de distribuție și vor afecta atât consumatorii casnici, cât și agenții economici.

Potrivit programului oficial, cea mai amplă intervenție este programată joi, 5 februarie 2026, în localitatea Cuza Vodă, unde alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă total între orele 09:00 și 17:00, la nivelul întregii localități.

În zilele anterioare, sunt prevăzute întreruperi parțiale în mai multe localități:

  • Marți, 3 februarie 2026 (09:00–17:00): Dragalina, Nicolae Bălcescu, Oltenița (zona Piața Centrală), precum și Vișinii, unde este anunțată întrerupere totală.

  • Miercuri, 4 februarie 2026: lucrări în Fundulea, Gurbănești, Oltenița, Borcea, Nicolae Bălcescu și Sohatu, majoritatea cu întreruperi parțiale, inclusiv în zone instituționale și la agenți economici.

  • Joi, 5 februarie 2026: pe lângă Cuza Vodă, vor fi afectați parțial și consumatori din municipiul Călărași (străzile Eroilor, Bulevardul Republicii și strada Pompieri), precum și agenți economici din Fundulea.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading