Răzvan Meseșeanu deschide discuția despre prezidențiabilul PSD: „Cine o să fie vârful de lance al partidului pentru alegerile următoare?”

Răzvan Meseșeanu, una dintre vocile active ale social-democrației călărășene, readuce în dezbatere una dintre marile întrebări care se conturează în interiorul PSD: cine va fi omul pe care partidul îl va pregăti pentru viitoarea cursă pentru Palatul Cotroceni? Revenit recent în PSD Călărași, după o perioadă petrecută în Pro România, Meseșeanu susține că formațiunea trebuie să înceapă din timp căutarea și promovarea unui candidat credibil, capabil să atragă inclusiv electorat din afara bazinului tradițional al partidului.

Într-o amplă postare publicată pe pagina sa de Facebook, Răzvan Meseșeanu vorbește atât despre propriul traseu politic, cât și despre direcția pe care consideră că Partidul Social Democrat ar trebui să o urmeze în următorii ani.

Meseșeanu amintește că a petrecut aproximativ 18 ani în PDSR și PSD, înainte de a-l urma pe Victor Ponta în Pro România. La nivelul județului Călărași, formațiunea a obținut rezultate electorale în perioada 2020–2024, însă proiectul politic s-a diminuat ulterior.

În acest an, după discuții cu președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, Răzvan Meseșeanu a revenit în partid.

„Am revenit în PSD! Fără condiții!”, afirmă acesta, explicând că își dorește să se implice activ în politică, fără să urmărească neapărat ocuparea unei funcții.

„PSD are prezidențiabil pentru România?”

De aici, mesajul său trece într-o zonă mult mai sensibilă pentru social-democrați. Meseșeanu întreabă direct dacă PSD are în acest moment un politician pe care să-l poată construi drept viitor candidat la Președinția României.

„Cine o să fie vârful de lance al PSD pentru alegerile următoare?”, întreabă acesta.

În opinia sa, partidul ar trebui să înceapă cu mult timp înainte pregătirea unei asemenea candidaturi și să aducă în fața publicului chiar două sau trei persoane „credibile, vizibile” și cu cât mai puține vulnerabilități.

Miza, spune Meseșeanu, ar trebui să fie depășirea granițelor electoratului PSD și atragerea unor alegători nehotărâți sau chiar a unor oameni care, în mod tradițional, susțin alte formațiuni politice.

Social-democratul vorbește și despre necesitatea unei analize serioase a ultimelor mandate prezidențiale și despre modul în care partidele politice și-au construit candidații.

El face referire la Traian Băsescu, Klaus Iohannis și actualul președinte Nicușor Dan, susținând că PSD ar trebui să privească atent atât spre experiențele trecutului, cât și spre actuala realitate politică înainte de a-și alege următorul candidat.

Candidatul trebuie construit din timp

Una dintre ideile centrale ale mesajului este că PSD nu își mai poate permite să aleagă un candidat în apropierea alegerilor și apoi să încerce să îl impună rapid în spațiul public.

Meseșeanu consideră că viitorul prezidențiabil trebuie lansat și promovat din timp, astfel încât alegătorii să ajungă să-l cunoască și să înțeleagă ce reprezintă.

„Pentru a avea timp să îl promovăm, a-l lansa și a dovedi oamenilor că AL NOSTRU, de la PSD, știe să lupte pentru ROMÂNIA!”, scrie acesta.

Totodată, candidatul ar trebui, în viziunea sa, să comunice clar atât deciziile pe care le ia, cât și motivele pentru care refuză anumite acțiuni.

Răzvan Meseșeanu crede că o asemenea strategie ar putea schimba inclusiv percepția publică asupra PSD și ar oferi partidului posibilitatea de a-și surprinde adversarii politici.

„Putem prinde în off-side celelalte partide!”, concluzionează social-democratul.

Postarea lui Răzvan Meseșeanu nu avansează, deocamdată, niciun nume pentru viitoarea candidatură prezidențială. Ridică însă o întrebare care, mai devreme sau mai târziu, va trebui să primească un răspuns în interiorul celui mai mare partid al stângii românești:

Are PSD omul capabil să intre în cursa pentru Cotroceni și, mai ales, va începe partidul să-l construiască din timp?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Zile consecutive de caniculă. Cât de cald o să fie mâine în Călărași?

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis încă o avertizare

Muzeul Municipal Călărași își deschide porțile pentru elevi în timpul săptămânii „Școala Altfel”. Vezi activitățile

La începutul săptămânii dedicate programului „Școala Altfel”, Muzeul Municipal Călărași