Rachetă cu Coada de Rachetă (Coracias spatulatus), cunoscută și sub numele de Rachetă cu Coada Spatula, este o pasăre spectaculoasă din familia Coraciidae, înrudită îndeaproape cu alte specii de râchetă precum racheta europeană. Această specie este endemică în Africa subsahariană, fiind întâlnită în principal în regiuni deschise precum savane, păduri ușoare de miombo și zone riverane din țări ca Angola, Botswana, Republica Democrată Congo, Malawi, Mozambic, Namibia, Zambia și Tanzania. Preferă habitate cu copaci înalți izolați, unde poate vâna de pe un punct de observație ridicat.
Cu o lungime de aproximativ 35-40 cm (incluzând coada prelungită), pasărea adultă cântărește între 120 și 160 de grame. Penajul său este un amestec vibrant de culori: capul, gâtul și partea inferioară sunt de un albastru deschis, iar spatele și aripile prezintă nuanțe de verde-turcoaz și albastru intens. Cea mai distinctivă trăsătură este coada lungă și modificată, cu două pene centrale prelungite în formă de rachetă sau spatulă, de unde și numele științific „spatulatus”. Aceste pene exterioare sunt negre cu vârfuri albastre, creând un efect vizual dramatic în zbor. Ciocul este robust, negru, adaptat pentru capturarea prăzii, iar picioarele sunt galbene.
Comportamentul său este tipic pentru rachete: este o pasăre teritorială și acrobatică, executând zboruri spectaculoase cu rostogoliri și picaje pentru a atrage partenerul sau a apăra teritoriul în sezonul de împerechere (care variază regional, dar adesea coincide cu sezonul ploios, între septembrie și martie). Se hrănește predominant cu insecte mari – lăcuste, gândaci, termite – dar și cu șopârle, broaște și ocazional fructe. Vânează prin pândă de pe crengi înalte, lansându-se în picaj rapid asupra prăzii.
Reproducerea implică și cuiburile din în cavități naturale de copaci sau în găuri de ciocănitori abandonate, la înălțimi de 5-10 metri. Femela depune 2-4 ouă albe, pe care le clocește timp de 18-20 de zile, în timp ce masculul asigură hrana. Puii părăsesc cuibul după circa 25-30 de zile, dar rămân dependenți de părinți câteva săptămâni.
Deși nu este considerată amenințată global (statut IUCN: Least Concern), populațiile locale pot fi afectate de pierderea habitatului prin defrișări și agricultură intensivă. Totuși, adaptabilitatea sa la medii modificate o face rezilientă în multe zone protejate, precum parcurile naționale din Zambia sau Botswana.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
