Călărași, 30 iunie 2026
USR Călărași salută aprobarea, în ședința Consiliului Local din 29 iunie, a proiectului inițiat de consilierii locali Amelia Giurcan și Costin Mirescu privind instituirea parcării publice cu plată și durată limitată în fața sediului Primăriei Municipiului Călărași.
Este un proiect simplu, necesar și de bun-simț administrativ. Parcarea din fața Primăriei trebuie să fie, în primul rând, pentru cetățenii care vin la instituție pentru a-și rezolva problemele administrative, nu o parcare ocupată ore întregi de aceleași mașini.
În prezent, mulți călărășeni sunt puși în situația de a căuta locuri de parcare în zona centrală, deși vin la Primărie pentru taxe, documente, cereri, audiențe sau alte servicii publice. Este incorect ca cetățeanul să fie împins la margine, în timp ce spațiul public din fața instituției este folosit, în practică, ca parcare de serviciu.
Proiectul aprobat prevede staționare limitată la maximum 2 ore, de luni până vineri, în intervalul 08:00–17:00, tocmai pentru a asigura rotația locurilor. Tariful nu este scopul proiectului, ci instrumentul prin care parcarea poate fi eliberată și folosită corect. Scopul real este accesul cetățeanului la Primărie.
Un aspect important este că proiectul nu creează privilegii pentru salariații Primăriei, pentru instituțiile subordonate sau pentru aleșii locali. Dimpotrivă, aceștia nu beneficiază de scutiri și nici de locuri rezervate. Regula trebuie să fie aceeași pentru toți.
„Am inițiat acest proiect pentru că parcarea din fața Primăriei nu trebuie să fie un privilegiu al aparatului administrativ. Este domeniu public și trebuie să deservească publicul. Cetățenii nu trebuie să se învârtă prin centru ca să găsească un loc atunci când vin la instituția care ar trebui să fie în slujba lor”, a declarat Amelia Giurcan, consilier local USR.
USR Călărași consideră că aprobarea acestui proiect este un pas corect, dar implementarea lui trebuie făcută rapid și transparent. Solicităm Primăriei Municipiului Călărași să prezinte public calendarul de aplicare, modalitatea concretă de plată, semnalizarea locurilor și regulile de control.
Aprobarea proiectului nu trebuie să rămână doar o bifă pe hârtie. Călărășenii trebuie să vadă efectul concret: o parcare funcțională, accesibilă și folosită corect.
USR Călărași
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.