Connect with us

Știri

Proiectul noului corp de ambulatoriu a fost aprobat

Published

on

Este oficial! Ambulatoriul de la Călărași se extinde, proiectul noului corp a fost aprobat. Finanțarea se va realiza prin componenta 12 „Sănătate” al Planului Național de Redresare și Reziliență și cuprinde o serie de îmbunătățiri necesare sistemului medical actual din Călărași. Parcare suspendată și o pasarelă de legătură între noul corp și spital.

De mai multi ani autoritățile locale și județene au tot anunțat că se fac discuții pentru realizarea unui heliport deasupra parcării acestui corp de ambulatoriu. Iată că astăzi proiectul a fost aprobat pentru a fi realizat, însă heliportul a rămas în aer la fel ca elicopterele care își caută loc să aterizeze cât mai aproape de spital pentru preluarea pacienților care au nevoie de specialiști din București sau Constanța.

Proiectul se va ridica pe locația parcării actuale situată între Ambulatoriul din Călărași și Parcul Jirlău, lângă șantierul complexului Ytu.

Noul corp va fi dotat cu aparatură medicală nouă: a unității cu echipament RMN, dar și înființarea mai multor laboratoare de analize.

“Încă o promisiune onorată! A fost aprobat, în cadrul componentei 12 „Sănătate” al Planului Național de Redresare și Rezilientă,  proiectul Consiliului Judeţean Călărași – Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – unități de asistență medicală ambulatorie pentru Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” – Ambulatoriul Călărași. Un obiectiv care însumează 38 milioane de lei și care reprezintă efortul unei echipe de a face din sănătate o prioritate.” – scrie președintele CJ Călărași Vasile Iliuță într-o postare pe Facebook.

“Sfârșitul de săptămână vine cu o veste aparte pentru noi toți. Astăzi, la Ministerul Sănătăţii – România a fost aprobat proiectul de extindere a Ambulatoriului din Spitalul Judetean de Urgenta  Dr.Pompei Samarian Calarasi (30.495.912,27 lei fără TVA). Pe lângă înființarea unui nou laborator de analize, a unor noi cabinete de consultații, vorbim și de niște dotări de excepție, inclusiv un nou echipament de tip RMN.

Și pentru că de foarte mult timp s-a tot discutat despre o parcare suspendată, vă pot spune că aceasta este parte  integrată a acestui proiect.

O reușită mare pentru sistemul de sănătate din județul Călărași, care aduce și un plus de civilizație.

Un proiect care poartă ca marcă înregistrată acel suflu nou impus de echipa noastră. Echipa Iliuță.”  a scris Bogdan Mihai, fostul manager al unității medicale, actual administrator public al județului Călărași.

 


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Medalii de aur obținute de două sportive din Călărași la canotaj

Published

on

Sportivii talentați de la Clubul Sportiv Municipal Călărași (CSM Călărași) au reușit performanțe remarcabile la Campionatele Europene, aducând acasă medalii de aur. Bianca Ifteni și Adriana Ailincai Adam au strălucit pe scena competiției și au demonstrat că România poate fi printre primele țări din Europa și chiar din lume în canotaj.

Bianca Ifteni, o tânără promițătoare, a impresionat în proba de 4+ la Campionatul European de Canotaj U19 desfășurat în Franța pe 21 mai 2023. Ea a obținut o medalie de aur pentru România, reprezentând o dovadă a excelenței umane și a muncii susținute depuse de sportivi pentru a atinge performanțe remarcabile. Alături de partenerii săi de antrenamente și competiții, Bianca a învățat să depășească orice obstacol și să caute în mod constant soluții pentru a se perfecționa.

La rândul ei, Adriana Ailincai Adam, o sportivă experimentată și cunoscută, a cucerit aurul în proba W8+ la Campionatul European de Seniori desfășurat în Slovenia pe 27-28 mai 2023. Echipa românească a dominat competiția de la început până la final, subliniind forța și talentul sportivilor români.

Federația Română de Canotaj a transmis felicitări cu mândrie pentru performanțele obținute de aceste tinere campioane europene și pentru întreaga delegație a României participante la Campionatele Europene. De asemenea, le-a urat succes în pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Paris din anul următor, oferindu-le oportunitatea de a continua să reprezinte cu mândrie țara la nivel internațional.

Aceste rezultate impresionante obținute de sportivii călărășeni evidențiază calitatea pregătirii și talentul din cadrul Clubului Sportiv Municipal Călărași (CSM Călărași), precum și importanța susținerii și implicării instituțiilor și comunității în promovarea performanței sportive.

Continue Reading

Știri

Căprioare căzute într-un canal de irigații, salvate de pompierii călărășeni

Published

on

Căprioare căzute într-un canal de irigații, salvate de pompierii călărășeni
Pompierii din Călărași au fost solicitați în această dimineață să intervină în localitatea Grădiștea pentru a salva mai multe căprioare care au rămas blocate într-un canal de irigații. Operațiunea de salvare a durat aproximativ două ore și a fost finalizată cu succes în jurul orei 10:30.
Potrivit informațiilor preliminare, căprioarele au ajuns în canalul de irigații din care obișnuiau să se apropie pentru a bea apă. Din cauza pereților betonați cu unghi mare de înclinare, animalele rămân adesea blocate în albia acestuia.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipe de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, echipate cu echipament specializat pentru intervenții în astfel de situații. Cu ajutorul unor corzi și a tehnici adecvate, pompierii au reușit să se apropie de căprioare și să le salveze una câte una.
Localnicii au privit cu bucurie intervenția pompierilor, iar mulți s-au oferit să ofere asistență în această operațiune delicată. Odată ce căprioarele au fost eliberate din canal, acestea au fost supravegheate de specialiștii în mediu înainte de a fi lăsate în libertate.
Animalele păreau să fie într-o stare bună de sănătate și au fost observate când se îndepărtau de locul intervenției, revenind în habitatul lor natural.
Continue Reading

Știri

Alertă de cod galben în județul Călărași

Published

on

 Alertă de cod galben!  Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare în această dimineață, cu privire la condițiile meteorologice nefavorabile care se vor înregistra în jumătatea de est a județului Călărași.
Potrivit informațiilor transmise, se așteaptă instabilitate atmosferică, descărcări electrice, averse torențiale cu cantități de precipitații între 20-25 l/mp și, local, chiar 30-40 l/mp.
De asemenea, există riscul de căderi de grindină, iar vântul se va intensifica semnificativ, putând genera vijelii.
Avertizarea este valabilă începând cu data de 29 mai 2023, în intervalul orar 12:00-23:00.
Continue Reading

Cele mai accesate articole