Investiția de peste 400 de milioane de euro în infrastructura de apă și apă uzată din județele Călărași și Ialomița primește undă verde definitivă, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în dosarul privind rambursarea fondurilor europene.
Instanța supremă a anulat deciziile prin care fusese respinsă cererea de rambursare și a obligat autoritatea competentă la plata sumelor aferente proiectului regional derulat de Ecoaqua SA. Hotărârea este definitivă și închide disputa juridică ce plana asupra uneia dintre cele mai mari investiții din zonă.
Miza: apă, canalizare și fonduri europene
Proiectul vizează modernizarea și extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare, precum și investiții în stații de tratare și epurare în Călărași și Ialomița. În joc au fost fonduri europene consistente, iar respingerea rambursării ar fi putut genera blocaje financiare serioase.
Decizia instanței elimină orice incertitudine juridică și consolidează continuitatea investiției.
Eduard Grama: „Nu am blocat proiectul”
În contextul acuzațiilor apărute în spațiul public, potrivit cărora documente semnate în perioada fostei conduceri ar fi dus la blocarea proiectului, fostul director general al Ecoaqua, Eduard Grama, a transmis o reacție publică.
Acesta susține că hotărârea instanței confirmă legalitatea actelor semnate în timpul mandatului său și respinge acuzațiile că ar fi „încurcat” sau blocat investiția.
„Decizia instanței reconfirmă că semnătura mea pe documentele aferente proiectului a fost legală și că nu m-am aflat în stare de incompatibilitate. Acuzațiile potrivit cărora aș fi blocat acest proiect sunt nefondate”, a declarat fostul director.
Grama afirmă că, la momentul respectiv, îndeplinea toate condițiile legale pentru exercitarea atribuțiilor și că nu exista nicio interdicție care să îi limiteze dreptul de semnătură.
Prin hotărârea definitivă a instanței supreme, disputa juridică privind rambursarea fondurilor este închisă. Rămâne însă în plan public dezbaterea legată de responsabilitățile administrative și de perioada tensionată în care proiectul a fost pus sub semnul întrebării.
