Proiect respins în Consiliul Local Călărași. Controverse privind organigrama Căminului „Sfântul Antim Ivireanul”

Ședința ordinară a Consiliului Local Călărași din 29 mai 2025 a fost marcată de discuții aprinse în jurul Proiectului de Hotărâre nr. 3 privind aprobarea statului de funcție al Căminului pentru persoane vârstnice „Sfântul Antim Ivireanul”. Proiectul a fost în cele din urmă respins, în urma intervențiilor din partea mai multor consilieri locali care au ridicat semne de întrebare privind legalitatea și oportunitatea propunerii.

Elena Nicolache (PNL): „Proiectul nu respectă legea și creează presiune bugetară”

Consilierul local Elena Nicolache, reprezentanta PNL, a semnalat că noul stat de funcții propus ar încălca prevederile Legii 296/2023 privind măsurile fiscal-bugetare. Aceasta a explicat că organigrama aprobată anterior prevedea 55 de posturi, dar în realitate doar 27 sunt ocupate, iar numărul beneficiarilor este de 33.

„Posturile vacante trebuie eliminate conform legii, iar creșterea cu 24 de posturi ar dubla cheltuielile salariale, generând un impact economic semnificativ asupra bugetului local”, a declarat Nicolache. Ea a menționat și lipsa unor funcții esențiale precum cea de contabil-șef, dar și probleme legate de salarizarea personalului, aflată în contradicție cu HG 867/2015.

Amelia Giurcan (USR): „Posturi cu dedicație, într-un moment în care legea interzice concursurile”

În aceeași linie critică, consilierul local USR Amelia Giurcan a acuzat faptul că transformarea unor posturi ar putea fi „cu dedicație”, întrucât ar fi vizate exact funcțiile pe care Consiliul Județean le-a desființat recent în cadrul unui alt centru medico-social.

„În loc să reorganizăm serviciul și să-l trecem în subordinea Direcției de Asistență Socială, așa cum permite legea, se creează posturi într-un context în care Ordonanța ‘Trenuleț’ interzice organizarea de concursuri”, a atras atenția Giurcan.

Viceprimarul Stelian Aldea: „Respectarea legii este prioritară”

Viceprimarul municipiului Călărași, Stelian Aldea, a subliniat că proiectul nu este oportun în actualul context legal și bugetar.

„Ei trebuie să se reorganizeze, nu să angajeze. Soluția nu este să completăm artificial până la 50+1 angajați, doar pentru a bifa o cerință”, a afirmat Aldea. Acesta a mai adăugat că administrația locală nu va proceda ca Consiliul Județean, care a închis recent un centru medico-social, ci va găsi soluții funcționale în cadrul legal.

Proiectul, respins prin vot

După o serie de schimburi de replici, președintele de ședință, consilierul Tudor Constantin, a supus proiectul la vot. Rezultatul: 10 voturi pentru, 6 împotrivă și 5 abțineri — insuficient pentru adoptarea proiectului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss