Un proiect destinat vârstnicilor aflați în situații vulnerabile din județul Călărași a fost demarat oficial, după semnarea contractului de lucrări anunțată de președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță.
Investiția, intitulată „Servicii sociale moderne pentru seniorii județului Călărași”, vizează dezvoltarea unui sistem integrat de sprijin pentru persoanele în vârstă, prin asigurarea unor condiții de trai decente, siguranță și îngrijire adaptată nevoilor individuale.

Elementul central al proiectului îl reprezintă construirea unui imobil cu 16 garsoniere, pe strada Prelungirea Independenței din municipiul Călărași. Acesta va putea găzdui până la 32 de persoane și va fi completat de servicii de îngrijire la domiciliu pentru cel puțin încă 32 de seniori care se confruntă cu probleme locative.
Beneficiarii direcți sunt persoanele de peste 65 de ani din județ, aflate în situații vulnerabile, care au nevoie de sprijin pentru a duce o viață decentă și sigură.

Proiectul este implementat de DGASPC Călărași, în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași, fiind finanțat din fonduri europene. Termenul estimat de finalizare este sfârșitul anului 2027.
Potrivit autorităților, impactul investiției va fi unul direct asupra calității vieții beneficiarilor, prin îmbunătățirea condițiilor de locuire și creșterea gradului de siguranță pentru seniorii din județ.

Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.