Connect with us

Breaking News

Proiect de modernizare Piață Agroalimentară în comuna Borcea

Proiectul Pieței Agroalimentare din comuna Borcea a trezit interesul primarului Aniel Nedelcu Pațurcă în comuna Borcea în acest an. Până de curând, producătorii din comună își vindeau produsele în codiții greu de imaginat, în ploaie, vânt, stăteau ore întregi în frig, aproape de pubelele de gunoi amenajate chiar lângă tarabele lor. Piața nu era prevăzută cu locuri de parcare, fără apă curentă sau grupuri sanitare pe care le-ar pute folosi comercianții, producătorii sau clienții.

Edilul localității a ținut cont de fiecare părere venită din partea cetățenilor, iar anul acesta a pus în mișcare un proiect de modernizare a locului unde se afla așa zisa piață din comună. Locuitorii se arată surprinși de rapiditatea pe care a avut-o Aniel Pațurcă în a aplica pentru un astfel de proiect.

Clădirea care se află în proces de construcție va avea un spațiu modern, format din P+1, fiind organizată prin compartimente pentru comercianțiI de legume, carne, fructe și alte produse necesare fiecărei gospodării. Dotările cu grupuri sanitare,  apă curentă, iluminat, încălzire, condiții de depozitare a mărfurilor nu vor lipsii. Se dorește un comerț modern.

Construcția a ajuns la 50% în acest moment, termenul de finalizare fiind până la 15.07.2019. Se estimează ca durata lucrărilor nu va depăși 12 luni.

Advertisement

Primarul își dorește să termine într-un timp cât mai scurt lucrările de modernizare a pieței din centrul comunei Borcea, pentru a le oferi comercianților locul dorit unde să-și desfășoare activitatea.

“Avem deja în centrul comunei un magazin agroalimentar mare, Profi. Oamenii își fac cumpărăturile uzuale de acolo. De ce sa nu avem și o piață unde oamenii își pot valorifica produsele naturale din propria gospodărie…. La fel trebuie să venim în întâmpinarea producătorilor din Borcea și localitățile învecinate pentru a-și desface aici produsele. Echipa de oameni din Primăria Borcea pe care o am în spate arată prin implicare că suntem utili oamenilor care m-au ales” – a declarat primarul comunei Borcea, Nedelcu Aniel Pațurcă pentru presă

 

Advertisement

Breaking News

Călărași: Nivelul Dunării în scădere accentuată – Pompele ANIF de la Modelu, în pericol să rămână pe uscat

Situație critică pe Dunăre în județul Călărași. Nivelul fluviului continuă să scadă alarmant în ultimele zile, iar prognozele hidrologice indică valori și mai mici în perioada imediat următoare. Conform datelor publicate de Apele Române, astăzi, la stația hidrometrică Călărași, cota Dunării a atins ‑71 cm, înregistrând o scădere de 2 cm față de ziua precedentă.

Prognozele indică faptul că până sâmbătă, 5 iulie, nivelul ar putea ajunge la ‑88 cm – o valoare critică ce riscă să lase pompele de irigații ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) pe uscat, mai ales în zona Modelu, una dintre primele afectate în astfel de situații.

“Modelu este prima stație unde pompele ar putea deveni nefuncționale din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Fără intervenții rapide, există riscul pierderii capacității de irigare într-o perioadă agricolă esențială,” au transmis surse din cadrul ANIF.

Precedente îngrijorătoare

Advertisement

În urmă cu doi ani, în aceeași perioadă, nivelul la Pietroiu a atins ‑159 cm, una dintre cele mai joase cote înregistrate vreodată. În prezent, Pietroiu se află la ‑65 cm, însă trendul descendent ar putea readuce acea situație extremă. Stațiile de la Chirnogi (zona Jihan) sunt și ele vulnerabile, iar în lipsa precipitațiilor consistente, Dunărea nu își va reveni prea curând.

Debitul Dunării sub medie

Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) este de aproximativ 2350 m³/s – de peste 2,5 ori mai mic decât media multianuală a lunii iunie, care este de 6400 m³/s. Tendința este de stagnare sau scădere ușoară pe tot parcursul primei săptămâni din iulie.

Impact agricol major

Scăderea nivelului Dunării afectează direct capacitatea de irigare a terenurilor agricole din lunca fluviului, în plin sezon de cultură. Fermierii din județ avertizează că orice întrerupere a sistemului de irigații ar putea compromite recolta de porumb, floarea-soarelui și legume de sezon.

Advertisement

Continue Reading

Breaking News

Traian Băsescu își recâștigă beneficiile de fost președinte: decizie istorică a C.C.R.

Pe 1 iulie 2025, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, conform unor surse, restituirea drepturilor și beneficiilor de fost președinte al României lui Traian Băsescu, pierdute în urma deciziei din 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a confirmat colaborarea sa cu fosta Securitate. Această decizie a dus la retragerea privilegiilor prevăzute de Legea nr. 406/2001, inclusiv locuința de protocol, indemnizația lunară, paza și protecția SPP și folosința unui autoturism.

Decizia CCR, raportată de Antena 3 CNN, vine ca urmare a contestației formulate de Traian Băsescu, care a argumentat că aplicarea legii în cazul său a fost neconstituțională. Hotărârea CCR ar permite fostului președinte să beneficieze din nou de drepturile acordate foștilor șefi de stat, conform legii menționate. Aceasta include:

  • Folosința gratuită a unei locuințe de protocol, cu un spațiu destinat cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar.

  • O indemnizație lunară echivalentă cu 75% din indemnizația președintelui în exercițiu.

  • Pază și protecție asigurate de Serviciul de Protecție și Pază (SPP), precum și folosința unui autoturism.

Această decizie marchează o schimbare semnificativă în situația juridică a lui Traian Băsescu, care a contestat constant verdictul privind colaborarea sa cu Securitatea și pierderea privilegiilor asociate statutului de fost președinte.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Pantera din Giurgiu: urmele unui mister nerezolvat

În dimineața zilei de 30 iunie 2025, un apel la 112 a alertat autoritățile din Giurgiu cu privire la posibila prezență a unei pantere negre în cartierul Istru, o zonă rezidențială de la marginea municipiului. Apelantul susținea că a observat un animal de mari dimensiuni, cu aspect exotic, asemănător unei feline sălbatice. Jandarmeria Giurgiu a intervenit prompt, dar, în ciuda verificărilor, nu a găsit urme, excremente sau alte indicii care să confirme existența animalului.

Echipajele au rămas în zonă până la ora 09:00, extinzând monitorizarea și în cartierele învecinate.Cu o zi înainte, pe 29 iunie, un alt apel la 112, primit la ora 15:55, semnala urme suspecte de animal sălbatic în localitatea Puieni, județul Giurgiu. Apelantul sugera că acestea ar putea aparține unei pantere negre, posibil cea semnalată recent în Bulgaria. Poliția s-a deplasat la fața locului, dar nici de această dată nu au fost găsite dovezi concrete.Povestea panterei negre a început să capete amploare în Bulgaria, unde animalul ar fi fost observat inițial în zona orașului Șumen, apoi în apropiere de Ruse, aproape de granița cu România.

Autoritățile bulgare au căutat felina timp de peste o săptămână, fără succes, suspectând că ar fi putut scăpa dintr-o grădină zoologică privată sau că ar fi fost eliberată ilegal. În Bulgaria, au fost instalate capcane și momeli, iar accesul în Parcul Natural Platoul Șumen a fost restricționat.În România, Jandarmeria Giurgiu continuă investigațiile, colaborând cu Garda de Mediu și Direcția Sanitar-Veterinară. Cetățenii sunt îndemnați să sune la 112 dacă observă un animal periculos, să nu intervină singuri și să transmită autorităților orice imagini sau dovezi relevante.

Deși nu există confirmări oficiale, autoritățile tratează situația cu seriozitate, având în vedere pericolul pe care l-ar reprezenta o astfel de felină într-o zonă urbană.Pantera neagră, o variație melanistică a leopardului sau jaguarului, nu este nativă Europei, iar prezența sa în Giurgiu ar fi un eveniment extrem de rar, probabil legat de o evadare sau eliberare ilegală. În timp ce internetul s-a umplut de glume și speculații, autoritățile îndeamnă la prudență, iar localnicii rămân în alertă, așteptând clarificări.Până în prezent, „pantera de la Giurgiu” rămâne mai degrabă un mister, fără dovezi concrete care să confirme existența sa. Ancheta continuă, iar autoritățile din România și Bulgaria colaborează pentru a elucida acest caz neobișnuit.

Advertisement

Continue Reading