Cercetat de polițiști pentru contrabandă
Polițiștii din Călăraşi au descoperit un transport ilegal cu 6.000 de țigarete. Întreaga cantitate de ţigarete a fost indisponibilizată de poliţişti.
La data de 8 februarie a.c., polițiștii de investigare a criminalităţii economice, împreună cu cei rutieri au depistat în trafic, pe raza localității Ştefan Vodă, județul Călăraşi, un autoturism cu care se transportau ilegal țigarete.
În urma verificărilor, în vehicul au fost descoperite 6.000 de țigarete, din care 4000 fără marcaje fiscale.
Din cercetări se pare că ţigaretele ar fi aparţinut unui bărbat de 37 de ani, din Dragalina, pasager în autoturism, care nu a putut să prezinte în momentul controlului documente justificative pentru marfa transportată.
Produsele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.