Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Primul medic de familie din Călărași care anunță că îi va scoate din lista sa pe cei care refuză să se vaccineze anti-Covid-19

Published

on

Cătălin Petrencic este medic de familie pentru aproximativ 2.300 de persoane, nu doar din comuna Mănăstirea, din judeţul Călăralşi, ci şi din satele învecinate. Este aici de 33 de ani şi spune că începutul a fost greu.

Medicul a povestit într-un interviu televizat cum a muncit din greu pentru a-şi construi o carieră şi pentru a fi alături de pacienţii săi. Acesta a mărturisit că a împrumutat bani de la bancă pentru a-şi moderniza cabinetul, pentru a le oferi oamenilor condiţii normale, aşa cum ar găsi şi într-un mare oraş.

Medicul de familie Cătălin Petrencic din comuna Mânăstirea spune că îi va scoate din lista sa pe cei care refuză să se vaccineze anti-Covid-19, afirmând că el crede în vaccinuri.

Anunțul medicului  a fost făcut pe pagina sa de Facebook.

Advertisement

Citiți mesajul integral pe care îl redăm mai jos:

“Asigurații, Conform art 231, alin e), din Legea 95/2006, au obligația “să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului”. Conform acestui articol de lege, anunț public de acum că toate persoanele înscrise la mine care refuză vaccinarea anti-Covid 19, vor fi scoase de pe lista mea de medic de familie. Este de neacceptat să continui colaborarea cu pacienții care nu cred în recomandările pe care le fac.

Persoanele care refuză vaccinarea, dreptul lor, fac dovada că nu au încredere în mine, în ceea ce spun, în ceea ce le recomand să facă. În cei 33 de ani de practică am vaccinat mii de persoane, am făcut zeci de mii de inoculări și nu am avut reacții adverse decât foarte puține și minore. Cred în vaccinuri, chiar și în cele nou apărute sau schimbate în acești ani. Vaccinarea a reprezentat pentru mine partea cea mai importantă a activității de prevenție. În toți acești ani am avut o singură persoană care a refuzat vaccinarea celui de-al doilea copil și i-am cerut să-i ia fișa și să se mute la alt medic. Ceea ce a și făcut”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Primăria Fundeni a ieșit la deszăpezit: utilajele au curățat străzile după ninsoare

Published

on

Primăria Fundeni, județul Călărași, condusă de primarul Gheorhiță Cărtușanu, a intervenit în noaptea trecută pentru curățarea străzilor acoperite de zăpadă.

Utilajele administrației locale au lucrat pe mai multe străzi din comună pentru îndepărtarea zăpezii și pentru a face circulația mai sigură. Scopul intervenției a fost ca șoferii și pietonii să se poată deplasa fără probleme, chiar și în condiții de iarnă.

Reprezentanții Primăriei le recomandă șoferilor să circule cu atenție și să aibă mașinile echipate corespunzător pentru sezonul rece. De asemenea, autoritățile spun că vor continua intervențiile ori de câte ori va fi nevoie, în funcție de evoluția vremii.

Primăria Fundeni mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi îndeamnă să dea dovadă de prudență și responsabilitate pe timp de iarnă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Problema farmaciei non-stop din Călărași rămâne nerezolvată. Autoritățile își pasează responsabilitatea, pacienții rămân fără medicamente noaptea

Published

on

farmacie calarasi

Municipiul Călărași continuă să nu aibă o farmacie non-stop, în ciuda obligației legale privind asigurarea continuității asistenței farmaceutice. Situația persistă de luni de zile, fără ca o soluție concretă să fie pusă în aplicare, în timp ce instituțiile implicate își pasează responsabilitatea.

Problema nu este una nouă. La data de 18 august 2025, CălărașiPress.ro a publicat primul articol prin care atrăgea atenția că municipiul reședință de județ riscă să rămână fără acces la medicamente pe timpul nopții. De atunci și până în prezent, situația nu doar că nu a fost rezolvată, ci s-a blocat într-un circuit instituțional fără finalitate.

Colegiul Farmaciștilor: „Este un serviciu public, nu o afacere”

Contactat de redacția noastră, președintele Colegiul Farmaciștilor Călărași, Postelnicu Doru-Viorel, a explicat că farmaciile private nu își permit să susțină financiar un program non-stop doar din resurse proprii.

Acesta subliniază că serviciul farmaceutic de noapte ar trebui tratat ca un serviciu public, similar altor gărzi medicale, și sprijinit financiar de stat sau de autoritățile locale.

Advertisement

Întâlnire cu Consiliul Județean: „Adresați-vă primăriilor și ministerelor”

Potrivit informațiilor transmise redacției, reprezentanții Colegiului Farmaciștilor au avut o întrevedere cu Consiliul Județean Călărași, însă fără un angajament concret. Soluția indicată de Consiliul Județean a fost ca demersurile să fie orientate către primării și către Ministerul Sănătății, instituția județeană neasumându-și direct finanțarea acestui serviciu.

În paralel, Colegiul Farmaciștilor din Călărași a solicitat sprijin și din partea Instituția Prefectului Călărași, pentru a identifica un cadru administrativ și legal care să permită intervenția autorităților.

DSP recunoaște problema, dar invocă lipsa banilor

Într-o adresă transmisă Colegiului Farmaciștilor, Direcția de Sănătate Publică Călărași admite importanța serviciului farmaceutic de gardă, însă precizează că nu dispune de fonduri pentru a susține financiar o farmacie non-stop.

DSP arată că finanțarea ar trebui asigurată de la nivel central, prin Ministerul Sănătății, mutând astfel problema din plan local într-un blocaj național.

Soluția? Parteneriat public–privat

În lipsa unei soluții clare din partea statului, Colegiul Farmaciștilor propune o variantă alternativă:

Advertisement

„Avem un model prin care primăriile constată necesitatea serviciului public de gardă și îl scot la licitație, în regim de parteneriat public–privat.”, a declarat Postelnicu Doru-Viorel pentru Călărași Press.

Acesta precizează că situația din Călărași nu este una izolată, iar impactul ar fi mult mai mare dacă problema ar fi ridicată oficial de structura națională a Colegiului Farmaciștilor, în dialog direct cu Ministerul Sănătății.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading