Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Primarul Vasile Aurel, nemulțumit de Vasile Iliuță pentru alocarea a 0 lei comunei Jegălia

Published

on

Primarul comunei Jegălia, Aurel Vasile, își arată indignarea față de situația sumelor alocate de Consiliul Județean Călărași prin repartizarea a 6% din impozitul pe venit estimat pentru a fi încasat la bugetul de stat pentru anul 2021, într-o conferință de presă susținută de Partidul Național Liberal Călărași în data de 16.04.2021, alături de primarii Marian Stanciu și Mihai Ilie. Primarii PNL critică Consiliul Județean și conducerea acestuia pentru incorectitudinea cauzată de culoarea politică.

 

Aurel Vasile: Aș vrea să punctez câteva lucruri. Alocarea de 6% care este făcută din venitul tuturor cetățenilor și din punctul meu de vedere și al președinților din Consiliul Județean (CJ), Filipescu, inclusiv Iliuță, în fiecare an banii au revenit echitabil, așa spune legea. Faptul că domnia sa sau CJ, pentru că consilierii PSD au fost cei care au fost de acord ca această sumă să fie împărțită în felul în care dânșii au considerat că e corect să o împartă, adică la unele primării zero, și la celelalte să dea anumite sume, nu a fost corect. Mi s-ar părea corect să se judece în funcție de numărul de locuitori și, bineînțeles, de nevoile fiecărui primar. S-a considerat că ar fi bine să fie puse aceste sume, pentru că cred că se dorește o învrăjbire a primarilor, ceea ce mie nu mi se pare corect. Aș vrea să-i transmit pe această cale domnului președinte că suntem deja în post, într-un post destul de mare prin care pe mine n-o să mă auziți niciodată că vreau dușmănie.

Încerc să-mi exprim punctul de vedere din perspectiva mea de primar față de colaborarea cu CJ. Suntem în sediul PNL și vreau să vă spun că atât din partea PNL, cât și din partea PSD, am avut candidați la funcțiile de parlamentari și senatori foarte mulți tineri. Cu excepția domnului Coarnă care este puțin mai în vârstă, restul sunt tineri. CJ este al județului, și dacă noi dorim să facem o dezvoltare a județului, trebuie să o facem împreună cu acești oameni pe care i-am trimis în Parlament. Nu trebuie să avem vreun sentiment de ură. Ce ar fi să mă supăr pe primarul de la Modelu care a primit o anumită sumă, dar care e mai mică față de suma pe care a primit-o în anii trecuți. N-am decis să ne supărăm, dar eu văd că în momentul în care comuna Roseți a primit 8.200.000.000 de lei vechi ar trebui să mă supăr pe primarul Rîjnoveanu, niciodată! Nu avem cum să ne supărăm între noi, primarii, pentru că noi, indiferent de culoarea politică și faptul că dorim dezvoltarea acestui județ, noi vorbim.

Advertisement

Atrag atenția asupra dezvoltării acestui județ, pentru că toate pleacă de la bani. Până acum nu am văzut nicio inițiativă a domnului președinte de a ne strânge, așa cum făcea pe vremuri președintele Filipescu – aduna colegii PNL, PSD, PDL și discutam probleme de evoluție în dezvoltarea acestor comune. Nu se mai întâmplă nimic. Am fost invitați pe 9 decembrie să vedem strategia de dezvoltare a județului. Nu se poate așa ceva! O strategie de dezvoltare a județului se face după ce facem noi, primăriile, strategiile de dezvoltare împreună cu o parte din angajații CJ. CJ ar trebui să fie parteneri, ar trebui să fie parteneri în aducerea gazelor în comune, parteneri în apă și canal, noi nu avem un parteneriat cu CJ. S-a făcut o strategie de dezvoltare la care am fost invitați efectiv să ne uităm și să admirăm ceea ce vrea să facă CJ. Eu nu m-aș împrumuta niciodată să fac sediul Prefecturii, să-l facă orașul. Nu am văzut nicio echipă mare de fotbal din România să se spună „sponsor CJ”. Nu, ci, ca exemplu, Iași – „Primăria Iași”, nu CJ. CJ trebuie să dezvolte comunele din județ, orașele le dezvoltă cu ajutorul primăriilor de oraș. Am avut o conversație cu domnul primar Stoica din Dorobanțu care are numai 10% asfalt în comună, și care își dorea să dezvolte comuna printr-o asfaltare adecvată, îmi spunea că pe câteva străzi realizate în perioada 2016-2020, pe peste 30 de kilometri circulă doar 3-4 mașini la 2-3 zile. Cu acei bani nu puteam dezvolta tot? Nu putem oare să ne strângem toți și să avem fiecare câte o propunere pentru a dezvolta într-un tot unitar? REBU ne lasă fără gunoi, n-o să mai avem cu cine strânge gunoiul, și noi ne certăm? Sunt certuri la nivel mare, nu am nimic împotrivă, dar noi în Călărași, plin de praf și amărăciune, stăm în continuare să ne certăm?

Cum puteți să considerați dumneavoastră, domnul Iliuță, în calitate de economist, că o primărie poate să trăiască cu zero lei? Unde ați mai auzit zero lei? Și sportul reprezintă o problemă. Acesta nu este reprezentat doar de fotbalul din Călărași, mai înseamnă și sporturile realizate prin comune și pe care dumneavoastră prin CJ și prin pixul dumneavoastră trec sumele prin care noi putem aduce puțină onoare acestui județ. Avem tineri pe care putem să-i ajutăm și care pot să ne ducă steagul României departe.

Cum credeți că am stabilit ieri un buget al comunei Jegălia, pentru că a trebuit să-l aprobăm, cu o alocare de zero lei de la CJ? Am tăiat tot ce înseamnă școală, am tăiat tot ce înseamnă cultură, am tăiat de peste tot. Dacă dânsul crede că așa este corect, poate are o strategie. Poate că așa e bine, unele comune să fie mai sus, iar altele să fie mai jos. Nu este corect. Vreau să spun că am fost unul dintre oamenii care au susținut ca alocările bugetare să se facă la toate comunele, în mod egal. Trebuie să dăm în toate comunele, pentru că toți suntem cetățeni ai acestei comune.

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a spus într-o conferință de presă a Partidului Social Democrat că va recurge la măsura de a micșora sumele alocate fiecărei comune din cauza bugetului diminuat alocat de Guvern județului Călărași, cu 50% mai mic față de anii anteriori, adică doar 53 de milioane de euro.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Primăria Fundeni a ieșit la deszăpezit: utilajele au curățat străzile după ninsoare

Published

on

Primăria Fundeni, județul Călărași, condusă de primarul Gheorhiță Cărtușanu, a intervenit în noaptea trecută pentru curățarea străzilor acoperite de zăpadă.

Utilajele administrației locale au lucrat pe mai multe străzi din comună pentru îndepărtarea zăpezii și pentru a face circulația mai sigură. Scopul intervenției a fost ca șoferii și pietonii să se poată deplasa fără probleme, chiar și în condiții de iarnă.

Reprezentanții Primăriei le recomandă șoferilor să circule cu atenție și să aibă mașinile echipate corespunzător pentru sezonul rece. De asemenea, autoritățile spun că vor continua intervențiile ori de câte ori va fi nevoie, în funcție de evoluția vremii.

Primăria Fundeni mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi îndeamnă să dea dovadă de prudență și responsabilitate pe timp de iarnă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Problema farmaciei non-stop din Călărași rămâne nerezolvată. Autoritățile își pasează responsabilitatea, pacienții rămân fără medicamente noaptea

Published

on

farmacie calarasi

Municipiul Călărași continuă să nu aibă o farmacie non-stop, în ciuda obligației legale privind asigurarea continuității asistenței farmaceutice. Situația persistă de luni de zile, fără ca o soluție concretă să fie pusă în aplicare, în timp ce instituțiile implicate își pasează responsabilitatea.

Problema nu este una nouă. La data de 18 august 2025, CălărașiPress.ro a publicat primul articol prin care atrăgea atenția că municipiul reședință de județ riscă să rămână fără acces la medicamente pe timpul nopții. De atunci și până în prezent, situația nu doar că nu a fost rezolvată, ci s-a blocat într-un circuit instituțional fără finalitate.

Colegiul Farmaciștilor: „Este un serviciu public, nu o afacere”

Contactat de redacția noastră, președintele Colegiul Farmaciștilor Călărași, Postelnicu Doru-Viorel, a explicat că farmaciile private nu își permit să susțină financiar un program non-stop doar din resurse proprii.

Acesta subliniază că serviciul farmaceutic de noapte ar trebui tratat ca un serviciu public, similar altor gărzi medicale, și sprijinit financiar de stat sau de autoritățile locale.

Advertisement

Întâlnire cu Consiliul Județean: „Adresați-vă primăriilor și ministerelor”

Potrivit informațiilor transmise redacției, reprezentanții Colegiului Farmaciștilor au avut o întrevedere cu Consiliul Județean Călărași, însă fără un angajament concret. Soluția indicată de Consiliul Județean a fost ca demersurile să fie orientate către primării și către Ministerul Sănătății, instituția județeană neasumându-și direct finanțarea acestui serviciu.

În paralel, Colegiul Farmaciștilor din Călărași a solicitat sprijin și din partea Instituția Prefectului Călărași, pentru a identifica un cadru administrativ și legal care să permită intervenția autorităților.

DSP recunoaște problema, dar invocă lipsa banilor

Într-o adresă transmisă Colegiului Farmaciștilor, Direcția de Sănătate Publică Călărași admite importanța serviciului farmaceutic de gardă, însă precizează că nu dispune de fonduri pentru a susține financiar o farmacie non-stop.

DSP arată că finanțarea ar trebui asigurată de la nivel central, prin Ministerul Sănătății, mutând astfel problema din plan local într-un blocaj național.

Soluția? Parteneriat public–privat

În lipsa unei soluții clare din partea statului, Colegiul Farmaciștilor propune o variantă alternativă:

Advertisement

„Avem un model prin care primăriile constată necesitatea serviciului public de gardă și îl scot la licitație, în regim de parteneriat public–privat.”, a declarat Postelnicu Doru-Viorel pentru Călărași Press.

Acesta precizează că situația din Călărași nu este una izolată, iar impactul ar fi mult mai mare dacă problema ar fi ridicată oficial de structura națională a Colegiului Farmaciștilor, în dialog direct cu Ministerul Sănătății.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading