Primarul comunei Unirea, prezent pe 8 aprilie la întâlnirea cu ministrul Agriculturii, a vorbit deschis despre realitatea din teren, din postura dublă de edil și fermier. Declarațiile vin într-un moment sensibil pentru agricultură, în plină campanie de însămânțare de primăvară.
După precipitațiile din ultima perioadă, lucrările agricole au fost reluate în ritm alert. „Campania de semănat este în expansiune, toți fermierii au intrat în câmp, lucrurile au reintrat în normal”, a precizat acesta.
Cu toate acestea, problemele nu lipsesc. Costurile ridicate continuă să apese greu pe umerii agricultorilor. Deși nu există blocaje majore în aprovizionare, prețurile la inputuri rămân o provocare serioasă.
„Prețul este prohibitiv, iar creșterea la motorină ne afectează direct. Inclusiv ajutorul acordat recent de Guvern a generat situații absurde: distribuitorii au blocat livrările, anticipând scumpiri. Practic, fermierii nu au mai putut beneficia de prețurile reduse”, a explicat primarul.
Mai mult, edilul a atras atenția asupra întârzierilor în plata compensațiilor pentru energie, folosită în sistemele de irigații. Potrivit acestuia, fermierii ar fi trebuit să primească până la finalul anului 2025 jumătate din valoarea consumului.
„Există întârzieri serioase. Vorbim de bani pe care fermierii îi așteaptă pentru a-și susține activitatea. Aceste blocaje financiare se resimt la nivel național”, a subliniat acesta.
În cadrul discuțiilor cu ministrul Agriculturii, edilul din Unirea a punctat aceste probleme și a cerut soluții concrete pentru susținerea fermierilor, într-un context economic tot mai dificil.
Situația din teren arată că, deși lucrările agricole continuă, presiunea financiară și întârzierile administrative riscă să afecteze întregul sezon agricol.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.