Primarul din Călărași, la pas pe străzile municipiului

„Am luat astăzi oraşul la pas. Împreună cu o parte din colegii mei din cadrul Primăriei, am verificat stadiul investiţiilor demarate în Parcul Victoria (amenajare loc de joacă, respectiv terenuri de sport), şi în perimetrul cuprins între Şcoala Tudor Vladimirescu şi Raiffeisen Bank. Lucrările sunt în grafic şi sperăm să le finalizăm potrivit calendarului propus.
În urma sesizărilor primite de la dumneavoastră, aici pe pagina de Facebook, am ajuns pe strada Magnoliei şi în parcul cu acelaşi nume, situat în spatele Oficiului Poştal 4. Am transmis celor de la Brai-Cata să procedeze la salubrizarea zonei. Cel mai probabil anul viitor, luăm în calcul posibilitatea reabilitării parcului care s-a transformat acum în parcare de reşedinţă. Vom amenaja acolo şi locuri de parcare pentru că spaţiul ne permite şi solicitările locuitorilor sunt evidente.
Pe B-dul Republicii, aproape de Şcoala Gimnazială Nicolae Titulescu există un teren de #baschet pe care intenţionăm să-l amenajăm pentru a-l pune la dispoziţia tinerilor iubitori ai acestui sport.
 Ne vom vedea şi în alte zone ale municipiului pornind de la observaţiile dumneavoastră pe care le aştept aici, pe această pagină, şi nădăjduiesc că vom găsi, de fiecare dată, #soluţiile cele mai potrivite pentru problemele semnalate. Vom fi pe străzi în fiecare zi!” – scrie edilul din Călărași, într-o postare pe Facebook
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Zilele comunei Roseți, un eveniment de excepție!

Cu entuziasm și bucurie, comunitatea din Roseți a sărbătorit cea

Carnaval Cultural la Oltenița: două zile de poveste pentru întreaga familie

Oltenița se transformă, pe 5 și 6 septembrie, într-un tărâm