Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 548

La zi

Primarul comunei Unirea, Belu Florian continuă dezvoltarea localității

Published

on

Comuna Unirea este condusă de Belu Florian, un primar ce are ca orientare politică Partidul Social Democrat. Se află în funcția de primar de mai puțin de un an. Edilul și-a câștigat primul mandat de primar la alegerile parțiale ce s-au desfășurat la data de 11 iunie 2017, reușind să câștige cu un procent de  67,81% (1010 voturi) din numărul total de 1526- voturi valabile exprimate. Locuitorii din Unirea îl apreciază și au o bună impresie despre acesta. Susținătorii PSD spun că că actuala guvernare a făcut lucruri bune până acum, motiv pentru care au decis să voteze și primarul PSD. Alții spun că au ales omul, nu partidul. Localnicii vorbesc despre edilul lor, lăudându-l și spunând că acesta se implică atât cât poate. Majoritatea lucrurilor din comună se desfășoară așa cum trebuie -spun oamenii.

Câțiva cetățeni mai critici spun că se poate mai bine de atât, că trebuie să acceseze proiecte de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii din localitate. Belu Florian ne-a afirmat că există programe de dezvoltare pe care le-a accesat. A fost semnat un contract de finanţare pentru PNDL – modernizare a drumurilor de interes local în valoare de 5.450.080 RON.

Aceștia sunt bani pe care Guvernul îi pune la dispoziție tuturor celor ce doresc să facă investiții în infrastructură și în dezvoltarea localităților. Nu are importanță apartenența politică a primarilor. Avem o echipă bine pregătită, cu expertiză în domeniu, oameni care își fac treaba.afirmă Belu Florian – primar al comunei Unirea.

În data de 27 iunie a,c. a avut loc ședința Consiliului Local al comunei Unirea. Pe ordinea de zi au fost 3 ploiecte de Hotărâre, plus punctul 4- diverse. La lucrările ședinței au participat: Belu Florian – în calitate de primar, Pârlea Aurica – în calitate de președinte de ședință, secretarul instituției și consilierii locali.

Advertisement
  • Primul proiect de Hotârâre a vizat validarea mandatului de consilier local al domnului Neațu Stan. Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali. (Hotărârea nr. 18/27.06.2018) a Consiliului Local Unirea.
  • La cel de-al doilea proiect al ședinței a vizat rectificarea bugetului local al comunei Unirea pentru a se putea efectua plăți a unor servicii și bunuri (Hotărârea nr. 19/27.06.2018) a Consiliului Local Unirea.
  • Al treilea punct de pe ordinea de zi a fost pentru concesionarea unui imobil aflat pe raza comunei Unirea – teren arabil intravilan fără contrucții – proprietate privată a comunei Unirea, jud. Călărași, situat Cv. 72 P. 7  str. Buceag nr.5, în suprafața de 2.100 mp. Președintele ședinței, Pârlea Aurica a laudat această inițiativă – având ca scop atragerea de fonduri la bugetul local. Primarul Belu Florian spune ca va intabula acest teren, urmând să fie concesionat. Proiectul a trecut în unanimitate de votul consilierilor.  (Hotărârea nr. 20/27.06.2018) a Consiliului Local Unirea.

După terminarea celor patru proiecte de Hotărâre a ședinței s-a trecut la diverse, acolo unde s-au discutat probleme diferse identificate în comună. Pentru a veadea problemele discutate în ședința Consiliului Local din Unirea vă invităm să urmăriți materialul video de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=4gVjntYnN4k

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Campionul sinecurilor: Andrei Gabriel Benghea Mălăieș și cele 11 surse de venit

Published

on

Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, funcționar public și consultant în vârstă de 45 de ani, a devenit simbolul cumulului excesiv de funcții în România. În ultimii ani a strâns simultan 11 surse de venit oficiale, majoritatea plătite din bani publici sau din contracte cu instituții de stat.

A ocupat sau ocupă poziții precum: consilier personal la un minister, expert în cadrul mai multor autorități publice centrale, membru în consilii de administrație la companii de stat, consultant pe proiecte europene, lector universitar plătit cu ora, director interimar la o instituție publică, membru în comisii de licitație, evaluator de proiecte naționale și europene, consilier local într-o localitate mică, președinte sau membru în asociații finanțate public și alte activități de consultanță contractuală.

Veniturile lunare cumulate au depășit de mai multe ori salariul mediu net pe economie, iar unele funcții se suprapuneau temporal, ridicând semne de întrebare privind compatibilitatea și timpul efectiv dedicat fiecăreia. Cazul său a fost intens mediatizat ca exemplu clasic de cumul aberant de sinecuri, în care un singur om poate încasa bani de la stat pe mai multe canale în același timp.

Deși a fost criticat public și semnalat în rapoarte de integritate, Benghea Mălăieș a continuat să dețină majoritatea acestor poziții ani la rând, profitând de lacunele legislative și de lipsa controalor stricte privind conflictul de interese și cumulul funcțiilor publice.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Moarte sub tăcere la Poliția din Corabia

Published

on

Un bărbat de 69 de ani, posesor al dublei cetățenii română și americană, a fost oprit în trafic de polițiștii din Corabia. Avea doar permisul de conducere valabil în Statele Unite, nu și pe cel românesc. A fost legitimat și condus la sediul Poliției Municipiului Corabia pentru verificări suplimentare.

Câteva minute mai târziu, în interiorul clădirii, omul s-a prăbușit. A lovit violent capul de pardoseală, a suferit un traumatism cranio-cerebral grav. Polițiștii au încercat resuscitarea, au chemat ambulanța, dar bărbatul a murit pe loc. Autopsia a indicat infarct miocardic acut urmat de stop cardio-respirator, combinat cu leziunile de la cădere.

IPJ Olt a transmis un comunicat extrem de laconic: „persoana s-a dezechilibrat și a căzut”. Nicio explicație clară despre ce s-a întâmplat exact în acele minute din sediu, nicio mențiune despre eventuale lovituri prealabile, despre starea sănătății lui înainte de eveniment sau despre martori. Niciun detaliu despre comportamentul polițiștilor în momentul în care cetățeanul a intrat în clădire.

Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările. Totuși, lipsa comunicării oficiale detaliate alimentează speculații și nemulțumire publică. Oamenii se întreabă: cum moare cineva în custodia poliției într-un interval atât de scurt? De ce autoritățile refuză să ofere informații concrete și transparente?

Advertisement

Cazul rămâne învăluit în tăcere oficială. Familia așteaptă răspunsuri. Societatea așteaptă adevărul. Până atunci, un om a intrat viu într-o secție de poliție și a ieșit mort – iar explicațiile lipsesc cu desăvârșire.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

VIDEO. Problema stațiilor de epurare din Oltenița și Budești, o situație moștenită care încă așteaptă soluții

Published

on

Captură de ecran Facebook.com/Alex Dima

Situația apelor uzate din sudul județului Călărași, prezentată recent într-un material video realizat de jurnalistul Alex Dima, readuce în atenția publică o problemă veche, generată de investiții realizate în urmă cu mai bine de un deceniu și care nu au fost niciodată funcționale la capacitate normală.

În municipiul Oltenița, imaginile surprinse arată că o parte din apele provenite din canalizare ajung direct în Dunăre. Stația de epurare existentă funcționează doar parțial, cu o epurare preponderent mecanică, insuficientă pentru protejarea mediului. În apropiere se află o stație nouă, construită din fonduri europene în urmă cu aproximativ 16 ani, care însă nu a fost pusă în funcțiune nici până astăzi.

Este important de precizat că această situație nu poate fi pusă exclusiv în sarcina actualei administrații locale. La nivelul municipiului Oltenița, conducerea administrației publice s-a schimbat în anul 2024, iar problema stației de epurare este una moștenită, rezultatul unor decizii, întârzieri și blocaje administrative acumulate în timp. Asta nu înseamnă că responsabilitatea trebuie pasată între autorități.

O situație similară se regăsește și la Budești, unde stația de epurare construită în jurul anului 2010, printr-o investiție de aproximativ 3,5 milioane de euro, nu mai funcționează corespunzător, iar apele uzate ajung în râul Dâmbovița, cu impact indirect asupra Dunării.

Advertisement

În prezent, problema rămâne una deschisă și necesită soluții concrete, investiții suplimentare și o colaborare reală între autoritățile locale, județene și instituțiile de mediu, pentru ca efectele asupra mediului și sănătății publice să fie limitate și, în final, eliminate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading