Primăria Oltenița reduce impozitele locale. Anunțul făcut de primarul Mihăiță Beștea

Primarul municipiului Mihăiță Beștea a anunțat o serie de măsuri privind reducerea unor impozite locale, decizii care vizează sprijinirea contribuabililor și crearea unui sistem fiscal mai echitabil pentru comunitatea din Oltenița.

Potrivit edilului, una dintre principalele măsuri adoptate vizează reducerea impozitului pe clădiri, în funcție de vechimea acestora. Astfel, proprietarii imobilelor mai vechi de 100 de ani vor beneficia de o reducere de 25%, iar pentru clădirile cu o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani reducerea va fi de 15%.

În același timp, administrația locală a decis eliminarea cotei adiționale de 20%, care se aplica anumitor categorii de terenuri și mijloace de transport hibride, măsură ce va duce la diminuarea taxelor pentru o parte dintre contribuabili.

Facilități fiscale au fost aprobate și pentru persoanele cu dizabilități. Conform deciziei adoptate de Consiliul Local, acestea vor beneficia de reducerile maxime permise de lege, respectiv:

  • 50% reducere pentru persoanele cu handicap grav;
  • 25% reducere pentru persoanele cu handicap accentuat.

Autoritățile locale îi îndeamnă pe cetățenii care dețin certificate de handicap să se prezinte la Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Oltenița, având asupra lor certificatul de încadrare în grad de handicap și actul de identitate, pentru actualizarea datelor.

În cazul contribuabililor care au achitat deja taxele pentru anul în curs, dar se încadrează în categoriile care beneficiază de reduceri, aceștia pot opta pentru restituirea sumelor plătite în plus, compensarea cu alte taxe sau utilizarea diferenței pentru impozitul aferent anului fiscal următor.

Primarul municipiului Oltenița a transmis că administrația locală va continua să adopte măsuri care să sprijine comunitatea și să ofere un cadru fiscal mai echilibrat pentru locuitorii orașului.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Noi reguli privind legitimarea

Urmărește-ne pe WhatsApp! Vrei să fii mereu la curent cu

O elevă de 12 ani din Călărași câștigă Premiul I la un concurs național de canto

Bruna Efrema Bombardelli, o elevă de 12 ani din Călărași,