Connect with us

Știri

Primăria Comunei Fundeni încadrează conducător auto pe perioadă nedeterminată

Published

on

Primăria Comunei Fundeni, judeţul Călăraşi, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de șofer I .

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

studii medii/gimnaziale;
vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării postului – nu se solicită.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:

Advertisement
  • 21 septembrie 2021, ora 10.00: proba scrisă;
    22 septembrie 2021, ora 12.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Fundeni, Str. Trandafirilor nr. 25, judeţul Călăraşi, telefon 0242/516.306, e-mail [email protected].

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Muzeul Dunării de Jos Călărași, omagiu pentru istorie! Cetățenii sunt invitați la Secția de Arheologie pentru a celebra Ziua Europei

Published

on

By

Sursă: Adrian Boioglu/ Facebook Muzeul Dunării de Jos

Joi, 9 mai, Muzeul Dunării de Jos Călărași, alături de Școala Gimnazială Carol I și Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră, pregătesc o serie de activități speciale pentru a marca evenimentele semnificative din istoria națională și europeană, în cinstea Zilei Europei și a momentelor-cheie care au influențat cursul istoriei.

Într-o invitație deschisă către comunitatea locală și nu numai, instituțiile partenere îi așteaptă pe cetățeni joi, pe data de 9 mai 2024, la Secția de Arheologie, situată în demisolul Consiliului Județean Călărași, începând cu ora 10:00. Acolo, participanții vor avea ocazia să se adune într-un spirit de comemorare și recunoaștere a momentelor definitorii pentru istoria națională și europeană.

„9 mai 1877 … 9 mai 1945 … 9 mai 1951 – o dată cu greutate pentru istoria națională și a Europei! Muzeul Dunării de Jos, Școala Gimnazială Carol I și Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră marchează aceste evenimente prin activități cu însemnătate istorică!! Vă așteptăm, mâine, 9 mai 2024, începând cu ora 10.00 la Secția Arheologie situată la demisolul Consiliului Județean Călărași pentru a rememora aceste zile excepționale! Historia Magistra Vitae!”, au transmis reprezentanții muzeului, pe Facebook.

Data de 9 mai, cunoscută sub numele de Ziua Europei, este de o importanță deosebită, marcând unirea și solidaritatea statelor europene în vederea construirii unei comunități bazate pe pace, prosperitate și valori comune. În plus față de această sărbătoare europeană, evenimentele care au loc în această zi au o semnificație istorică profundă.

Advertisement

De la evenimentul din 9 mai 1877, când România și-a dobândit independența, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, marcat pe 9 mai 1945, și până la înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, pe 9 mai 1951, aceste momente au sculptat traseul istoric al continentului european și au contribuit la conturarea identității noastre comune.

Prin aceste activități, organizatorii doresc să sublinieze importanța cunoașterii și înțelegerii trecutului în procesul de construcție a unui viitor mai bun pentru toți cetățenii. Invitația este deschisă tuturor celor interesați să se alăture și să aducă un omagiu istoriei noastre comune și valorilor europene fundamentale.

Continue Reading

Știri

Aura Giurcă și Crucea Roșie Călărași, 14 ani de devotament și solidaritate umanitară. Ce mesaje au primit voluntarii de Ziua mondială a Crucii Roșii

Published

on

By

Astăzi, 8 mai, este sărbătorită Ziua mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Astăzi sunt celebrate principiile care constituie baza Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, inițiată de afaceristul elvețian Henry Dunant.

De asemenea, această zi este adus un omagiu tuturor voluntarilor care desfășoară acțiuni de ajutorare a oamenilor de pretutindeni. Cu această ocazie specială, Aura Giurcă, directorul executiv al Crucii Roșii Călărași, a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Călărași PRESS, în cadrul căruia le-a transmis gânduri bune tuturor celor implicați în această mișcare.

„Pentru astăzi nu pot decât să le urez sănătate, putere de muncă și, bineînțeles, la mulți ani tuturor voluntarilor, prietenilor, susținătorilor și colegilor mei din Crucea Roșie Română, dar și din Crucea Roșie Internațională. Fără ei, lumea ar avea mult de suferit, ar fi mult mai săracă și n-ar fi atât de multe zâmbete în lume”, a spus Aura Giurcă.

Mai departe, aceasta a făcut o retrospectivă a celor 14 ani de când a preluat conducerea Filialei Crucea Roșie Călărași: „Acum, când mă uit în urmă, toate emoțiile, toate problemele prin care am trecut, toate greutățile pe care le-am avut ne-au făcut cei care suntem astăzi, ne-au făcut mai puternici și ne-au făcut să vrem să fim, și noi, ca alți colegi din țară, să fim o filială puternică, să ne dezvoltăm și să avem foarte multe activități pe toate palierele”.

Advertisement

Spre final, Aura Giurcă a explicat, pe scurt, rolul pe care îl au voluntarii de la Crucea Roșie în comunitate. Femeia a subliniat că cei implicați în acest proiect oferă sprijin umanitar în situații de criză, dezastre naturale, războaie sau alte atrocități.

„Crucea Roșie are rol auxiliar, adică nu suntem noi cei care, în caz de un cutremur, mergem să scoatem de sub dărâmături. Noi suntem cei care distribuim pachete alimentare sau corturi, adică organizăm tabere de salvare, cu corturi, pături, saltele, mâncare”, a declarat directorul executiv.

Ce mesaje au primit cei de la Crucea Roșie de 8 mai

Cu ocazia acestei sărbători, reprezentanții IJJ Călărași și al ISU Călărași au ținut să transmită niște mesaje deosebite pe paginile de Facebook ale instituțiilor, pentru a-și arăta respectul față de voluntarii Crucii Roșii, profund implicați în acțiunile de ajutorare a oamenilor.

„Astăzi, 8 mai, este Ziua Internațională a Crucii Roșii si a Semilunii Roșii! La mulți ani și multă sănătate le urăm astăzi tuturor voluntarilor și angajaților acestei organizații! Mult succes în tot ceea ce întreprindeți! Pompierii militari călărășeni”, au transmis cei de la ISU.

„8 mai – Ziua mondială a Crucii Roșii. Este o zi specială în care celebrăm acțiunile umanitare la nivel mondial, dar și oamenii care se implică necondiționat în ajutorarea semenilor aflați la ananghie. Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți și vă dorim să rămâneți la fel de generoși, prompți și implicați în susținerea cauzelor umanitare din comunitatea noastră. La mulți ani, Crucea Roșie Călărași!”, a fost mesajul celor de la Jandarmeria Călărași.

Advertisement

Continue Reading

Știri

AJOFM Călărași publică lista cu locurile de muncă vacante de săptămâna aceasta. Instituția cu salarii ce pornesc de la 9.000 de lei angajează în continuare

Published

on

sursă foto: jcomp/freepik

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași publică lista cu locuri de muncă vacante în perioada 06.05.2024 – 12.05.2024. În total, 73 de locuri de muncă sunt disponibile în această săptămână, iar cea mai bună ofertă de muncă vine din partea Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman (OIR PECU) – Regiunea Sud-Muntenia, cu salarii care încep de la 9.000 de lei și ajung până la 13.000 de lei. 

OIR PECU – Regiunea Sud-Muntenia scoate la bătaie 8 posturi libere pentru funcția de „expert administrație publică”. Organismul funcționează în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, deci este o instituție publică, finanțată de la bugetul de stat. 

Locurile de muncă se alocă prin concurs, iar limita de depunere a dosarelor este 17.05.2024, ora 14:00. 

Alte locuri de muncă disponibile sunt operator confecționer la CATEX, agent asigurare, consultant asigurare sau inspector daune la GENERALI, tractorist, vânzător, electrician, muncitor necalificat, șofer etc. 

Advertisement

Lista completă poate fi accesată aici

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar, în Călărași salariul mediu net este de 3815 lei. În septembrie 2023, datele publicate de INS arătau că salariul mediu net era de aproximativ 3613 lei.

Continue Reading

Cele mai vizualizate