Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat noi investiții dedicate celor mai mici membri ai comunității. După dotările aduse unităților de învățământ, administrația locală a început lucrările pentru amenajarea unui loc de joacă la blocurile Prefab.
„Și micuții de aici sunt tot copiii noștri!”, a transmis edilul, precizând că deja a fost turnat tartanul, zona a fost curățată de vegetația crescută, iar în următoarele zile urmează să fie montate echipamentele de joacă.

În paralel, se desfășoară lucrări și în Parcul Luceafărului, unde spațiul de recreere pentru copii va fi modernizat complet, schimbând astfel aspectul întregii zone.
„Ajungem peste tot!”, a adăugat primarul Dulce, subliniind că proiectele de modernizare vizează mai multe cartiere din municipiu, cu scopul de a oferi copiilor condiții sigure și moderne de joacă.
În imaginile publicate se pot vedea lucrările aflate în desfășurare atât la blocurile Prefab, cât și în Parcul Luceafărului.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
