Știri
Primar în cătușe: Radu Cristian, acuzat de mită de peste 600.000 € și spălare de bani în Mangalia

Știri
Se pregătesc schimbări la Inspectoratul Școlar Călărași. Roxana Pațurcă: „Am venit să construiesc în educație”

La Călărași, educația nu scapă de presiunea politicului. Potrivit unor surse, după 31 august, data la care îi expiră mandatul, funcția de inspector școlar general ar putea să nu mai fie ocupată de Roxana Natalia Pațurcă, cea care a condus instituția în ultimii aproape patru ani.
În locul ei este vehiculat numele Alinei Tănase, actual inspector școlar, însă pe masa negocierilor există și varianta ca funcția să fie atribuită USR, în cadrul împărțirii politice a posturilor de conducere din teritoriu.
Ce spune Roxana Pațurcă
Contactată de Călărași Press, Roxana Pațurcă a avut un mesaj echilibrat și sincer:
„Am venit în ISJ Călărași să construiesc și să cresc calitatea nivelului de educație și învățământ în județ. Indiferent de persoana care va prelua funcția, alții pot să continue această muncă. Dacă Ministerul Educației va decide ca trebuie să rămân în continuare, bineînțeles că nu am să refuz această propunere care mă onorează.”
Despre zvonurile care circulă în spațiul public, Pațurcă spune clar: „Nu am nicio informație oficială despre această situație.”
Printre copii, nu doar în birou
Dincolo de discuțiile despre funcție, activitatea Roxanei Pațurcă arată un lucru clar: ea a fost prezentă constant în viața elevilor din județ. În ultimele luni a participat la:
• concursuri și simpozioane naționale dedicate creativității și artei;
• competiții educaționale despre integritate și anticorupție,
• Ultimul Clopoțel la liceele din Călărași, alături de absolvenți și părinți;
• târguri și proiecte dedicate antreprenoriatului în școli,
• dar și la evenimente despre dezvoltarea infrastructurii școlare, precum semnarea contractului pentru noua școală din comuna Unirea.
În toate aceste momente, inspectorul general nu a fost doar „oficialul de la prezidiu”. Roxana Pațurcă a vorbit direct cu elevii, i-a felicitat și i-a încurajat să creadă în ei.
„De fiecare dată când mă întâlnesc cu elevii, încerc să le transmit că munca, încrederea și respectul pentru valori sunt cheia unui viitor mai bun. Emoția din ochii lor este cea mai mare răsplată.”
Ce urmează?
Surse apropiate discuțiilor spun că, pe lângă posibila schimbare a conducerii ISJ, se iau în calcul și alte mutări între Inspectorat și Casa Corpului Didactic. Deocamdată, nimic nu este confirmat oficial.
Politicul joacă, educația așteaptă
Indiferent de scenariile politice, un lucru e sigur: copiii și profesorii din județ au nevoie de stabilitate și continuitate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Consiliul Local Călărași se întrunește joi, 28 august, în ședință ordinară

Consiliul Local al municipiului Călărași este convocat în ședința ordinară de joi, 28 august 2025, ora 16:30, care va avea loc în sala de ședințe a instituției, dar și prin mijloace electronice (WhatsApp/SMS). Convocarea a fost făcută de primarul municipiului, Marius Dulce, iar pe ordinea de zi se regăsesc 19 puncte de dezbatere.
Printre cele mai importante proiecte de hotărâre se numără:
-
Aprobarea a două Planuri Urbanistice Zonale (PUZ): unul pentru construirea unei locuințe cu subsol parțial și anexă pe Intrarea Petroșani nr. 3 și altul pentru o zonă de unități economice industriale și un parc fotovoltaic pe strada București nr. 358.
-
Exercitarea dreptului de uz și servitute pentru Rețele Electrice România S.A., în vederea realizării unor investiții în rețeaua de electricitate din municipiu.
-
Vânzarea unor terenuri din domeniul privat al UAT Călărași către actualii proprietari ai construcțiilor edificate pe acestea.
-
Modificarea și completarea regulamentelor privind ocuparea temporară a domeniului public, comerțul stradal, sistemul de administrare a parcărilor publice cu plată și atribuirea locurilor de parcare de domiciliu/reședință.
-
Darea în administrare către Ministerul Justiției – Direcția Națională de Probațiune a imobilului situat pe strada Ion Heliade Rădulescu nr. 7.
-
Proiectul privind reabilitarea malului brațului Borcea, inclus în planul de protecție a infrastructurii verzi-albastre.
-
Rectificarea bugetului local pe anul 2025 și aprobarea fondurilor pentru organizarea evenimentului Zilele Municipiului Călărași 2025.
-
Stabilirea listei de prioritate pentru locuințele ANL destinate tinerilor.
-
Alegerea noului președinte de ședință al Consiliului Local pentru perioada 1 august – 31 octombrie 2025.
La finalul ședinței este prevăzut și punctul „Diverse”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Tragedie la Kaufland – Dedeman Călărași: o angajată de 49 de ani a murit la locul de muncă. Femeia avea probleme medicale

Clipe de panică, marți după-amiază, în zona Kaufland – Dedeman din municipiul Călărași, după ce o angajată s-a prăbușit brusc la locul de muncă.
Potrivit informațiilor transmise de Vlad Sârzea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Călărași, femeia, în vârstă de 49 de ani, avea antecedente medicale. Potrivit datelor disponibile, zilele trecute ar fi acuzat dureri în zona pieptului.
Echipajul de pe ambulanță a intervenit de urgență și a încercat manevre de resuscitare, însă, din păcate, în ciuda eforturilor depuse, aceasta a fost declarată decedată.
Autoritățile au fost sesizate imediat, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și SMURD.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.