Fapt Divers
Povestea lui Ilie, vulturul care a cucerit Buzăul între 1924-1942

Fapt Divers
Triburi canibale: o realitate controversată a lumii moderne

Canibalismul în istorie și prezent: Deși pare un subiect rezervat filmelor de groază, canibalismul a fost și, în cazuri rare, mai este practicat în anumite colțuri ale lumii. Din motive ritualice, de supraviețuire sau ca act de răzbunare, această practică a marcat istoria multor culturi, iar unele triburi izolate continuă să stârnească fascinație și groază.
Tribul Korowai – ultimii canibali confirmați:
În jungla din sud-estul provinciei Papua, Indonezia, trăiește tribul Korowai, considerat ultimul grup cunoscut care mai practică acest obicei: canibalismul. Cu o populație de aproximativ 4.000 de oameni, aceștia trăiesc ca în Epoca de Piatră, la 150-160 km de țărmul mării Arafura, lângă râul Ndeiram Kabur. Pentru Korowai, canibalismul nu este o practică obișnuită, ci un act de răzbunare: ei consumă carnea celor bănuiți de vrăjitorie, crezând că astfel elimină spirite malefice numite „khakua”. Victimele, considerate posedate, sunt consumate aproape în întregime de adulți, lăsând doar oasele, dinții și unghiile.
Tribul Asmat și misterul Rockefeller: În Noua Guinee, tribul Asmat este renumit pentru ritualurile sale macabre. Aceștia vânează dușmanii și le consumă creierul, gătit pe frunze de palmier, ca parte a tradițiilor lor. În 1961, Michael Rockefeller, membru al celebrei familii americane, a dispărut în regiunea Asmat, iar mulți cred că a fost ucis și mâncat de acest trib, deși dovezile nu sunt concludente.
Canibalismul ritualic în alte regiuni:
Insulele Fiji: Cunoscute în trecut drept „insulele canibalilor”, Fiji au o istorie lungă de canibalism, mai ales în peșterile Naihehe din Sigatoka, unde se practicau ritualuri de consum al dușmanilor capturați. Astăzi, aceste practici au dispărut, dar poveștile persistă.
Aghori, India: Această sectă ascetică folosește rămășițe umane în ritualuri, bând din cranii și consumând carne de la cadavrele deja decedate, dar nu ucid pentru aceste practici.Vanuatu: Antropoloaga Hanna Bota a trăit o lună printre băștinașii din Vanuatu, unde canibalismul a fost oficial abandonat în 1969. Totuși, în zone izolate de pe insula Espirito Santo, se speculează că practici izolate ar putea persista.
Fapt Divers
Meșterul ascuns al codrilor: Povestea croitorului fagului

În inima pădurilor românești, unde fagii seculari stau de strajă peste umbre și legende, trăiește o mică vietate, croitorul fagului (Cerambyx cerdo). Nu e un meșter cu ac și ață, ci un gândac cerambicid, lung de 3-5 centimetri, cu antene lungi cât corpul său, care sculptează povești nevăzute în lemnul bătrân al fagilor.
Croitorul fagului e un artist al naturii, dar și un semn al trecerii timpului. Larvele sale, ascunse sub scoarța copacilor, sapă galerii lungi și sinuoase, hrănindu-se cu lemnul moale al fagilor bătrâni sau slăbiți. Într-un dans lent, care poate dura până la 4 ani, ele transformă lemnul în labirinturi, pregătindu-se pentru metamorfoza ce le va da aripi. Adultul, cu carapacea sa neagră, lucioasă, iese în lume doar pentru o vară, între mai și august, căutând să-și lase urmașii în alți fagi.
Dar croitorul nu e doar un sculptor. E un simbol al echilibrului fragil al pădurii. Prezența lui arată că natura își urmează cursul, reciclând copacii bătrâni pentru a face loc vieții noi. Totuși, în România, unde pădurile de fag sunt bijuterii ale Carpaților, croitorul e și o specie protejată, inclusă în Directiva Habitate a Uniunii Europene. Defrișările și dispariția fagilor bătrâni îi pun existența în pericol, căci fără acești giganți, croitorul nu mai are pânza pe care să-și țeasă galeriile.
În serile calde, când soarele apune peste codrii de la poalele munților, croitorul fagului zboară tăcut, purtând pe aripile sale povestea unei păduri care respiră. E un meșter discret, dar esențial, un croitor al vieții sălbatice, care ne amintește că fiecare detaliu al naturii are rostul său.
Fapt Divers
Gândacul țestoasă aurie: bijuteria vie a naturii

Gândacul țestoasă aurie (Charidotella sexpunctata), o mică bijuterie a naturii, este o specie de gândac din familia Chrysomelidae, renumită pentru aspectul său spectaculos și comportamentul unic. Cu o lungime de doar 5-7 mm, acest gândac impresionează prin carapacea sa lucioasă, care strălucește în nuanțe de auriu metalic, uneori cu tente verzui sau roșiatice, în funcție de lumină. Suprafața sa netedă și rotunjită seamănă cu o țestoasă în miniatură, de unde și numele.
Originar din America de Nord și Centrală, gândacul țestoasă aurie trăiește în principal pe plante din familia Convolvulaceae, cum ar fi volbura (Ipomoea), hrănindu-se cu frunzele acestora. Culoarea sa vibrantă nu este doar un spectacol vizual, ci servește și ca mecanism de apărare. Gândacul poate schimba nuanța carapacei, trecând de la auriu strălucitor la un căprui mat, un proces numit „metamorfism optic”. Această adaptare îl ajută să se camufleze sau să descurajeze prădătorii.
Un alt aspect fascinant este comportamentul său defensiv: când este amenințat, își retrage membrele sub carapace, asemănător unei țestoase adevărate. Larvele sale au un mecanism și mai ciudat – își acoperă spatele cu excremente și resturi pentru a se proteja de dușmani.
Gândacul țestoasă aurie este inofensiv pentru om și joacă un rol important în ecosistem, contribuind la controlul natural al plantelor pe care se hrănește. Cu toate acestea, schimbările climatice și pierderea habitatului pot afecta populațiile sale. Această creatură minusculă, cu aspectul său de aur viu, rămâne un exemplu uimitor al ingeniozității naturii.