POȘTA VECHE VA FI RESTAURATĂ!

În cursul săptămânii viitoare se va semna, la Călărași, contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul ,,Dezvoltarea patrimoniului cultural prin restaurarea monumentului istoric POȘTA VECHE din municipiul Călărași”.

Proiectul a fost depus spre evaluare în luna iulie a anului trecut și va beneficia de finanțare din Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 5: „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1.:  „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”, Operațiunea/Obiectiv specific 5.1: ” Impulsionarea dezvoltarii locale prin conservarea, protejarea si valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale”

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,57 milioane Euro din care Municipiul Călărași va asigura o cofinanțare de 2%.  Activităţile propuse în proiect privind realizarea investitiei vor pune în valoare obiectivul de patrimoniu POȘTA VECHE pentru a contribui la creșterea competitivității arealului în care este localizată aceasta, dovadă a identității culturale locale. Întocmirea studiilor si a documentatiei tehnice s-a realizat de către un colectiv de specialiști autorizați de Ministerul Culturii (arhitecți, ingineri proiectanți de rezistență, de instalații, topometriști, geotehnicieni, economiști).

”Este primul contract cu finanțare europeană pe care îl semnăm pe actualul Program Operațional Regional, după o evaluare a proiectului de aproape un an. Este , așadar, un prim pas pe care noi, echipa din conducerea Primăriei Călărași, îl facem în ceea ce privește angajamentele pe care ni le-am luat de a atrage cât mai mulți bani europeni în municipiul Călărași” – primar Daniel Ștefan Drăgulin

BIROUL DE PRESĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

The tremendous importance of owning a perfect piece of clothing

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus

Primarul Iulian Iacomi din Lehliu Gară își continuă proiectele de dezvoltare

Întors în PSD Călărași, primarul Iulian Iacomi își va continua