Connect with us

Știri

Pompierii militari călărăşeni, la datorie în noaptea dintre ani

Published

on

Efectivele inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi desfăşoară în aceste zile activităţi menite să asigure protecţia şi siguranţa cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea afecta viaţa şi bunurile comunităţii.
La nivelul județului Călăraşi, zilnic, peste 100 de pompieri cu 35 mijloace tehnice de intervenţie sunt pregătiți să acţioneze pentru acordarea primului ajutor medical de urgență, pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor care ar putea fi surprinse în medii ostile vieții.
Echipajele de intervenţie vor asigura misiunile specifice, în sistem integrat, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu cei din cadrul autorităţilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare.
Mai este foarte puțin timp până la noaptea dintre ani, iar noi, pompierii, avem o recomandare pentru voi: Renunțați la utilizarea petardelor, artificiilor periculoase sau a altor mijloace pirotehnice! NU permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii! Toate aceste acțiuni se pot întoarce împotriva celor care le folosesc! Nu deveniți victime și nu-i puneți în pericol pe ceilalți!
Pentru că mijloacele pirotehnice sunt folosite cu predilecție în această perioadă a anului, gândiți-vă întotdeauna la ce vi se poate întâmpla vouă sau celor din apropierea voastră atunci când folosiți aceste petarde și artificii. NU merită să vă riscați sănătatea pentru câteva secunde de distracție. Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, este important să conștientizați pericolul utilizării necorespunzătoare a acestor obiecte.
Pentru prevenirea incidentelor ce pot fi generate de folosirea necorespunzătoare, nu utilizați artificiile în încăperi și spații închise, balcoane, holuri de bloc și pe terase.
De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor/echipamentelor de încălzire.
Cu această ocazie, le dorim tuturor călărăşenilor să aibă parte de zile plăcute şi liniştite, asigurându-i totodată că pompierii militari sunt la datorie şi sunt pregătiţi să intervină în orice moment.
Respectați aceste reguli simple și veți intra sănătoși în noul an!
La mulţi ani şi un An Nou mai bun!

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Întreruperi programate de energie electrică în județul Călărași – 30 septembrie – 4 octombrie 2024

Published

on

Rețele Electrice Dobrogea a anunțat că, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2024, vor avea loc o serie de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în județele Călărași și Ialomița. Aceste întreruperi sunt necesare pentru lucrări de întreținere și modernizare a rețelei de distribuție, cu scopul de a preveni avariile și a asigura o funcționare optimă a infrastructurii electrice.

În județul Călărași, lucrările vor afecta mai multe localități și zone, conform următorului program:

• Luni, 30 septembrie 2024:
• Localitatea Călărași, zona Pelicanu – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.
• Marți, 1 octombrie 2024:
• Localitatea Budești, strada Visului – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.
• Localitatea Călărași, zona Constantin Grup – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.
• Miercuri, 2 octombrie 2024:
• Localitatea Călărași, zona Pelicanu – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.
• Joi, 3 octombrie 2024:
• Localitatea Călărași, zona Km 3 Livada – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.
• Localitățile Belciugatele, Cojești și Găndășeanca – întrerupere totală, între orele 09:00 – 17:00.
• Localitatea Budești, strada Visului – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.
• Vineri, 4 octombrie 2024:
• Localitatea Bogdana, zona extravilan – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.
• Localitatea Călărași, zona Pelicanu – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.

Reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea au precizat că aceste lucrări sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității serviciilor și au asigurat că intervențiile vor fi realizate cu minimul necesar de disconfort pentru locuitori.

Pentru mai multe detalii și informații actualizate, clienții sunt sfătuiți să contacteze furnizorul local de energie electrică sau să acceseze site-ul oficial al companiei.

Continue Reading

Știri

Incendiu de proporții în Ștefan Vodă: flăcările amenință să cuprindă o locuință

Published

on

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 02.00, un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ștefan Vodă, județul Călărași, pornind de la o șiră de baloți și extinzându-se rapid, amenințând o locuință din apropiere. Flăcările, care s-au ridicat la câțiva metri înălțime, au provocat momente de panică printre locuitorii din zonă, care au privit neputincioși cum focul risca să cuprindă și casele din vecinătate.

Mai multe autospeciale de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași au fost trimise de urgență la fața locului pentru a stinge incendiul și a preveni extinderea flăcărilor. Echipajele intervin cu apă și spumă într-o luptă contra cronometru, misiunea fiind încă în desfășurare.

Forțele de ordine au delimitat zona pentru a permite intervenția rapidă a pompierilor, iar localnicii sunt în continuare îngrijorați, deoarece flăcările rămân o amenințare reală pentru locuințele din apropiere. Deocamdată, nu au fost raportate victime, dar pagubele materiale ar putea fi semnificative.

Cauza incendiului rămâne necunoscută, iar autoritățile vor demara o anchetă pentru a stabili cum a izbucnit focul.

Știre în curs de actualizare…

 

Continue Reading

Știri

O companie celebră din România oferă bani angajaților care demisionează. Sumele ajung până la 40.000 de euro

Published

on

Compania este recunoscută la nivel global pentru producția unora dintre cele mai populare și accesibile mașini din Europa și din alte regiuni. Cu toate acestea, recent a atras atenția publicului printr-o decizie surprinzătoare. Începând cu 1 octombrie, odată cu demararea procesului de reorganizare, angajații care aleg să demisioneze voluntar vor primi până la 40.000 de euro.

Dacia a evoluat de-a lungul anilor ca un simbol al industriei auto din România, având un impact semnificativ asupra economiei și fiind unul dintre cei mai mari angajatori din țară. Cu toate acestea, ca orice companie globală, a fost nevoită să se adapteze la schimbările pieței și la provocările economice și tehnologice apărute în timp.

Într-un context economic din ce în ce mai competitiv și marcat de tranziția către vehicule electrice, Dacia a luat o decizie care a atras atenția presei și a angajaților săi. Compania oferă sume considerabile celor care optează pentru plecarea voluntară. Astfel, angajații care aleg să demisioneze pot primi până la 40.000 de euro, sumă care variază în funcție de vechimea și poziția ocupată în companie.

În comunicarea internă transmisă angajaților, se specifică faptul că cererile trebuiau depuse în perioada 9-20 septembrie, iar sumele oferite sunt distribuite astfel:

  • Pentru angajații cu mai puțin de 2 ani vechime: 22.000 lei
  • Pentru angajații cu vechime între 2 și 4 ani: 55.000 lei
  • Pentru cei cu între 4 și 8 ani vechime: 98.000 lei
  • Pentru angajații cu între 8 și 12 ani vechime: 120.000 lei
  • Pentru cei cu între 12 și 16 ani vechime: 150.000 lei
  • Pentru angajații cu peste 16 ani vechime: 185.000 lei.

Această măsură, denumită „pachet de plecare voluntară”, este frecvent întâlnită în industria auto, fiind folosită de numeroase companii pentru a reduce costurile și a restructura forța de muncă.

Sursa: www.autocobalcescu.ro

Sursa: www.autocobalcescu.ro

Ce motive stau la baza „pachetului de plecare voluntară”

O posibilă explicație pentru această decizie este necesitatea de a se adapta la noile cerințe din piața auto. Industria trece printr-o transformare profundă, în special datorită tranziției către vehicule electrice și schimbărilor tehnologice în procesele de producție.

Pe măsură ce cererea pentru mașini electrice crește, iar reglementările privind reducerea emisiilor devin mai stricte, producătorii de automobile, inclusiv Dacia, trebuie să se conformeze acestor tendințe emergente.

Astfel, Dacia ar putea diminua numărul angajaților din producția tradițională, direcționând resursele către formarea și angajarea personalului calificat în noile tehnologii. Totodată, reducerea costurilor și restructurarea forței de muncă pot fi strategii esențiale pentru menținerea competitivității în această perioadă de tranziție.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate