Connect with us

Știri

Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 77 de misiuni în ultimele 3 zile

Published

on

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 77 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 64 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la cinci accidente rutiere produse în localităţile: Cucuieţi (autoturism răsturnat în care se aflau patru persoane);   

Olteniţa (coliziune între o motocicletă şi un autovehicul staţionat); Luica (un autoturism în care se afla doar şoferul, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile); Săruleşti (un autoturism care a acroşat uşor un pieton) şi Tonea (coliziune între două autoturisme, în care se aflau patru persoane, dintre care două minore);

În urma producerii celor cinci evenimente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu autospeciale de descarcerare şi cu echipaje de prim ajutor SMURD pentru salvarea a opt persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care cinci au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea cinci incendii produse în localităţile: Fundeni (panou electric al unei locuinţe şi un corp de iluminat); Vasilaţi (anexă gospodărească); sat Cojeşti, comuna Belciugatele (microbuz în care nu se aflau călători, a ars generalizat); Călăraşi (o casă batrânească în cartierul Măgureni) şi Ulmeni (locuinţă şi anexă gospodărească).

Advertisement

      În această perioadă s-au înregistrat de asemenea şi două incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile Ulmeni şi Mânăstirea, fără a se înregistra pagube materiale.

      În ziua de duminică, 14 ianuarie 2024, specialiştii pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-au deplasat pe raza localităţii Perişoru, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul a două proiectile explozive de calibrul 88 de milimetri.

     Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență www.fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi – Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Advertisement

Știri

Pericol în parcul comunei Borcea! TSD acuză primăria de neglijență și ignoranță

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În inima comunei Borcea, din județul Călărași, se află un parc care, în loc să fie o oază de relaxare și bucurie pentru locuitori, s-a transformat într-un loc periculos. În urmă cu două zile, Tineretul Social Democrat (TSD) Borcea a făcut public un apel disperat cu privire la situația alarmantă din parc, atrăgând atenția asupra pericolelor iminente cu care se confruntă comunitatea, în special copiii.

Lucrările rapide și neglijente au lăsat în urmă un peisaj plin de riscuri pentru trecători. Potecile din parc, construite peste șanțuri, reprezintă un pericol evident pentru cei care nu sunt atenți sau pentru copiii care aleargă buimăciți și neatenți. Lipsa dalelor de pe potecile deteriorate reprezintă un real pericol, iar incidentele pot avea consecințe grave.

În plus, locul de joacă pentru micuți, menit să fie un loc de distracție și siguranță, s-a transformat într-un mediu înfricoșător. Stâlpii care susțin leagănele sunt într-o stare precară, întrucât s-au transformat rapid în obiecte ascuțite care pot răni grav copiii nevinovați.

Conform celor de la TSD Borcea, autoritățile locale ignoră în mod repetat avertismentele și semnalele de alarmă, întrucât, în respectivul parc, organizează evenimente publice pentru cei mici, fără a lua măsuri pentru a le pune acestora la dispoziție un loc de joacă sigur.

Advertisement

„Pericolul din parc! Datorită lucrărilor bine făcute și pe repede înainte, această problemă persistă și acum, după ani buni.

Aflat lângă primărie, în ochii edilului și ai consilierilor , trecând ignoranți peste acest pericol, organizează evenimente publice pentru copii”, au transmis reprezentanții TSD Borcea, pe pagina de Facebook a organizației.

Imaginile publicate pe Facebook arată că este necesară o intervenție urgentă pentru reparații și pentru a implementa măsuri de siguranță adecvate, astfel încât tragediile să poată fi prevenite în viitor.

Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Update / Percheziții în 49 de locații din Călărași pentru prinderea traficanților de țigări vândute ilegal. Opt persoane au fost reținute preventiv

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au pus în executare 49 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de colectarea, deținerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea și comercializarea de țigări provenite din contrabandă.

Astfel, în perioada iulie 2023 – februarie 2024, mai multe persoane ar fi achiziționat țigări din județul Suceava și municipiul București, le-ar fi transportat și depozitat în județul Călărași, ulterior le-ar fi comercializat către vânzători ambulanți din diferite zone ale municipiului Călărași.

De asemenea, în perioada mai sus menționată au fost organizate 6 acțiuni de prindere în flagrant delict,  fiind depistate 107.800 de țigarete provenite din contrabandă, după cum urmează:

  1. La data de 1 noiembrie 2023, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat, de 36 de ani, iar în urma controlului specific al autoturismului au fost găsite 220 de pachete de țigări, ce nu aveau aplicat timbru fiscal.
  2. La data de 22 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au depistat un bărbat, în timp ce transporta cu autoturismul 110 pachete de țigări.
  3. La data de 1 februarie 2024, în jurul orei 15:00, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Călărași a oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 56 de ani, iar în urma controlului efectuat au fost găsite 110 pachete de țigarete pentru care nu deținea acte de proveniență.
  4. La data de 15 februarie 2024, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, a fost desfășurată o acțiune de prindere în flagrant delict în municipiul Călărași, fiind depistat un bărbat, de 39 de ani, în timp ce descărca din autoturism 750 de pachete de țigări.
  1. La data de 16 februarie 2024, ora 08:40, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 83 de ani, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Ștefan-Vodă, județul Călărași, iar în urma controlului autoturismului au fost găsite 8.000 de țigarete (400 de pachete), fără documente de proveniență și fără marcaj fiscal, întreaga cantitate fiind confiscată.
  1. În dimineața zilei de 26 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict în municipiul Călărași, în cooperare cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași – Biroului Rutier, Biroul Ordine Publică și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, fiind depistat un bărbat, de 34 de ani și o femeie, de 46 de ani, care transportau 60.000 de țigarete de contrabandă. De asemenea, în localitatea Dragalina a fost identificat un bărbat, de 54 de ani, din județul Suceava, ce ar fi transportat în municipiului Călărași aproximativ 200.000 de țigarete provenite din contrabandă, în autovehicul fiind găsiți 150.000 de lei, reprezentând contravaloare țigarilor aduse.

Totodată, în cursul zilei de 26 aprilie a.c., au fost puse în executare 49 de  mandate de percheziție domiciliară în județul Călărași, fiind puse în aplicare și 28 de mandate de aducere.

În urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 1.752.142 de țigarete de contrabandă, 20.370 de lei, 28.160 de euro și 1.935 de lire.

Advertisement

Valoarea totală a bunurilor ridicate în vederea continuării cercetărilor este de 1.494.997 de lei.    

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depășite limitele cantitative sau valorice și   colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, produselor predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depăşite limitele cantitative sau valorice.

Totodată, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 18 persoane, acestea fiind depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

De asemenea, față de 8 persoane, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus la data de 27 aprilie a.c., măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Totodată, 10 persoane au fost propuse pentru arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliția Română, Biroului Operațiuni Speciale București, Serviciului Operațiuni Speciale Călărași,  Gărzii de Costă Constanța, Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, precum și de cel al polițiștilor Serviciul Criminalistic, Serviciului de investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Biroului Control Intern, Serviciul Cazier Judiciar, Statistică Şi Evidenţe Operative, Poliției Municipiului Călărași, Poliției Municipiului Oltenița, Poliției Orașului Lehliu-Gară, Poliției Orașului Fundulea, Poliției Orașului Budești și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Două firme cu activități specifice pompelor funebre cer Primăriei Călărași acordarea avizului pentru efectuarea activităților de transport

Published

on

pompe funebre

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Marti, 30 aprilie 2024, ora 16:30, în sala de ședințe a Consiliului Local Călărași, se va desfășura o ședință ordinară  pentru dezbaterea mai multor proiecte de Hotărâre, inclusiv două proiecte ce vizează acordarea avizului pentru efectuarea activităților specifice pentru prestatorii de servicii funerare: Transport Funerar pentru PFA Ţiţei Ana și Memorial God S.R.L.

Comercianții de pe strada București din municipiul Călărași se confruntă cu o realitate dură: afacerile funerare, reprezentate de magazinele de sicrie și pompe funebre, își pun amprenta asupra mediului comercial local. Vânzările magazinelor au scăzut dramatic iar terasele  barurilor au fost nevoite să-și închidă ușile din cauza lipsei de clienți.

În ciuda unei Hotărâri de Consiliu Local din martie 2021, care interzicea expunerea produselor comerciale în domeniul public, patronii magazinelor s-au adaptat, împiedicând vizualizarea interiorului prin sablarea geamurilor, dar atrăgând totodată atenția cu decorațiuni exterioare precum ingerași și coronițe.

Pentru a înțelege mai bine impactul acestui fenomen, un sondaj de opinie a fost lansat în spațiul public. Cu peste 790 de respondenți înregistrati în mai puțin de 48 ore, rezultatele sunt edificatoare: 71% dintre cei chestionați au indicat că magazinele de pompe funebre de pe Strada București au avut un impact negativ asupra afacerilor locale din zonă, inclusiv terasele, barurile, fast-food-urile și magazinele de haine.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate