Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 51 de misiuni în ultimele 3 zile

În ultimele 3 zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 51 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 47 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la două accidente rutiere produse în localităţile: Modelu şi Gruiu.
În urma producerii celor două accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu autospecialele de descarcerare şi cu echipajele de prim ajutor SMURD pentru salvarea a 5 persoane.
Două dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.
Echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea a două incendii: un incendiu izbucnit la un autoturism în Comuna Unirea şi la un incendiu de baloţi produs pe raza localităţii Mănăstirea.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență www.fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss