Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 544

Știri

Pompierii din Călărași, mobilizați la 59 de situații de urgență: accidente și incendii fără victime

Published

on

Pompierii militari din Călărași au intervenit la 59 de situații de urgență în ultimele zile ale săptămânii trecute, dintre care 53 au fost misiuni SMURD pentru acordarea primului ajutor. De asemenea, au acționat la două accidente rutiere și patru incendii în localitățile Frumușani, Dragalina, Călărași și Budești, fără victime sau pagube materiale majore. Trei persoane cu traumatisme ușoare au fost transportate la spital în urma accidentelor, potrivit unui comunicat de presă al ISU Călărași.

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi/sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 59 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 53 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor, intervenţia la două accidente rutiere produse pe raza localităţilor Sultana şi Plătăreşti şi patru incendii (două la locuinţe, unul la un autoturism şi unul la un service auto) produse pe raza localităţilor Frumuşani, Dragalina, Călăraşi şi Budeşti.

În urma accidentelor rutiere, în care au fost implicate 4 autovehicule, au rezultat trei victime cu traumatisme uşoare, acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Călăraşi.

Advertisement

În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul ISU Călăraşi au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a patru incendii nefiind înregistrate victime şi pagube materiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Carosabil ca patinoarul, trafic blocat: primele accidente ale iernii 2026 la Călărași

Published

on

Prima ninsoare serioasă din ianuarie 2026 aduce și primele probleme în trafic. Iarna își intră pe deplin în drepturi, iar temperaturile negative, combinate cu vântul puternic, au favorizat formarea unui strat de gheață pe carosabil, transformând drumurile în adevărate capcane pentru șoferi.

În mai multe zone afectate de stratul de zăpadă, condițiile meteo au pus la încercare atenția și experiența conducătorilor auto. Lipsa de adaptare la carosabilul alunecos pare să fi fost un factor decisiv în producerea unor evenimente rutiere, unele soldate cu pagube materiale.

Un astfel de incident s-a produs joi seară, în jurul orei 21:30, pe strada București din municipiul Călărași, în zona Direcției Agricole. Mai multe autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanț, pe fondul gheții formate pe partea carosabilă. Din fericire, primele informații indică faptul că nu au existat victime, însă traficul a fost îngreunat temporar.

Autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile de drum și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Iarna abia a început, iar primele ninsori sunt un semnal clar că deplasările pe timp de iarnă cer atenție maximă și responsabilitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.