Polițiștii din Dragalina, prezenți în scolile din mediul rural pentru a preveni delincvența juvenilă

Pentru a asigura o copilărie în siguranță, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat mai multe activități educative în unitățile de învățământ din județul Călărași. Polițiștii din Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat o acțiune preventivă la Școala Gimnazială Nr. 2 Perișoru, în cadrul proiectului educațional „Ia atitudine, spune stop violenței!”, cu scopul de a preveni delicvența juvenilă în mediul școlar.

Elevii și cadrele didactice au fost informați cu privire la situațiile de risc, comportamentele neadecvate sau violente, sau de tip bullying în mediul școlar.

Polițiștii din Serviciul Rutier și Secția 4 Poliție Rurală Dragalina au desfășurat o activitate interactivă cu elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Perișoru. Aceștia le-au prezentat principalele reguli de circulație pe drumurile publice, precum și marcajele și indicatoarele rutiere pe care elevii trebuie să le cunoască și să le respecte pentru a nu deveni victime ale unor accidente rutiere.

Elevii au fost învățați să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea lor, să se deplaseze doar pe trotuar sau pe acostament și să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni, fără a alerga și după ce s-au asigurat corespunzător.

De asemenea, polițiștii le-au amintit elevilor să poarte centura de siguranță atunci când se deplasează cu microbuzul școlar sau în mașină cu părinții, punând accent pe siguranța micuților în interiorul mijlocului de transport persoane. Pentru a exersa și a deprinde informațiile prezentate, elevii au folosit un covor pietonal în timpul unui joc.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Panică lângă o grădiniță din Călărași! Alertă de gaze la prima oră a dimineții

Dimineața a început cu emoții puternice pe strada Dobrogei. În

Ședință extraordinară la Consiliul Județean Călărași, joi 14 Iulie

Se convoacă, de îndată, Consiliul  Judeţean  Călăraşi, în şedinţă extraordinară, la data