Connect with us

Știri

Polițiștii din Călărași, în lupta cu faptele antisociale. Ce rezultate au obținut polițiștii în două zile de acțiune

ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

Filtre efectuate, infracțiuni constatate, sancțiuni contravenționale aplicate, societăți  comerciale și autovehicule verificate, permise de conducere reținute și certificate de înmatriculare retrase, în urma acțiunilor din acest weekend, din municipiul Călărași.

În perioada 16-18 septembrie a.c., în intervalul orar 20.00-00.00, Poliția Municipiului Călărași a organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.

Au fost efectuate 22 de filtre rutiere, fiind vizate zonele aglomerate, precum și cartierele mărginașe.

Advertisement

De asemenea, au fost verificate 35 de societăți comerciale și 146 de autovehicule, iar în urma acțiunilor desfășurate în teren au fost aplicate 148 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei.

Totodată, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier.

Ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 18 permise de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare.

La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi.

   Exemple :

Advertisement

La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe strada Prelungirea București, din municipiul Călărași, un tânăr, în vârstă de 19 ani, pozitiv la THC-5 (cannabis).

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La  data de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași au depistat un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Ploiești, județul Prahova, în timp ce conducea autoturismul având o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

         În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Advertisement

           De asemenea, la data de 17 septembrie a.c., ora 22:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat o femeie, în vârstă de 66 de ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul având o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost condusă la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

         În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 17 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe Bulevardul Republicii, din municiupul Călărași, un tânăr, de 22 de ani, pozitiv la THC-5 (cannabis).

Totodată, având în vedere suspiciunea că asupra acestuia sau în autoturism s-ar mai putea găsi substanțe psihoactive, s-a procedat la controlul amănunțit al autovehiculului, fiind descoperită cantitatea de aproximativ 4-5 grame substanță vegetală uscată despre care conducătorul auto a declarat că îi aparține și că este canabis, fiind destinată consumului propriu.

          De asemenea, în autovehicul au fost descoperite sub scaunul din dreapta față o bâtă de lemn, iar în torpedou un cuțit tip briceag, un box de inox și un recipient cu aer comprimat utilizat.

         În cauză a fost întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat  pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența unor substante psihoactive și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Advertisement

La data de 17 septembrie a.c., ora 21:24, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Călărași.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării indicând o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Advertisement

Știri

Furnica Panda: descoperă secretul viespei cu mască de panda

Furnica panda, cunoscută și sub denumirea științifică Euspinolia militaris, este o insectă fascinantă din familia Mutillidae, deși aspectul său poate induce în eroare, sugerând o asemănare cu o furnică sau chiar cu un urs panda. În realitate, aceasta este o viespe parazitoidă, nu o furnică, iar numele său provine din coloritul distinctiv alb-negru, reminiscent al ursului panda. Specia a fost descoperită în urmă cu aproximativ 80 de ani, în principal în Chile, dar poate fi întâlnită și în alte regiuni, cum ar fi Argentina, sud-vestul Statelor Unite și părți din Mexic.

Caracteristici și aspect

Furnica panda se remarcă prin dimorfismul sexual pronunțat. Femelele sunt lipsite de aripi și au un corp catifelat, de aproximativ 0,8 cm lungime, cu un cap alb și pete negre și albe pe corp, care servesc ca un avertisment aposematic pentru prădători. Masculii, în schimb, sunt mai mari și posedă aripi. Ambele sexe au antene și picioare acoperite cu spini scurți, negri, ceea ce le oferă o apărare suplimentară. Colorarea lor izbitoare semnalează o înțepătură dureroasă, o trăsătură defensivă importantă.

Habitat și comportament

Această specie preferă zonele uscate și nisipoase, adaptându-se la medii aride. Furnicile panda sunt solitare, spre deosebire de furnicile sociale, și nu formează colonii. Trăiesc aproximativ doi ani, iar femelele își depun ouăle în cuiburile altor insecte, cum ar fi albinele sau viespile. Larvele rezultate se hrănesc cu gazdele lor, ceea ce le clasifică drept parazitoizi. Femelele se hrănesc cu nectar, dar pot prăda ocazional furnici, omizi sau larve, demonstrând o dietă versatilă.

Apărare și ciclul de viață

Furnica panda dispune de un repertoriu defensiv impresionant, inclusiv țipete de avertizare, trasee chimice și tactici evazive, pe lângă înțepătura sa puternică. Masculii zboară pentru a identifica femelele în vederea împerecherii, iar fiecare femelă poate depune până la 2.000 de ouă în timpul vieții sale. Gestația larvelor depinde de gazda aleasă, iar acest ciclu contribuie la supraviețuirea speciei în ciuda naturii sale solitare.

Advertisement

Curiozități

Deși este puțin studiată, furnica panda fascinează prin adaptările sale unice și prin potențialul său de a comunica interspecific prin stridulație, un aspect care ar putea fi explorat în cercetările viitoare. Longevitatea sa și activitatea frenetică o fac o specie intrigantă în lumea insectelor.

Furnica panda, deși nu este o furnică adevărată, ci o viespe parazitoidă, reprezintă un exemplu remarcabil al diversității din regnul insectelor. Cu apărarea sa eficientă și ciclul de viață complex, această specie continuă să atragă interesul oamenilor de știință și al pasionaților de natură.

Continue Reading

Știri

Acțiunea „Blocada”- peste 650 de permise suspendate în 24 de ore

În data de 20 iunie 2025, polițiștii rutieri din România au desfășurat o amplă operațiune denumită „Blocada”, parte a campaniei europene ROADPOL „Alcool și Droguri”. Timp de 24 de ore, fără întrerupere, au fost instituite filtre rutiere pe drumurile naționale, județene și comunale din întreaga țară, cu scopul de a depista și sancționa conducătorii auto care încalcă legislația rutieră, în special cei care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Rezultatele acțiunii au fost impresionante: peste 650 de șoferi au rămas fără permisul de conducere într-o singură zi. Dintre aceștia, un număr semnificativ au fost depistați conducând sub influența alcoolului, cu alcoolemii peste limita legală de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, sau sub efectul substanțelor interzise. De asemenea, au fost constatate infracțiuni precum conducerea fără permis, viteza excesivă sau manipularea tahografelor în cazul șoferilor profesioniști.

Acțiunea a implicat peste 3.500 de polițiști și jandarmi care au acționat în sistem integrat, suplimentând dispozitivele obișnuite de control. Au fost efectuate mii de testări cu aparatele etilotest și drugtest, iar neregulile descoperite au dus la aplicarea a sute de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de zeci de mii de lei, și la întocmirea a numeroase dosare penale.

Poliția Română subliniază că astfel de acțiuni sunt esențiale pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, având în vedere că șofatul sub influența alcoolului sau a drogurilor reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor grave. Campania „Blocada” va continua în perioada următoare, cu alte operațiuni menite să descurajeze comportamentele periculoase în trafic.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Amelia Giurcan, lidera USR Călărași: „Viitorul se construiește cu oameni pregătiți și curajoși”

Amelia Giurcan, lidera filialei județene USR Călărași, a transmis astăzi un mesaj de susținere pentru noii pași făcuți de partid în direcția unui guvern mai eficient și mai aproape de cetățeni. Declarația a fost publicată pe rețelele de socializare, imediat după participarea sa la Congresul și Comitetul Politic al USR.

„Astăzi, la Congresul și Comitetul Politic USR, am făcut pași concreți spre un guvern mai competent, mai curajos și mai aproape de cetățeni”, a transmis Giurcan.

USR a propus pentru patru portofolii ministeriale cheie patru tineri profesioniști, evidențiind nevoia de schimbare și competență în actul de guvernare. Printre numirile susținute se numără:

  • Diana Buzoianu – propusă pentru Ministerul Mediului

  • Oana Țoiu – propusă pentru Ministerul Afacerilor Externe

  • Radu Miruță – propus pentru Ministerul Economiei și Digitalizării

  • Ionuț Moșteanu – propus pentru Ministerul Apărării

Amelia Giurcan a subliniat faptul că este pentru prima dată când două dintre aceste ministere esențiale ar putea fi conduse de femei tinere, profesioniste și bine pregătite. Această abordare aduce o notă de modernizare și deschidere în politica românească, un pas important spre un guvern care reflectă nevoile reale ale societății.

„România are nevoie de energie nouă, de profesioniști care pun interesul public înaintea intereselor de partid. Viitorul se construiește cu oameni pregătiți și curajoși”, a completat lidera USR Călărași.

Mesajul transmis de Amelia Giurcan reflectă încrederea USR într-o echipă guvernamentală tânără, bine pregătită și dedicată reformelor reale, într-un moment în care scena politică românească pare să aibă nevoie mai mult ca oricând de profesionalism, viziune și integritate.

Advertisement

Continue Reading