Polițiștii călărășeni au fost alături de elevi în săptămâna Școala Altfel

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi s-au alăturat elevilor în săptămâna „Şcoala altfel”. Aceștia au fost prezenți în școlile din Budești, municipiul Călărași și în liceele „Danubius” și Colegiul Național Barbu Știrbei, conform AGERPRES. 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Budeşti au fost alături de elevii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Petrescu” Crivăţ, unde temele abordate au fost delincvenţa juvenilă, abandonul şcolar, precum şi efectele şi consecinţele consumului de tutun, droguri şi alcool.

La final poliţiştii le-au prezentat autospecialele şi uniforma de serviciu, precum şi echipamentul din dotare.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi au fost prezenți și în cadrul Şcolii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” Călăraşi, unde cei mici au aflat de la oamenii legii despre bullying: cum se manifestă, cine este agresor şi cine este victimă în bullying, caracteristicile bullying-ului şi care sunt urmările unui astfel de comportament pentru cei implicaţi fie că sunt victime, agresori sau martori.

Polițiștii au expus și riscurile la care se supun tinerii prin folosirea articolelor pirotehnice și portul fără drept de obiecte periculoase în incinta școlilor. 

Totodată, poliţişti din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciului Criminalistic au desfăşurat activităţi în cadrul Liceului „Danubius” Călăraşi şi Colegiului Naţional „Barbu Ştirbei” Călăraşi.

Subiectele principale au fost prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase în incinta unităţilor de învăţământ, siguranţa pe internet, consecinţele consumului de substanţe interzise, cercetarea la faţa locului, amprentarea şi riscurilor la care se expun tinerii prin folosirea articolelor pirotehnice.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Întreruperi totale de curent în mai multe localități din județul Călărași, între 3 și 7 martie! Vezi lista completă

În perioada 3-7 martie 2025, mai multe localități din județul

Disney’s live-action Aladdin finally finds its stars

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus