Connect with us

Actualitate

PMC / Young Veterans Fest – Ediția a II-a în perioada 17 – 19 iunie 2022

Published

on

Trei zile de muzică live și nu numai la Călărași! Sub egida Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” se va desfășura, la Călărași, cea de-a II-a ediție a Young Veterans Fest (Festivalul Veteranilor Teatrelor de Operații).

Organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Județean Călărași, evenimentul va avea loc, în perioada 17-19 iunie. Vor susține spectacole, pe scena din Parcul Dumbrava, Florin Vasilică și Ansamblul Teleormanul, Dan Helciug, Tatiana Mayer, Adina Bîscoveanu, Fanfara Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” precum și alți invitați surpriză.
Evenimentul propus vizează cunoașterea a unei părți a ARMATEI ROMÂNE, respectul de neam, respectul față de eroii care au plătit tributul suprem: viața, respectul față de militarii veterani ai teatrelor de operații, aportul comunității la recuperarea militarilor răniți (comunitatea e la fel de importantă şi la întoarcere pentru cei care poartă uniforma militară, pentru că recuperarea se face în grup), cultul pentru veteranii din teatrele de operații, cultura muzicală și portul popular. De asemenea, va avea loc și o
strângere de fonduri pentru construirea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă Mănăstirea Dealu, Aninoasa (C.R.R.V. – AMVVD).
Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir“ – AMVVD a luat fiinţă în anul 2013, la iniţiativa unui grup de militari răniţi în teatrele de operaţii, în scopul sprijinirii membrilor şi persoanelor cu probleme medicale şi sociale deosebite, din rândul militarilor veterani şi veteranilor în activitate, în rezervă sau retragere, precum şi a familiilor acestora, iar până în prezent a înfiinţat un număr de 20 sucursale. Președinte AMVVD este Marius Apostol. Sucursala AMVVD Călărași este condusă de Ion Oprișan.
➡️ Programul Young Veterans Fest – Ediția a II-a
🔴 Vineri, 17 iunie
Ora 10.00 : Deschiderea
Ora 18.00: Spectacol cu Florin Vasilică și Ansamblul Teleormanul, Tatiana Mayer, Adina Bîscoveanu și alți invitați surpriză;
🔴 Sâmbătă, 18 iunie
Ora 10.00: Deschiderea
Ora 18.00: Spectacol cu Dan Helciug, Fanfara Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”, stand-up comedy cu Fulvio Balboni și Nae Nicolae, precum și alți invitați surpriză
🔴 Duminică, 19 iunie
Ora 09.00: Deschiderea
Ora 18.00: Spectacol cu artiști ai Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași
Ora 21.00: Închiderea Festivalului

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Farmaciile din județul Călărași devin puncte de prim ajutor. DSP ia măsuri din cauza caniculei

Published

on

Sursă imagine: Q-Lite

Toate farmaciile din județul Călărași devin puncte de ajutor în contextul caniculei pentru cei în nevoie de ajutor. În urma unui acord prealabil cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Călărași, s-au convenit măsuri pentru protejarea populației pe perioada zilelor caniculare.

Farmaciile din județul Călărași vor fi considerate puncte de ajutor și, în timpul programului de lucru, vor asigura:

  • Condiții optime de temperatură și umiditate
  • Acces la apă potabilă pentru pacienți
  • Serviciul de consiliere privind măsurile de protecție pe perioada caniculară
  • Serviciul de prim ajutor – măsuri de gestionare a urgențelor până la sosirea echipajului medical

Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă care acoperă mai mult de jumătate de țară, cu temperaturi ce vor depăși pragul de 40 de grade, iar noaptea temperaturile nu vor cooborî mai jos de 20 de grade. 

Advertisement
Continue Reading

Actualitate

CNAIR introduce restricții de tonaj în 28 de județe din cauza temperaturilor extreme aduse de codul roșu de caniculă

Published

on

Sursă imagine: evening_tao/ Freepik

CNAIR informează participanții la traficul rutier că, în perioada 13.07 – 14.07.2024 (sâmbătă și duminică), în intervalul orar 10.00 – 20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (38 – 41 grade Celsius) – (COD ROȘU) pentru Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova. Vizat este și județul Călărași.

Astfel, potrivit noilor avertizări meteorologice emise de către ANM, în perioada 13.07. – 14.07.2024 (sâmbătă și duminică) intervalul orar 10:00 – 20:00, autovehiculele cu MTMA ≥7,5 t nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș – Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galați și Brăila. 

Exceptate de la aceste restricții sunt: 

  •           transporturile de persoane;
  •           transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  •           vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  •           transporturi funerare;
  •           transporturi poștale;
  •           transporturi de echipamente de prim ajutor;
  •           transporturi pentru distribuire de carburanți;
  •           transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  •           transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  •           transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  •           transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  •           transporturi apă îmbuteliată;
  •           transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  •           transporturi militare implicate în exerciții multinaționale. 
  •           produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și            biscuit, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse                  zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale                        speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apă              minerală.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate atât utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

CNAIR mai precizează faptul că în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite.

Advertisement

Continue Reading

Actualitate

Zile de foc în mai multe județe din țară. Ce temperaturi anunță specialiștii ANM

Published

on

Sursa: facebook.com

După o săptămână caracterizată de temperaturi extreme, România se pregătește pentru cel mai extins cod roșu de caniculă emis vreodată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În acest weekend, în zilele de sâmbătă și duminică, ne așteptăm la temperaturi maxime de până la 41 de grade Celsius și nopți tropicale, care vor afecta în mod semnificativ confortul termic al populației.

În regiunile Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldură va fi accentuat, cu temperaturi maxime variind între 37 și 41 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi foarte pronunțat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele nocturne nu vor scădea sub 20 de grade Celsius, astfel încât nopțile vor fi tropicale, menținând un nivel ridicat de disconfort.

Vineri, în Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, valul de căldură va continua și se va intensifica. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 40 de grade Celsius, iar pe litoral vor ajunge între 32 și 35 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Advertisement

În intervalul duminică și luni dimineața la ora 9:00, valul de căldură intensă și disconfortul termic accentuat vor persista. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va atinge aproximativ 40 de grade Celsius, iar cea minimă va fi în jur de 22-23 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Având în vedere condițiile meteorologice extreme, autoritățile recomandă evitarea expunerii îndelungate la soare, consumul adecvat de lichide și limitarea efortului fizic intens. Este important ca persoanele vulnerabile, precum copiii, vârstnicii și cei cu afecțiuni cronice, să beneficieze de protecție suplimentară.

Continue Reading

Cele mai vizualizate