Connect with us

Administrație Locală

PMC. Strada București va fi gata în aprilie 2024

Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, precizează că lucrările de pe strada București vor fi gata în aprilie, anul viitor, și recunoaște că cei mai deranjați cetățeni ai orașului sunt cei de pe strada București. Inclusiv președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, a cărui intrare în curte a fost blocată din cauza lucrărilor.

Cu toate că se declară deranjat la rândul său de felul în care se mișcă lucrurile, acesta spune că „lucrurile vor intra pe un făgaș normal”.

„Eu estimez că undeva în luna aprilie va fi gata strada București, pentru că din calcule făcute chiar astăzi de dimineață, o să ajungem undeva în jur de 80% realizat și o să mai rămână 20%, dar acest lucru nu ne deranjează. Deja am făcut cerere de fazare, putem să fazăm pe exercițiul financiar următor și nu ne afectează bugetul”, a declarat Marius Dulce într-o conferință de presă.

Un reporter a semnalat calitatea îndoielnică a lucrărilor pe anumite porțiuni ale străzii București, dar primarul asigură cetățenii că problemele vor fi remediate.

Advertisement

„Avem diriginte de șantier extern, avem diriginte de șantier intern. Sunt oameni de specialitate care verifică și spun ce să reia sau ce să facă din nou, pentru că vrem să evităm toate problemele. Lucrarea o să fie în garanție 5 ani, deci nu se pune problema să nu facem lucrurile așa cum trebuie”, a transmis edilul.

Inițial, proiectul trebuia să fie gata până la sfârșitul anului 2023, însă lucrările au avut o întârziere de trei luni de la început din cauza firmei executante. „Este o firmă destul de mare, dar cu foarte multe sincope. Ne găsiți în fiecare zi pe stradă după ei, pentru că încercăm să mărim acest ritm. Trebuie să ne asumăm acest lucru. Cel mai bun lucru este să facem proiectul, să-l terminăm. Și se va termina”, a spus primarul.

Strada București este cea mai mare arteră rutieră din Călărași, iar modernizarea ei a costat peste 9 milioane de euro.

Advertisement

Administrație Locală

Grădiștea investește în energie verde: Parcul fotovoltaic, în faza de proiectare

Proiectul de construire a unui parc fotovoltaic în comuna Grădiștea, inițiat la finalul anului 2023 de primarul Vasile Matei, a intrat oficial în etapa de proiectare. Lucrările sunt realizate cu sprijin tehnic din partea proiectantului PT+DDE, după emiterea ordinului de începere la sfârșitul lunii mai.

Investiția este finanțată prin Programul – Cheie 1 din Fondul pentru Modernizare, axat pe dezvoltarea surselor regenerabile de energie și stocarea energiei. Scopul este acoperirea consumului propriu de energie electrică din surse regenerabile în cadrul UAT Grădiștea.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.846.811,47 lei (TVA inclus), din care 1.746.061,58 lei vor fi acoperiți din fonduri nerambursabile, iar 100.749,89 lei vor fi asigurați din bugetul local, acoperind cheltuieli neeligibile.

Conform datelor tehnice, capacitatea operațională instalată va fi de 0,2997 MW, cu o producție medie anuală estimată la 379,407 MWh. Comparativ, consumul mediu anual de energie electrică al administrației locale este de 429,828 MWh, ceea ce înseamnă o acoperire de peste 88% din necesarul energetic.

Advertisement

Parcul fotovoltaic va fi construit pe un teren din satul Grădiștea și va cuprinde 666 de module fotovoltaice, cu o putere individuală de 450 Wp, instalate pe structuri metalice înclinate la 25° către Sud. Acestea vor fi conectate la 3 invertoare de 100 KW, amplasate strategic pentru a reduce pierderile energetice și a facilita întreținerea.

Energia produsă anual va reduce emisiile de CO₂ cu aproximativ 232,16 tone/an, contribuind semnificativ la tranziția ecologică a comunei.

Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru 31 decembrie 2026, marcând un pas important pentru independența energetică și sustenabilitatea Grădiștei.

Advertisement
Continue Reading

Administrație Locală

Eveniment dedicat memoriei lui Ivan Patzaichin, organizat la Călărași: „Descoperă Rowmania” pune în valoare brațul Borcea

Municipiul Călărași se pregătește să celebreze natura, sportul și moștenirea lui Ivan Patzaichin printr-un eveniment inedit desfășurat pe malul brațului Borcea. Sâmbătă, 28 iunie 2025, în Parcul Central, va avea loc ediția locală a campaniei naționale „Descoperă Rowmania | România văzută din barcă”, un proiect dedicat promovării turismului durabil și sporturilor nautice tradiționale.

Primarul Marius Dulce a transmis, într-o postare publică, că Borcea rămâne atracția principală a orașului și că administrația locală depune eforturi constante pentru a valorifica acest potențial natural:

„Suntem moștenitorii unei zone incredibil de frumoase, dar nepusă în valoare. Încercăm, prin evenimente diverse, să așezăm municipiul pe harta turistică a țării.”

Evenimentul de pe 28 iunie se desfășoară sub semnul Zilei Dunării 2025 și va include activități pe apă, demonstrații sportive și momente dedicate marelui campion Ivan Patzaichin – simbol al performanței și promotor al sportului cu vâsle în România.

Organizatorii invită comunitatea locală, tinerii și pasionații de natură să participe la această celebrare a patrimoniului natural și cultural, în spiritul ecologiei și al respectului pentru apă.

Advertisement

Continue Reading

Administrație Locală

Parc fotovoltaic de peste 2,5 milioane lei pentru comuna Fundeni: contractul de finanțare, semnat oficial

Primăria comunei Fundeni, județul Călărași, a anunțat semnarea unui important contract de finanțare pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic, în valoare de 2.515.221,48 lei, bani nerambursabili proveniți din Fondul pentru Modernizare prin intermediul Ministerului Energiei.

Investiția vizează construirea unui sistem modern de producere a energiei verzi, menit să deservească iluminatul public, școlile și instituțiile publice din comună. Scopul principal al proiectului este eficientizarea consumului energetic, dar și reducerea costurilor administrative și a impactului asupra mediului.

„Investim în energie curată pentru o comună mai modernă și mai independentă energetic. Este un pas esențial pentru viitorul Fundeniului și pentru sustenabilitatea serviciilor publice,” se arată în comunicarea oficială transmisă de Primăria Fundeni.

Proiectul contribuie la obiectivele naționale de tranziție verde și aduce comuna Fundeni mai aproape de standardele energetice europene, consolidând imaginea unei administrații locale preocupate de mediu și de gestionarea eficientă a resurselor.

📌 #FundeniVerde #EnergieCurată #InvestimÎnViitor

Advertisement

Continue Reading