Connect with us

Știri

PMC/ Marius Dulce dorește realizarea unui proiect de regenerare a spaţiilor verzi din Călărași – „Toată zona de mal va fi transformată într-un imens parc”

Published

on

Publciat la data de 16.01.2021
Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a declarat marţi că în decursul acestui an vor demara lucrările pentru două proiecte cu finanţare europeană vizând, pe de o parte, regenerarea spaţiului urban prin amenajarea spaţiilor verzi din zona de vest şi a spaţiului verde din zona de locuit Navrom iar pe de altă parte promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate prin amenajarea unei reţele de piste de biciclete.
Între timp, lucrările demarate de fosta administrație sunt continuate de primarul Marius Dulce.  Noul edil a fost ieri, 15 ianuarie la câteva din obiectivele unde se lucrează intens. 
„Suntem în grafic pe șantierele care se ocupă de infrastructura stradală, introducerea rețelelor de apă-canal și construcția obiectivului Piața Mare. Vă anunț că am demarat și procedurile de modernizare a Bazarului Big. Terenul a fost eliberat de comercianți, urmând să ne apucăm de treabă și aici.”scrie edilul Marius Dulce pe pagina personală de Facebook
Primarul Marius Dulce: Vom începe, chiar dacă deranjează dar n-avem ce face, implementarea a două proiecte pe care am reuşit să le ridicăm pe SICAP. E vorba de Proiectul privind Regenerarea spaţiului urban din muncipiul Călăraşi prin amenajarea spaţiilor verzi din zona de vest şi a spaţiului verde din zona de locuit Navrom, respectiv proiectul referitor la Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate şi a intermodalităţii în municipiul Călăraşi, prin amenajarea unei reţele de piste de biciclete. Sunt două proiecte extrem de interesante. Toată zona de mal va fi transformată într-un imens parc.
Din păcate, în acest moment cel mai mare duşman al nostru este timpul pentru că trebuie să le implementăm până la finele anului 2023. Atunci se termină finanţarea şi nu mai putem să obţinem o prelungire pentru că efectiv se închide atunci această finanţare. În consecinţă, vom fi tot timpul ăsta într-un şantier şi sper să reuşim să finalizâm la timp toate aceste lucrări.
Ce lucrări conţin cele două proiecte mai sus-menţionate
Proiect: Regenerarea spațiului urban din municipiul Călărași prin amenajarea spațiilor verzi din zona de vest si a spatiului verde din zona de locuit Navrom
Contract de finanţare: nr. 5970 / 11.09.2020
Valoare totală contract (integral eligibila): 14.952.824,21 lei (circa 3,1 milioane euro)
Contributie UAT(2%): 299.056,48 lei
Durata implementare: 40 luni
Data finalizare implementare: 31.12.2023
Execuţia lucrărilor: 24 luni
Descrierea investitiei: Prin prezentul proiect se propune amenajarea spaţiilor verzi din zona de vest şi zona de locuit Navrom în municipiul Călăraşi. Suprafeţele sunt situate în zona de vest a Municipiul Călăraşi (zona de mal din dreptul Bisericii Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, inclusiv Bazinul Iazului decantor Jirlău) -79.791 mp şi Zona de locuit NAVROM – 3.705 mp
Obiectul 1 – “Amenajarea spațiilor verzi din zona de vest”
• Se propune amenajarea totala a spatiului studiat, prin înființarea unui parc pe un teren ce în momentul de față este neproductiv prin:
– configurarea alveolelor de spatii verzi în vederea conturării unui traseu de parcurs pe toata suprafața parcului si amenajarea unor zone de interes: spatii de joaca distribuite de-a lungul parcursului pietonal, zone de odihna.
– se va amenaja un acces principal din Strada Belsugului, marcat la nivel peisagistic printr-o piațeta din care se vor distribui doua trasee de circulație pietonale care vor strabate parcul. De asemenea, se propune un acces secundar din strada Dropiei marcat prin ramificarea aleii pietonale principale. Un al treilea acces în parc se va realiza dinspre Strada Cornisei.
– dotarea cu mobilier urban : banci de lemn cu schelet metalic, banci inteligente, cosuri de gunoi, cismele de apa potabila, suport de biciclete, toaleta ecologica.
– amenajarea unor spatii de joaca.
– montarea de -crearea unei facilitați pentru recreere de tipul skate-park.
– racordarea la reteaua publica de apa si canalizare,
– realizarea unui sistem de irigatii
– realizarea sistemului de iluminat public – se vor amplasa 100 stâlpi cu alimentare solara, cu înaltimea de 6m, precum si 50 bucati corpuri de iluminat ambiental, tot cu alimentare solara.
Obiectul 2 – “Spatiul verde din zona de locuit Navrom”
• se propune reconfigurarea alveolelor de spatii verzi într-o noua maniera în vederea accentuarii si conturarii unui traseu de parcurs pe toata suprafata parcului si amenajarea unor zone de interes: spatii de joaca distribuite de-a lungul parcursului pietonal, spatiu pentru câini, zone de odihna. Spatiul se va dota cu mobilier urban în masura satisfacerii numarului de vizitatori si gradul de interes al zonei.
• se va realiza un sistem de irigatii în vederea asigurarii cantitatii de apa necesara spatiilor verzi.
• se va reorganiza sistemul de iluminat public datorita faptului ca iluminarea asigurata de stâlpii existenti este insuficienta si nu corespunde spatiului nou organizat.
• se propune montarea unei cismele de apa încastrate în pardoseala, prevazuta cu sistem individual de pompare.
Proiect: Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate şi a intermodalităţii în municipiul Călăraşi prin amenajarea unei reţele de piste de biciclete
Contract de finanţare: nr. 5696/21.07.2020
Valoare totală contract (integral eligibilă): 6.269.019,96 lei
Contribuţie UAT (2%): 125.380,40 lei
Durata lucrărilor: 10 luni (estimare august 2021 – mai 2022)
Descrierea investiţiei: Zona de interventie a proiectului este in intravilanul municipiului Calarasi, partea de sud a acestuia, traversandu-l de la vest la est, avand urmatorul traseu: Incepe din capatul str. Dropiei – Iaz Decantor – Al. Dumbrava Minunată nr.8 – str. Av.Vitalie Zvincu nr.1 – Al.Dumbrava Minunata – str. Cornişei (Parc Dendrologic) – str.Eroilor – Bulevardul 1 Mai (Parc Central) – str. Sloboziei nr. 4; – str. Independentei.
Caracteristicile tehnice si parametrii specifici investitiei rezultate in urma realizarii lucrarilor de interventie sunt:
 amenajarea unei piste de biciclete in lungime totala de 3.176,14 m si o suprafata de 8.055 mp, din care:
• cei 2.763,76 m se vor amenaja, integral, cu urmatorul sistem rutier:
• 350,72 m amenajati partial, prin efectuarea de marcaje de delimitare si orientare ( str. Independentei);
• 61,66 m traseu de continuitate, fiind reprezentat de punctul de traversare al strazii Eroilor (in zona restaurant HESTIA si coborare in Parcul Central);
 pentru a facilita accesul in orice perioada a zilei, se vor planta 164 buc stalpi de iluminat cu alimentare solare de inaltime minima;
 avand in vedere lungimea mare a pistei, este propusa amenajarea de locuri de odihna pe amplasamentul carora vor fi montate banci, cosuri de gunoi si suporturi pentru biciclete;
 aducerea la cota a caminelor de apa/hidranti existente inclusiv inlocuirea elementelor componenete la suprafata
 amenajarea unor spatii de odihna dotate cu banci, cosuri de gunoi si suporti pentru gararea bicicletelor.
Pentru realizarea investitiei se vor executa urmatoarele lucrari:
• indepartarea stratului de pamant vegetal pe o adancime aproximativ egala cu grosimea structurii rutiere proiectata;
• nivelarea si compactarea stratului de balast;
• asternerea stratului de balast:
• asternerea stratului de nisip;
• asternerea foliei de polietilena;
• asternerea stratului de baza din beton de ciment C16/20;
• asternerea stratului de uzura din EB8 rul 50/70 – rosu;
• executia marcajelor rutiere: longitudinale – 9,69 km si de suprafata – 842mp;
• trotuare: 794 m;
• borduri mari: 125 m;
• borduri mici: 5.352 m;
• parapeti de protectie: 2.968 m;
• amenajari de maluri ale Lacului decantor cu gabioane: 3.546 mp;
• banci: 24 buc.;
• cosuri de gunoi: 24 buc.;
• suporti biciclete: 24 buc.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

DORNA AGRI S.A. din Roseți angajează tractorist

Published

on

SC DORNA AGRI S.A. din Roseți, punct de lucru Balta Roseți, angajează în condițiile legii:

Tractorist

Contact:

SC DORNA AGRI S.A.
Roseți, punct de lucru Balta Roseți
Tel: 0749.101.009

Advertisement
Continue Reading

Știri

Un ghid pas cu pas pentru a vă dezvolta încrederea financiară

Published

on

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea. Cu toate acestea, înțelegerea abilităților tale financiare, construirea unei baze financiare solide și crearea unui portofoliu de investiții cuprinzător reprezintă o modalitate sigură de a cumpăra liniște și bucurie. Pentru a realiza acest lucru, trebuie mai întâi să vă recunoașteți adevărata situație economică, să vă dezvoltați cunoștințele în materie de concepte economice și să știți de unde să vă adresați pentru îndrumare financiară. O sursă excelentă de informații financiare sunt blogurile găsite pe horacredit.ro, care te ajută să înțelegi cum să-ți gestionezi finanțele și să-ți crești investițiile. De asemenea, poți accesa împrumuturi flexibile și instantanee pentru a-ți dezvolta afacerea și a depăși provocările legate de bani.

Ce este încrederea financiară și cum ți-o construiești?

Încrederea financiară este un aspect important al bunăstării unei persoane, dar, în mod ironic, majoritatea oamenilor se găsesc nesiguri și anxioși în legătură cu învățarea modului de a-și gestiona banii. Experții din domeniu nu au ajuns încă la un acord asupra unei definiții unificate a încrederii financiare din cauza suprapunerii metodelor științifice de măsurare. Cu toate acestea, se convine că înțelegerea modului în care funcționează sistemul financiar generează încredere și încredere în indivizi și influențează puternic procesul de luare a deciziilor economice ale acestora. Iată câteva modalități prin care vă puteți spori încrederea financiară.

1. Creșteți-vă cunoștințele despre industria financiară și de investiții

Una dintre cheile abilitării financiare este căutarea constantă a cunoștințelor din domeniu. Petreceți ceva timp pentru a vă educa în ceea ce privește elementele de bază ale finanțelor personale, ale bugetului, ale investițiilor adecvate și ale gestionării datoriilor; există numeroase resurse digitale, inclusiv bloguri, cărți, cursuri și forumuri de discuții care oferă informații valoroase despre educația financiară. De asemenea, puteți participa la webinarii financiare sau la evenimente în persoană pentru a afla mai multe despre gestionarea banilor și investiții. Cu cât vă dezvoltați mai mult înțelegerea finanțelor, cu atât veți căpăta mai multă încredere pentru a lua decizii în cunoștință de cauză care implică banii dumneavoastră. Experții financiari spun că persoanele care înțeleg conceptele financiare au mai multe șanse să își atingă obiectivele financiare.

Advertisement

2. Trăiți în limita mijloacelor dvs.

Viața frugală nu înseamnă să vă refuzați toate plăcerile vieții. Aceasta implică gestionarea finanțelor dvs. într-un mod care creează sustenabilitate pe termen lung. Cu toate acestea, acest lucru se poate dovedi destul de dificil pentru cheltuitorii ambițioși care preferă să trăiască zgomotos și luxos pe moment, fără să țină cont de viitor. Cu toate acestea, pentru a-ți asigura viitorul, trebuie să fii mai precaut și mai conștient de valurile economice în schimbare și de modul în care acestea îți afectează finanțele. Trăind în limita posibilităților dumneavoastră, puteți să vă îndepliniți obligațiile financiare și să economisiți totuși ceva bani pentru viitor. Cheia pentru aceasta este bugetarea și automatizarea economiilor pentru a evita cheltuirea banilor destinați constituirii unei rezerve de numerar pentru viitor.

3. Concentrați-vă asupra viitorului

În multe elemente ale vieții unui om, există principii generale și obiceiuri necesare pentru a atinge anumite obiective. De exemplu, exercițiile fizice și consumul de mese sănătoase sunt obiceiuri care ajută la atingerea unui obiectiv de greutate, în timp ce studierea și atingerea obiectivelor educaționale. Planificarea pentru viitor pare o sarcină copleșitoare, iar aceasta este o mentalitate alimentată de teama de necunoscut, mai ales că oamenii sunt înclinați să prefere satisfacția imediată. Cu toate acestea, prin învățarea metodelor adecvate de investiții, puteți începe călătoria de creare a bogăției cu obiective pe termen lung în minte și puteți investi sume mici în mod constant pe termen lung.

4. Construiește-ți rezervele de numerar

Mulți oameni se simt în siguranță atunci când au un cont de economii solid pe care îl pot accesa cu ușurință atunci când se confruntă cu o urgență. Deși este important și recomandabil să aveți un fond de urgență, asigurați-vă că acel cont acumulează dobânzi pentru a vă proteja banii de factori economici precum inflația. Puteți face acest lucru economisind banii de urgență într-un cont cu randament ridicat. Fondul de urgență ar trebui să vă acopere suficient de bine cheltuielile pentru aproximativ șase luni.

Advertisement

5. Căutați consiliere financiară profesională

Consilierii financiari sunt o resursă importantă în călătoria dvs. de investiții și de responsabilizare financiară. Ei vă ajută să înțelegeți jargonul financiar complex și intimidant și vă oferă îndrumări valoroase. Consilierii financiari oferă, de asemenea, consiliere personalizată care vă ajută să înțelegeți strategiile de investiții care vi se potrivesc cel mai bine și creează planuri personalizate pentru a vă ajuta să accesați câștiguri maxime pe piața investițiilor.

6. Diversificați-vă canalele de venit

Pentru a vă construi încrederea financiară, aveți nevoie de mai multe fluxuri de venit. Acest lucru vă pune la adăpost de stresul mental, emoțional și financiar asociat cu pierderea veniturilor. Faptul de a avea mai multe puncte de venit vă crește, de asemenea, rezistența financiară, ceea ce vă permite, la rândul său, să explorați mai multe opțiuni de investiții, indiferent de factorul de risc. Puteți explora diverse canale de venit care includ freelancing, activități secundare sau crearea de fluxuri de venit pasive.

7. Aveți un portofoliu de investiții echilibrat

Atunci când creați un portofoliu de investiții, aveți nevoie de un echilibru sănătos de investiții cu risc ridicat, cu risc mediu și cu risc scăzut. Cel mai bine ar fi dacă ați avea și investiții pe diferite termene, deoarece acestea oferă beneficii diferite. Investițiile cu risc ridicat oferă randamente de mare valoare, în timp ce investițiile cu risc scăzut oferă randamente mai mici. Pentru a evita să vă pierdeți banii, aveți un portofoliu diversificat care să aibă performanțe la diferite niveluri și termene. În plus, a avea un mix de soluții financiare de creștere și de protecție este esențial pentru a vă consolida încrederea financiară. Un consilier financiar vă poate ajuta să identificați o asigurare care să vă despăgubească investițiile cu risc ridicat și economiile pe termen lung.

Advertisement

8. Monitorizați și sărbătoriți progresul dvs. financiar

Urmăriți-vă în mod regulat progresul și recunoașteți-vă realizările prin utilizarea instrumentelor de urmărire financiară pentru a vă vizualiza cheltuielile și pentru a vă crește economiile și performanța investițiilor. Sărbătoriți întotdeauna reperele și realizările dumneavoastră, deoarece acestea vă motivează să continuați să luați decizii financiare pozitive.

Concluzie

Construirea încrederii financiare nu este o chestiune de perfecțiune; este vorba despre angajament, educație, progres și o mentalitate pozitivă față de gestionarea banilor. Odată ce vă stabiliți obiectivele financiare, creați un buget realist și vă dezvoltați continuu cunoștințele de management financiar, sunteți pe drumul cel bun către managementul financiar. Pe măsură ce aplicați sfaturile de aici, veți observa că luați decizii financiare mai bune și căpătați din ce în ce mai multă încredere.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Cum să faceți turul Europei cu puțini bani?

Published

on

Odată cu începutul fiecărui an nou promiți că anul acesta vei merge în Italia, Spania, Germania și în fiecare an promisiunea rămâne la stadiul de promisiune.

Da, în primele zile chiar începi să te uiți la vacanțe și excursii, îți faci planuri, dar la final renunți pur și simplu pentru că nu poți strânge suficienți bani pentru a face excursia de vis.

Ei bine, dacă faptul că nu găsești bani rapid este singurul lucru care te îngrijorează, dacă este singurul lucru care te face să dai un pas înapoi și să-ți amâni călătoria în fiecare an, iată cum poți călători prin Europa cu bani puțini.

Planificați-vă călătoria

Desigur, dacă contactați o agenție de turism nu va trebui să vă ocupați de organizarea călătoriei. Din păcate, călătoria prin agenție va fi mai scumpă, iar scopul acestui articol este să vă arate cum să călătoriți prin Europa cu cât mai puțini bani.

Prin urmare, stabiliți bugetul de care veți avea nevoie pentru a călători. Alegeți o destinație, timpul pe care vrei să îl petreci acolo și faceți un exemplu de plan de călătorie.

Advertisement

Dacă nu puteți cheltui destui bani, luați în considerare împrumuturi rapide online.

Ați spune că solicitarea unui împrumut de vacanță nu este o opțiune?

Bine, întrebați-vă când veți avea suficient timp și bani pentru a vă permite să călătoriți? Întotdeauna va fi ceva mai important, vor exista întotdeauna costuri surprinzătoare, iar călătoria ta va fi mereu în spate.

În momentul de față, împrumuturile rapide fără garanții, precum cele oferite de companiile de credit, au condiții foarte favorabile, astfel încât nu trebuie să vă amânați din nou călătoria prin Europa.

(Dacă doriți ca împrumutul să fie și mai profitabil, puteți căuta un împrumut rapid fără dobândă și economisiți și mai mult pe cheltuieli.)

Caută transport ieftin

Există două opțiuni aici – să călătorești cu mașina sau să cauți bilete de avion ieftine. Transportul propriu este o opțiune bună dacă călătoriți într-o țară vecină sau sunteți cu prieteni cu care puteți împărți cheltuielile de transport. Cu toate acestea, când vine vorba de destinații mai îndepărtate, avionul este soluția mai bună (dar și mult mai scumpă).

Economisiți banii de cazare

Veți spune că nu există nicio modalitate de a salva bani de cazare, pentru că mai trebuie să și dormi undeva? Da, dar în loc să stai în hoteluri de 3 sau 4 stele din centrul orașului, poți găsi un hostel sau un mic hotel la marginea orașului sau într-un oraș învecinat, unde vei plăti de câteva ori mai puțin pe noapte.

Advertisement

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate