Connect with us

Știri

Ploaie de meteori spectaculoasă, vizibilă cel mai bine luni noaptea

Published

on

Ploaia de meteori Perseide 2019 va fi vizibilă şi pe cerul din România, în noaptea de 12 spre 13 august (luni noaptea), respectiv 13 spre 14 august (marţi noaptea).

În luna august, în 11, 12 sau 13 se produce maximul curentului Perseide. Este cel mai celebru curent de meteori, pentru că perioada în care pot fi văzute se suprapune cu concediile şi cei mai mulţi oameni pot sta până târziu să privească cerul. Acest curent produce între 50 şi 80 de meteori pe oră, existând şi ani când activitatea este mai numeroasă.

Roiul Perseidelor a început în 17 iulie şi va dura până în 24 august, însă momentul maxim va avea loc în noaptea de 12 spre 13 august, respectiv 13 spre 14 august.

Conform astro-urseanu.ro, denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor și a vacanțelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.

Advertisement

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *