Connect with us

Știri

Play-out / Et. 2: Poli Iași învinge Dunărea, scor final 2-1

Published

on

Poli Iaşi s-a impus cu 2-1 pe terenul “Ion Comșa” din Călărași, în primul meci al etapei a ÎI-a a play-out-ului Ligii I. Echipa lui Flavius Stoican a revenit de la 0-1 și a obținut cele trei puncte, fiind provizoriu liderul play-out-ului.

Dan Alexa: 80 de minute am făcut un joc bun. O primă repriză echilibrată, apoi 35 de minute perfecte, unde am adus de foarte multe ori mingea în careul advers, fără ca Iașiul să ne surprindă măcar odată. Am întâlnit un portar, Mino, care a avut intervenții. Am avut posibilitatea ca la 1-0 să închidem jocul, am avut două situații în care puteam să facem 2-0, n-am făcut, apoi am luat un gol pe o nesincronizare pe o zonă centrală. Un gol foarte ușor care, din păcate i-a băgat pe cei de la Iași în joc. Iar apoi un gol 2, pe lipsă de responsabilitate totală. Sunt dezamăgit, pentru că atunci când avem determinare și facem jocuri bune, noi nu reușit să câștigăm, iar asta este problema principală a acestei echipe, pentru că jocuri mai sunt, mai exact 12 jocuri. Distanța nu este foarte mare, dar sper ca această înfrângere sper să nu fie o foarte mare problemă în viitor.

Sunt dezamăgit pe rezultat! Iașiul nu ne-a surprins cu absolut nimic. Cred că am controlat jocul din toate punctele de vedere, fizic și tactic, având situații mai multe. Am avut foarte multe faze fixe în jurul careurilor, am reușit să fructificăm doar una. Iașiul ne-a surprins în două momente în care noi nu am fost atenți. Iașiul era o echipă de bătut. Din păcate, nu arătăm forța mentală, iar asta se întâmplă în

momentul în care ești. Îți apare o frică de rezultat, să nu greșești. Și asta a făcut să nu primim gol Am speranța că avem jucători cu experiențe care pot mental să gestioneze viitorul parcurs al  acestei echipe. Ne trebuie obligatoriu o victorie cât mai repede. Sunt două săptămâni foarte grele și trebuie să gestionăm foarte bine.

Când pierzi un meci acasă, frustrarea există. Nu neapărat la mine, apare și la jucători pentru că este un moment greu și presiunea este foarte mare. Este foarte important cu gestionezi perioada asta, echipa a făcut momente bune, am arătat momente foarte bune. Suntem o echipă care își pune amprenta asupra jocului. Nu mai suntem echipa aia care ne apărăm  fără să avem vreo situație.

Advertisement

La Botoșani trebuie să obținem ceva de la ei, nu mai avem timp. Și mai important, punctele pentru moralul echipei – a declarat antrenorul A.F.C. Dunărea Călărași

Au evoluat următoarele echipe:

Dunărea: Calancea – Enache, Dobrosavlevici, Luchin, S. Filip – Simion – Ammari, Souda (Keyta ’64), Honciu (Henderson ’54), G. Iancu (V. Munteanu ’78) – Ndiaye. Antrenor Dan Alexa;

Poli Iaşi: Ruben Peralta – L. Rus, Gardoş, Frăsinescu, Sin – Mihalache, Cioinac (Bădic ’83), Teixeira (Nascimento ’55) – Sanoh, Platini, P. Petre (Burlacu ’70). Antrenor Flavius Stoican.

Cartonaşe galbene: Mihalache ’59, Gardoş ’79

Arbitri: George Găman – Daniel Mitruţi şi Dragoş Iliescu – Iulian Dima;

Observatori: Eduard Dumitrescu şi Paul Cazan.
Clasament play-out:1. Poli Iași 20 puncte (+ un joc)
2. Gaz Metan Mediaș 19 
3. Dinamo București 19 
4. FC Botoșani 19 
5. FC Hermannstadt 16 
6. Voluntari 14 
7. Călărași 12 (+ un joc)
8. Concordia 10

Advertisement

Se vor mai disputa în etapa a doua din play-out:Duminică:
Luni:
18:00 Concordia – FC Hermannstadt
20:30 Voluntari – FC Botoșani

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Reconcilierea din culisele PSD Călărași. Cum a reușit Vasile Iliuță să-l aducă înapoi pe senatorul Nicușor Cionoiu

Published

on

După o serie de dispute care au pus la încercare coeziunea Partidului Social Democrat din județul Călărași, liderul Vasile Iliuță a reușit, spun colegii din partid, să treacă peste situațiile interne care l-au pus în dificultate și au tulburat partidul de lângă Borcea.

Ultimul episod tensionat l-ar fi avut în prim-plan pe senatorul PSD, Nicușor Cionoiu și pe Iliuță însuși.

Deși inițial au existat tensiuni și speculații, cei doi lideri politici au găsit o soluție comună și își doresc să continue proiectul politic început împreună. Cel puțin pentru moment. 

Vasile Iliuță, cel mai mare vânător politic a reușit să readucă unitatea în partid, spun surse apropiate acestuia.

Potrivit  surselor, Cionoiu ar fi luat în calul să candideze din partea Partidului Social Democrat în Organizația județeană Constanța, lângă Felix Stroe, asta dacă nu și-au găsit încă locul în continuare la Călărași.

Advertisement

Chiar dacă ușa către alte opțiuni politice părea să se deschidă pentru unii, în final, situația s-a aplanat, iar focusul rămâne pe colaborare și pe agenda politică comună.

În ciuda unor momente de incertitudine, liderul PSD Călărași continuă să fie o prezență marcantă  în peisajul politic local. Cu toate că viitorul politic al lui Nicușor Cionoiu este în continuare subiect de speculație, reconcilierea recentă ar putea să ofere speranța că PSD Călărași va continua să progreseze într-o manieră constructivă și unită, așa cum și-a dorit din totdeauna liderul Vasile Iliuță.

Continue Reading

Știri

AUR Călărași își prezintă lista completă de candidați pentru alegerile locale

Published

on

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din județul Călărași și-a făcut publică lista completă de candidați pentru alegerile locale. Cu Daniel Florea în fruntea Consiliului Județean și Dragoș Coman candidat la primăria municipiului Călărași, AUR prezintă o echipă formată din 22 de membri hotărâți să aducă schimbări și să reprezinte interesele cetățenilor din diverse localități ale județului.

Printre candidați se numără o gamă variată de profesioniști și reprezentanți ai comunității locale, printre care se regăsesc Florin Bogdan Cernea-Platarești, Cristea Mihai-Nana, Niculae Eftimie-Luica, și mulți alții, fiecare aducându-și propria perspectivă și expertiză în echipa AUR.

Cu o listă atent selecționată de candidați, AUR își propune să ofere o alternativă puternică și reprezentativă pentru județul Călărași.

Candidații AUR sunt:

• Daniel Florea pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași

• Dragoș Coman pentru funcția de primar al municipiului Călărași

Advertisement

Lista completă a candidaților este:

• Florin Bogdan Cernea-Plătărești

• Cristea Mihai-Nana

• Niculae Eftimie-Luica

• Petre Tone-Oltenița

• Gigel Greceanu-Dor Mărunt

Advertisement

• Bogdan Stroe-Nicolae Bălcescu

• Paul Martac-Modelu

• Ștefan Lăduncă-Frumușani

• Jan Apostol-Dorobanțu

• Niculae Voineagu-Fundeni

• Gavrilă Dimitru-Fundulea

Advertisement

• Nicușor Ionuț Gălbinăsu-Radovanu

• Popa Poppel Dumitru-Tămădău Mare

• Marin Baltag-Dragalina

• Valentin Anghel-Borcea

• Robert Ovidiu Damian-Perișoru

• Ioan Florin Mihalache-Spăntov

Advertisement

• Emil Iustin Muller-Ștefan cel Mare

• Georgiana Lucian Florea-Sârulești

• Silviu Petrișor-Chirnogi

• Adrian Dumitrescu-Ileana

• Luvian Moldoveanu-Valea Argovei

• Ionuț Vișan-Cuza Vodă

Advertisement

• Florin Nae-Budești

• Simona Nicola-Lehliu Gară

Continue Reading

Știri

Centrul Regional pentru Formare Profesională a Adulților organizează două programe de formare. Cum te poți înscrie

Published

on

Sursă foto: freepik

Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților (CRFPA) Călărași va organiza două programe de formare gratuite. Unul intitulat „Competențe antreprenoriale, financiare și juridice” de 72 de ore, și un alt curs de inițiere numit „Operator introducere, prelucrare, validare date”. 

Înscrierea se face la sediul CRFPA de pe strada Sloboziei, Nr. 4 bis sau prin 0242.313.353/crfpacl@anofm.gov.ro.  

Continue Reading

Cele mai vizualizate